Iulia Joja, profesor adjunct la Universitatea Georgetown, specializată în securitatea europeană și a Mării Negre, evaluează, într-un interviu acordat PRESShub, efectele războiului ruso-ucrainean la un an de la începerea lui.
Joja critică decizia României de a secretiza ajutorul militar acordat Ucrainei și explică ce ar mai trebui să facă țara noastră ca să apere în fața agresiunii ruse.
PRESShub: Ce a câștigat Ucraina după un an de război?
Iulia Joja: În primul, Ucraina a câștigat faptul că a reușit să arate lumii ceea ce nimeni nu credea că este posibil. Că Ucraina, un stat mic în comparație cu Rusia, care nu avea acces la armament modern, cenzurat de către Occident de-a lungul ultimilor ani, a fost în stare să oprească invazia pe scară largă a unei armate dintre cele mai puternice ale lumii.
Un lucru spectaculos care nu s-a mai întâmplat prea des în istoria umanității.
Dincolo de acest lucru, Ucraina a reușit să convingă Occidentul de faptul că vrea și poate să se apere.
Și a reușit să obțină de la Occident, treptat, cu încetinire, armament modern pentru a se apăra, pentru a nu sacrifica atât de multe vieți ucrainene.
Nu în ultimul rând, a reușit să recupereze o parte din teritoriile care au fost ocupate de către ruși în primele luni ale războiului din 2022.
Dacă Ucraina ar fi cedat, s-ar fi schimbat total arhitectura de securitate pentru restul Europei?
Categoric! Nici nu știu dacă am fi mai putut vorbi despre securitate europeană dacă Kievul ar fi cedat.
Rușii aveau planul acum faimos de a ocupa Kiev-ul în 72 de ore. În acest scenariu, am fi apelat la ceea ce Administrația Biden avea drept strategie inițială pentru ucraineni și leadership-ul politic ucrainean: să fugă și să organizeze insurgență de pe teritoriul NATO înspre Ucraina de Vest. Asta ar fi distrus complet securitatea regională.
Și, așa cum noi, cei din Europa Centrală și de Est, tot repetăm, nu avem nicio garanție că dacă ar fi luat Ucraina, rușii s-ar fi oprit acolo.
Avem toate argumentele să credem că nu vor să se oprească în Ucraina, că vor să recupereze, să cucerească, să distrugă o serie de teritorii.
Limitele, din punctul lor de vedere, sunt Berlin, uneori și Paris. Moscova are nevoie de timp pentru a-și reface capabilitățile militare si resursele umane pentru a distruge mai mult din securitatea europeană.
Cum vezi următorii ani de război?
Trebuie să ne punem mai întâi întrebarea ce înseamnă război scurt sau război lung. Noi, în Occident, am pus cumva fals o problemă. Pentru că am crezut în planurile Rusiei de a cuceri Ucraina în 72 de ore, aveam memoria războiului din Georgia, care a durat 5 zile, ne așteptam într-un mod magic să se încheie acest război în câteva luni, dar majoritatea războaielor durează.
Dacă ne uităm la războiul Rusiei din Donbas, acesta durează de 8 ani de zile. Noi ne-am uitat în altă parte, dar distrugerea și violența au fost continue pe parcursul acestor 8 ani.
Acest război poate să mai dureze ani. Însă am fi putut deja încheia acest război dacă Occidentul nu ar fi cenzurat ajutorul militar pentru Ucraina.
Acest război se va prelungi dacă vom continua în același ritm, să cenzurăm, să dăm tancuri cu o întârziere de aproape un an 100 și ceva de tancuri învechite, occidentale, prima generație de Leopard, când ucrainenii au nevoie de cel puțin 300, dar de fapt au cerut 500.
Dacă continuăm cu acest ritm, o să sacrificăm și mai multe vieți ucrainene și o să prelungim războiul.
