Fosta şefă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), Crinuţa Dumitran, a fost condamnată la 6 ani şi 3 luni închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de procurorii DNA că ar fi luat mită 400.000 de euro de la omul de afaceri Horia Simu pentru a-i aproba despăgubiri pentru un teren din Constanţa care a fost supraevaluat cu câteva milioane de euro.
În dosarul care a ajuns pe masa Curţii de Apel Bucureşti, Crinuţa Dumitrean – la vremea respectivă preşedinta Comisiei Centrale de Despăgubiri din cadrul ANRP – este acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
La rândul său, Horia Simu a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni închisoare cu executare.
Potrivit Agerpres, judecătorii au mai dispus confiscarea sumei de 400.000 euro primită de Crinuţa Dumitean cu titlu de mită de la Horia Simu.