La Izmir, probabil cel mai liberal oraș al Turciei, oamenii sărbătoreau în ziua în care am ajuns, în cafenele și restaurante, comemorarea celor 5 ani care au trecut de la nereușitul puci militar din 2016. Toată lumea a primit liber în contul victoriei lui Recep Tayyip Erdoğan, ale cărui portrete domină orașul de pe coasta Mării Egee.
„Ar fi fost o catastrofă, dacă președintele ar fi fost răsturnat” îmi spune Ali Dagli, un prosper om de afaceri, care după cum se laudă cumpără și vinde nuci, fistic, migdale, curmale și alte fructe uscate, „cu tonele, nu cu kilogramele”. Nu l-a votat niciodată pe Erdoğan, dar crede că democrația a fost salvată prin evitarea loviturii de stat.
Pe toate clădirile erau steaguri uriașe roșii, portrete ale fondatorului Turciei moderne, Atatürk și uneori Atatürk este așezat lângă Erdoğan. Pe zonele verzi din jurul portului, familii întregi stau pe iarbă și mănâncă, mai ales ce și-au adus de-acasă. Au termos cu ceai, cutii cu salată, sticle cu apă, dulciuri. În jurul lor e plin de ambalaje, de coji de semințe, de hârtii și resturi, ceea nu pare să-i deranjeze deloc. Afară sunt peste 40 de grade Celsius și umezeală. Marea e la doi pași, la fel de mizerabilă ca spațiul verde.
Pielea rămâne permanent umedă și în jur miroase a acru și a transpirație, dar o sărbătoare a democrației merită celebrată în orice condiții. Mă strecor prin mulțimea care s-a strâns în jurul celebrului ceas din centrul Izmirului.
Cu mască sau fără, transpirați, purtând steaguri se așează în fața unor porți, în așteptarea sărbătorii propriu-zise cu discursuri și muzică. Aici e zona votanților lui Erdoğan, a săracilor.
În partea nouă a orașului, se bucură de ziua liberă pe terasele umbroase ale restaurantelor cei cu oarecare dare de mână și care n-au profitat de scurta vacanță pentru a pleca din oraș. La una dintre cârciumi, aproape toată lumea are pe mese căni mari pe care scrie „milk”. Îl întreb pe Yusuf Grubu cu care m-am oprit la acest restaurant, de ce beau toți lapte. „Nu e lapte, dar patronul nu a primit încă autorizație să vândă alcool, așa că vinde berea în aceste căni caraghioase”.
Iusuf lucrează la stat și cel mai mult ar vrea ca lucrurile să fie privite cu mai multă relaxare de la Ankara, să nu se mai repete interdicția vânzării alcoolului după o anumită oră, cum s-a exersat în timpul pandemiei de coronavirus. Ar mai vrea ca în cluburile de noapte să se poată bea și dansa până dimineața.
Nu-i place nici că femeile care lucrează în instituțiile publice își acoperă capul cu eșarfă: „e un obicei care se dezvoltă doar de câțiva ani, încurajat de actualul președinte și nu e bine, fiindcă aceste doamne se uită de sus la femeile fără batic care vin să-și rezolve diferite chestiuni administrative”. Mama lui Yusuf s-a simțit umilită de mai multe ori când a fost nevoită să intre în contact cu autoritățile statului prin intermediul funcționarelor care își acoperă capul, fiindcă aceste femei ar vrea să le convingă și celelate din jurul lor să revină la tradiția hijabului.
Dar în vreme ce unele femei revin la tradiția baticului și chiar a vălului islamic, altele, mult mai multe adoptă stilul european. Au ținute decoltate, fuste sau pantaloni scurți, maieuri mulate și nimeni nu se mai jignește când le vede pe stradă. Toată coasta mediterană e mai liberală decât regiunile din interior. Aici controversele religioase au dispărut demult și mulți și-ar dori o Turcie europeană.
Comerciantul care vinde și cumpără cu tonele ar vrea să fie și țara lui în UE, dar e convins că Bruxelles-ul se opune de teamă că toți șomerii turci s-ar muta în Germania. În schimb, funcționarul e convins, că niciodată UE nu va primi un stat musulman. Niciunul dintre ei nu se gândește că, de fapt, Turcia trebuie să îndeplinească unele condiții pentru a fi invitată în club. În plus, negocierile de aderare nu au început niciodată cu adevărat. În primul rând pentru că Turcia nu recunoaşte Cipru, țară a Uniunii Europene din care a smuls o bucată de teritoriu pe care îl ocupă încălcând legile internaționale.
Președintele Turciei nu pare interesat cu adevărat de acest subiect, cu toate că mai mulți eurodeputați conservatori pun pe agenda periodic subiectul.
Erdoğan are, însă, alte priorități, mai ales până în 2023 când va candida pentru un nou mandat, după cum mi-a spus un diplomat occidental din Izmir: „E o perioadă complicată pentru liderul de la Ankara, fiindcă după ce și-a configurat un rol atât de important odată cu victoria obținută cu Referendumul pentru Schimbarea Constituției din 2017, devine principalul responsabil pentru toate problemele din țară”. Diplomatul mai crede că președintele turc „a vrut să-l înlocuiască în imaginarul public pe Atatürk și pentru a-și atinge acest obiectiv a încercat să schimbe totul”. Acum, pandemia și criza economică se suprapun și „vremurile s-ar putea să nu mai fie la fel de norocoase, mai ales că promisese pentru 2023 împliniri extraordinare”. În 2023, care este an electoral, turcii vor aniversa împlinirea unui secol de la crearea statului modern turc: „atunci s-ar putea să-și dea seama că a fost o greșeală să acumuleze atâta putere în mâinile sale”.
Funcția de prim-ministru, care de la proclamarea republicii a fost cea mai importantă, a dispărut odată cu schimbarea Constituției, care a mai statuat că președintele poate rămâne șeful partidului care l-a propulsat la putere, poate dizolva parlamentul și are control aproape deplin asupra Justiției, fiindcă numește 12 din cei 15 membri ai Curții Constituționale, 6 din cei 15 membri ai Înaltului Consiliu al judecătorilor şi procurorilor, care are sarcina să-i numească sau să-i destitutie pe magistrați. Criza economică și pandemia ar putea, deci, să-l doboare pe Erdogan, care a câștigat prima data alegerile cu o platform reformatoare în 2002.
Diplomatul occidental este de părere că de aici de pe coastele Mării Egee se văd și efectele politicii pe care a dus-o liderul de la Ankara față de aliații săi occidentali, provocările la adresa Greciei și Ciprului, lipsa lui de maniere în relația cu Uniunea Europeană, mersul pe sârmă între Rusia și Alianța Nord Atlantică.
Articol preluat de pe blogul „Călătoriile Sabinei” / Radio Europa Liberă
Un proiect Black Sea Trust, susținut de Radio Europa Liberă Moldova și Freedom House România.