Administrația Biden încă nu a formulat obiectivul strategic: că trebuie câștigat de către ucraineni acest război și că singura soluție în câștigarea acestui război este împingerea Rusiei în afara teritoriului recunoscut internațional al Ucrainei.
Când vom avea un obiectiv clar stabilit atunci vom grăbi finalitatea acestui război. În ceea ce privește partea rusă, nu putem să ne așteptăm decât ca ei să continue. Nu avem niciun motiv să credem că în mod magic se vor opri, pentru că obiectivele au fost formulate foarte clar, se referă la distrugerea Ucrainei. Și vor distruge atâta cât îi vom lăsa. Pentru ucraineni, acesta este un război existențial. S-au sacrificat pentru a-și menține independența, dar le lipsesc mijloacele pentru a se apăra.
În această perioadă se fac multe bilanțuri, inclusiv pentru ultimii 30 de ani. Ce i-ați imputa comunității occidentale în relația cu Rusia?
Războiul Rece a fost un război atipic și s-a încheiat într-un mod atipic. Și pentru că încheierea Războiului Rece a adus automat supremația Occidentului sub leadership american, am încercat să pacificăm, să stabilim o relație de cooperare, să găsim elemente comune cu Rusia.
Nu am vrut să înțelegem ceea ce ne-a tot spus Putin de-a lungul ultimelor decenii.
Pentru el și pentru majoritatea rușilor, sfârșitul Războiului Rece nu este o mare victorie și pace mondială, ci este cea mai mare catastrofă a secolului 20.
Nu al Doilea Război Mondial este cea mai mare tragedie, ci sfârșitul Războiului Rece, care s-a încheiat fără vărsare de sânge. Putin ne-a tot amintit de asta și a devenit în discursuri din ce în ce mai agresiv în raport cu Occidentul și cu valorile noastre.
Acum, în majoritatea discursurilor din ultimul an, Putin vorbește cu orele despre cum el este în război ideologic cu Occidentul.
Deci putem să ne reproșăm faptul că ne-am uitat în altă parte, când ei ne tot amintesc de decenii întregi că sunt în război cu noi. Noi nu vrem să fim în război cu ei, dar problema e că nu prea avem cum să alegem.
Dacă cineva e în război cu tine, te atacă cu toate mijloacele pe care le are la dispoziție – distrugând arhitectura de securitate a Europei, masacrând europeni, atacându-te politic, cibernetic, informațional, economic – trebuie să te aperi.
Dar noi am privit în altă parte cât am putut, am întârziat cu apărarea, ceea ce a însemnat foarte multe sacrificii, așa cum vedem în Ucraina.
Și nu numai că nu l-am ascultat pe Putin, dar nu i-am ascultat nici pe cei care au avut o viziune clară cu privire la amenințarea Rusiei, și anume unii lideri din Europa Centrală și de Est, care tot avertizează de două decenii că Rusia este un pericol, că nu ar trebui să ne apucăm de politici de reset, că nu ar trebui să construim conducte de gaze cu ei, pentru că ei sunt o amenințare și ei se află în război cu noi.
Tragedia este că rușii nu o să plece niciunde de acolo și nu cred că cineva va putea să îi schimbe din interior, să-i liberalizeze. Occidentul a tot încercat să liberalizeze Rusia și China. Al Doilea Război Mondial s-a terminat după o bombă atomică. Ar putea exista și acum acest risc?
Primul Război Mondial s-a sfârșit convențional. Și acest război se poate sfârși tot convențional, dacă ne hotărâm că trebuie sfârșit. Sunt două elemente prin care putem să contribuim la securitatea europeană.
- În primul rând, să dăm Ucrainei rapid mijloacele militare pentru a se apăra și pentru a împinge rușii în afara teritoriului ucrainean.
- În al doilea rând trebui să creștem investițiile în apărare. Polonia este un bun exemplu, care devine prin investiții majore cea mai mare forță de apărare teritorială din Europa, descurajând astfel Rusia.
