Istoricul american Grant Harward şi-a lansat, săptămâna aceasta, la Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC), cartea „Războiul sfânt al României. Militarii, motivaţia şi Holocaustul”, lucrare apărută, anul acesta, la Editura Corint, în traducerea Alinei Pavelescu şi prefaţată de istoricul Mioara Anton. „Nu sunt aici ca să spun că fiecare român a fost un antisemit convins./Armata română ca instituţie a avut o politică antisemită”, a declarat Grant Harward în contextul lansării volumului său, prezentat de istoricii Daniel Citirigă şi Emanuel Plopeanu, conferenţiari ai Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice a UOC. Lucrarea lui Harward propune o abordare nouă în istoriografia românească, pentru că pune accentul nu doar pe operaţiuni şi strategii militare, ci şi pe rolul jucat de ideologie şi propagandă în mentalul soldaţilor români în timpul a ceea ce ei considerau că este un război sfânt, războiul împotriva aşa numitului iudeo-bolşevism.
Dr. Grant T. Harward (n. 1986) este istoric american care, în prezent, lucrează la US Army Center of Military History. Are o licență în istorie obţinută la Brigham Young University (2009) și o diplomă de master la University of Edinburgh (2010). „Războiul sfânt al României. Militarii, motivaţia şi Holocaustul” este teza sa de doctorat, susținută, în 2018, la Texas A&M University. A fost lector în cadrul Achwitz Jewish Center, bursier Fulbright în România și lector la Mandel Center din cadrul US Holocaust Memorial Museum.
Anul acesta, Grant T. Harward a mai publicat o carte despre subiectul 23 august 1944, la editura britanică Osprey. Tilul volumului este „Romania 1944. The Turning of Arms Against Nazi Germany”.
Ada CODĂU: Care a fost motivaţia cercetării dumneavoastră despre implicarea Armatei române în Holocaust?
Grant HARWARD: Întotdeauna am fost pasionat de istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, de când eram copil. Mai târziu, ca tânăr, am venit în România, am învățat limba română, deci a fost cumva logic ca eu să studiez România în cel de-Al Doilea Război Mondial. Apoi, a fost o alegere care a ţinut de studierea stereotipurilor germane despre armata română. Mai exact, ca să înțeleg care sunt greșelile noastre (n.r. de percepţie), în Vest. Ulterior, am vrut să scriu despre perspectiva românească din război. Până la urmă, am ajuns la motivația soldaţilor români în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, fiindcă mi-am dat seama că încă mai este ceva de făcut ca să înţelegem de ce au luptat așa de mult și așa de implicați, si de ce au participat și la Holocaust.
A.C.: Cum percepeţi tratarea Holocaustului de către istoricii români? Credeţi că acest subiect, acest eveniment istoric a trecut dincolo de abordarea sa naţionalistă, negaţionistă?
G.H.: Sunt foarte mulți istorici români care fac treabă bună şi în România, şi în străinătate, în ceea ce priveşte istoria Holocaustului, precum Diana Dumitru, Vladimir Solonari. Sunt, însă, şi alţi istorici care tac. Evită subiectul. Să ne gândim, de exemplu, la Florian Bichir, care a publicat o carte cu memoriile lui Ioan Dumitrache. A pus doar un studiu introductiv. Nu a scris nimic negaţionist, dar în carte este vorba mai ales despre operaţii militare descrise de un general, numai lucruri de bravură. Nu scrie nimic despre războiul anti partizan, despre Holocaust, nu dă contextul acolo. Deci, sunt istorici care încă evită subiectul. Dar există şi unii ca Alex Stoenescu, cel care scrie că românii nu au nicio vină (n.r. – în Holocaust). Sunt şi istorici negaţionişti, cred, însă, că asta va trece cu timpul, dar durează.
A.C.: Cum a fost percepută cartea dumneavoastră în România, având în vedere că demitizează armata?
G.H.: În mare, cred că a fost percepută bine, sunt foarte mulți oameni deschiși. Faptul că am fost invitat de către directorul Muzeului Național al Bucovinei să vin în țară (n.r. să lansez cartea) arată ceva, anume că există deschidere faţă de subiect, iar printre oameni – care vin la evenimentul de lansare a volumului câte 40, 50 – există o dorință de a ști mai mult.
Sunt şi niște naționalişti pe social media, dar nu îi bag în seamă prea mult. Ei reprezintă percepţia din anii ’90, conform căreia Antonescu e un erou, iar Holocaustul e mai puțin important.
A.C.: Spuneţi, în cartea dumneavoastră, că România a fost cel mai important aliat al Germaniei naziste pe frontul de Est, atât în lupta împotriva Armatei Roşii, cât şi în asasinarea în masă a evreilor. Ce rol au jucat ideologia şi propaganda în mentalul colectiv al soldaţilor români?
G.H.: Ideologia a pătruns în toată societatea și, atunci când vorbim despre motivație, ideologia e foarte importantă. A existat această ideologie de a veni în armată, adică nu au fost greve împotriva înregimentării, cum au fost în unele țări, în timpul războiului. De asemenea, a existat această motivaţie de a sta pe front, de a îndura încercări, de a nu dezerta. Bineînțeles, au fost unii care au dezertat. dar în mare parte au rămas. În luptă, ideologia devine, însă, mai puțin importantă, fiindcă în luptă trebuie să existe autoconservarea, iubirea de camarazi, de tovarăși și așa mai departe.
Revenind, ideologia a fost acolo, a sprijinit și a legitimat ce s-a întâmplat (n. r. atrocităţi), chiar dacă nu toți au participat (n.r. la atrocităţi). Au fost foarte mulți care au devenit martori, au lăsat să se întâmple (n.r. atrocităţile), fiindcă în mintea lor evreii au fost legați de comunism și credeau că, dacă a fost ordin să facă așa ceva, aşa trebuiau să facă.
„Existau ţărani care credeau că evreul este satanic”
A.C.: Dincolo, însă, de armată, ce rol au jucat intelectualii din România, în perioada interbelică, în antisemitism?
G.H.: Clar, au jucat un mare rol, dacă ne gândim la faptul că erau tot felul de economiști care vorbeau despre importanța românizării clasei de mijloc, la Cioran şi alţii. Ideile legionare au fost foarte populare printre intelectualii românii.
Dar şi în timpul războiului, foarte mulţi dintre intelectualii români au fost propagandişti, au continuat să scrie în presă, unii dintre ei au făcut parte din secţiile de propagandă ale armatei, ca să răspândească aceste idei (n.r. antisemite). E important să vedem că această idee (n.r. antisemită) a fost şi acolo (n.r. în lumea intelectualilor). Ideea a circulat şi de sus în jos, dar şi jos în sus. De exemplu, existau ţărani care credeau că evreul este satanic.
Elita intelectuală a avut influență, dar această idee era deja în rândul populaţiei. Iar sutele de ani de naţionalism şi gradul scăzut de alfabetizare a societăţii au fost propice pentru pătrunderea antisemitismului.
A.C.: Cum credeţi că ar trebui să se raporteze România de astăzi la Holocaust, mai exact, la complicitatea trupelor române la Holocaust, şi la antisemitism?
G.H.: Holocaustul trebuie să fie, în primul rând, recunoscut, pentru că s-a întâmplat. Mai avem probleme, mai sunt foarte multe lucruri neștiute. Totuşi, e bine că în multe locuri au fost puse măcar plăci memoriale: de exemplu, cum este cea de la gara din Iași, de unde au plecat „trenurile morţii”. Ar trebui să existe monumente, chiar dacă mici, tot e ceva, cred eu.
Apoi, învățământul e foarte important. Şi noi, în Statele Unite, învățăm despre cum au fost întemniţaţi ilegal și nejustificat americano-japonezi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Trebuie să ne uităm în istoria noastră fără teama că nu e totul doar liniște și povești de eroism. Trebuie să înțelegem şi ce a fost rău în trecutul, în istoria noastră, indiferent că vorbim despre America sau despre România.
Mă bucură faptul că la Siret, unde am fost, este Muzeul de Istorie Siret – Memorialul Holocaustului Evreilor din Bucovina, inaugurat anul acesta, iar acolo, pe zidul exterior al muzeului, sunt plăcuţe pe care sunt inscripţionate numele evreilor bucovineni deportaţi în Transnistria. E foarte impresionant. În București, este deja monumentul Memorialul Holocaustului, dar cred că e important ca şi în restul țării să se țină minte aceste lucruri.
Nu există niciun monument care să amintească de ce s-a întâmplat în 1940, la Galaţi (n.r. Masacrul de la Galaţi, din 30 iunie 1940), anume masacrul de la gară, în parte, fiindcă gara a fost demolată.
Au fost văzuți ca niște comuniști (n.r. evreii) și, atunci, au fost luați din gară, duşi pe un câmp și lăsați acolo, fără apă, fără mâncare, și până la urmă, a fost un mic scandal, fiindcă oamenii spuneau că e foarte cald şi nu au ce să bea şi, atunci, s-au speriat jandarmii și au tras în ei. Au fost omorâte sute de persoane, în principal evrei. Cred că e foarte important să ținem minte masacrul de la Galați și pogromul de la Dorohoi, care a urmat a doua zi, pe 1 iulie 1940.