Așadar, din punct de vedere convențional, trebuie să ne apărăm, astfel încât să descurajăm credibil Moscova.
Trebuie, de asemenea, să luăm în calcul faptul că, și dacă reușim să ajutăm Ucraina să împingă rușii în afara teritoriului lor, Kremlinul nu va înceta cu atacuri informaționale, non-convenționale, pipeline-uri aruncate în aer, bombardamente aeriene din când în când asupra Ucrainei și așa mai departe.
Cel mai probabil nu ne vom putea prevala de asemenea atacuri din partea Rusiei. Dar putem să diminuăm impactul și să ne apropiem de un stadiu al securității europene mai avansat decât îl avem acum.
Cum evaluezi poziția României după un an de război?
E foarte greu să evaluez poziția României, pentru că avem foarte puține date. România, pe hârtie și la nivel declarativ, continuă aceeași politică: să aducă mai multă stabilitate și democrație prin prezență occidentală în regiunea Mării Negre, în special pe propriul teritoriu.
În relația bilaterală cu Statele Unite am obținut mai mult decât în a convinge Uniunea Europeană că Marea Neagră este în spațiul european care ține de securitatea europeană și merită investit în el și apărat. Deci vom continua acest lucru și facem importante progrese.
Dar România are declarativ și ambiția de a fi lider regional, însă nu pare să o urmeze sau să coopereze cu ea prea multe state din regiune.
În relația cu Ucraina, România nu a reușit să depășească niște probleme istorice în relația bilaterală, în ciuda acestui război. Polonia și Ucraina au reușit și formează o alianță care va constitui centrul de putere militară a Europei. Nici relația României cu Polonia nu este mai dezvoltată.
Prin faptul România a rămas singurul stat care nu publică ajutorul militar pentru Ucraina, sau că nu oferă ajutor militar Republicii Moldova când Chișinăul îl solicită, România se autoizolează și își pierde din relevanța geopolitică. În loc să fie lider regional și să adopte o politică asertivă în raport cu Moscova, Bucureștiul creează tot felul de obstacole în calea integrării Ucrainei în instituțiile occidentale a Ucrainei.
Să presupunem că România nu a dat ajutor militar, sau a dat într-un mod nesemnificativ. Acest lucru ne dezavantajează din punct de vedere istoric?
Ne dezavantajează atât strategic, cât și istoric. Încrederea românilor în capacitatea de autoapărare a României este redusă. Apoi este mult mai eficient și mai puțin costisitor să dai ucrainenilor armele tale pentru ca ei să îi oprească pe ruși, în loc să îi aștepți să te atace.
AUR e un partid care crește electoral în această perioadă, multe dintre mesajele acestui partid convin Kremlinului. Mai există în regiune astfel de contexte politice, ca în timpul războiului să crească partide pro-ruse?
Am fost întrebată recent aici la Washington cum evaluez influența rusă în România. În România, spre deosebire de alte state din Europa, posibile legături financiare, adică rușii să plătească români, parlamentari, jurnaliști, nu sunt vizibile și nu sunt publice.
Singura modalitate în care se poate evalua influența Rusiei asupra României este atunci când se suprapun afirmații ale Rusiei cu afirmații ale unor actori din România guvernamentali sau neguvernamental.
În ceea ce privește măsurile României de a contracara influența Rusiei asupra României, dacă e să măsurăm în raport cu alte state vecine, nu stăm foarte bine. De pildă, România a dat afară un singur diplomat-spion rus, Europa per ansamblu 400.
Creșterea populăriții AUR este foarte îngrijorătoare, mai ales când vedem în ce măsură se suprapun mesajele liderilor AUR cu cele ale Kremlinului.
Practic, în România lipsesc partide politice care să propună o politică externă asertivă în raport cu Rusia și de susținere amplă în raport cu Ucraina. AUR propune o politică pro-rusă, iar partidele la putere promovează o politică externă ezitantă.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