A.C.: Holocaustul a fost, însă, un fenomen european. În această ordine de idei, cum credeţi că ar trebui, într-o discuţie onestă, să se raporteze orice ţară care a contribuit la asasinarea în masă a evreilor, la acest genocid sistematic, fără precedent?
G.H.: Ar trebui să înțelegem că Holocaustul nu este ceva specific românesc. Ce s-a întâmplat aici, în România, s-a întâmplat într-un mod deosebit, diferit, dar nu înseamnă că au fost doar români răi care au participat la Holocaust. Au fost și francezi, la Vichy, au fost şi germani, bineînțeles, să nu uităm Italia, Polonia…
Chiar dacă a fost ocupată, antisemitism a fost şi în Polonia, cetăţenii au participat la Holocaust chiar sub ocupaţia germană. Chiar dacă ei acum spun că asta nu este adevărat. Trebuie să recunoaştem faptele şi trebuie să ţinem minte (n.r. ce s-a întâmplat) prin educaţie, prin monumente, să rămână în memoria publică. Sunt foarte multe dovezi care spun că Polonia, chiar fiind sub ocupaţie nazistă, a participat la Holocaust. Dar şi înainte de ocupaţie, a fost masacrul de la Jedwabne.
Vreau să subliniez, însă, că Polonia a fost sub bocancul nazist, deci e foarte complicat acolo. În România nu a fost aşa, România nu a fost ocupată, deci nu se poate scuza aşa de mult ca polonezii. Aceştia au avut, oarecum, o scuză, au fost sub o ocupaţie foarte dură, ceea ce, nu scuză tot, dar pune în context. În România, nu a fost așa, soldaţii au ales singuri să facă aşa (n. r. atrocităţi), fără să fie sub ocupație germană.
„Educaţia este cea mai puternică armă de care dispunem ca să ne apărăm de antisemitism, de naţionalism, de ultranaţionalism”
A.C.: Aţi menţionat, mai devreme, învăţământul, educaţia. Începând din anul şcolar 2023-2024, liceenii din România studiază „Istoria evreilor. Holocaustul”, ceea ce demonstrează că se acordă importanţă subiectului. Consideraţi că astfel de evenimente tragice se pot repeta sau pot fi evitate prin educarea tinerei generaţii?
G.H.: Educația este, probabil, modul în care putem să evităm astfel de evenimente tragice, dar la fel de importantă este şi politica. Cred că e foarte ușor de văzut că aceste lucruri (n.r. atitudini antisemite) sunt latente, ele există subteran în societate şi, deci, se pot manifesta iarăși. Educaţia este cea mai puternică armă de care dispunem ca să ne apărăm de antisemitism, de naţionalism, de ultranaţionalism. Un naţionalism e oarecum bun, dar ultranaţionalismul e prea mult. Educaţia merge, însă, până la un punct. E important şi cu cine votăm, educaţia nu este suficientă, dar sperăm că cei educați vor vota mai bine, pentru oameni mai buni, care vor continua o politică ce va sprijini Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, dar şi derularea acestor cursuri de istorie a Holocaustului.
A.C.: Aţi călătorit de mai multe ori în România, iar la un moment dat aţi locuit aici un an, ca bursier Fulbright. În călătoriile dumneavoastră, aţi ajuns şi la Constanţa. Cum vedeaţi, la momentul acela, Constanţa, şi cum vi se pare acum?
G.H.: Oraşul e puţin diferit, schimbat, mai dezvoltat, e foarte frumos, dar oamenii sunt cam aceiași, adică foarte buni. Îmi place foarte mult Constanţa, e un oraș foarte frumos, care – mi se pare – îmi aduce aminte de California de Sud, cu vântul său de la mare. Din ce văd, oamenii sunt, astăzi, într-o țară mai bună, economic vorbind.
Românii au fost oameni foarte de treabă, cu bani sau fără bani, sunt oameni foarte buni și mă bucur să văd că au o țară mai bună din punct de vedere economic și sper că cei mai mulți pot sta în România, că nu trebuie să pleacă în străinătate. Sper ca România să devină o țară cât mai bună pentru a se putea trăi aici, pentru că e o ţară frumoasă, cu oameni buni.
Citește și: Procurorii din CSM au respins cercetarea disciplinară a lui Cristi Ardelean
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
