Judecătoarea Crina Muntean de la Tribunalul Bihor, sancționată pentru delict de opinie de Înalta Curte cu reducerea salariului cu 25 la sută timp de 3 luni

Data:

spot_img

Completul de 5 judecatori al Înaltei Curți, condus de șefa ÎCCJ, judecătoarea Corina Corbu, a sancționat-o pe judecătoarea Crina Muntean de la Tribunalul Bihor cu reducerea salariului cu 25 la sută timp de 3 luni, potrivit portalului instanței supreme.

Judecătoarea Muntean a fost sancționată pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzută de articolul 99 litera din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor: ”manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu”.

Totuși, Înalta Curte a modificat sancțiunea aplicată de Secția pentru judecători a CSM de excludere din magistratură a Crinei Muntean și a transformat-o în reducerea salariului cu 25 la sută timp de 3 luni.

”Având în vedere forțele angrenate în mecanismul de hărțuire declanșat împotriva mea (și nu mă refer la avocații implicați) e un deznodământ la care m-am așteptat. Nu sunt surprinsă.

Au fost repinse toate probele propuse de mine, inclusiv audierea unui coleg judecător care confirmă cele relatate de mine în interviul de la Newsweek. S-a respins și cererea de repunere pe rol pentru discutarea în contradictoriu a consecințelor hotărârii CJUE din 18 mai 2021 asupra procedurii disciplinare derulate conform regulamentelor adoptate de inspectorul șef (al Inspecției Judiciare – n.r.) în perioada în care exercita mandatul în baza unei numiri politice ce a încalcat Tratatul Uniunii. Consecințele generate momentan sunt, dincolo de elementul pecuniar, blocarea oricarei forme de ascensiune profesională timp de 3 ani”, a declarat judecătoarea Muntean, pentru G4media.ro.

Citește articolul complet în G4Media.ro

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

PNL a anunțat că se poate forma un guvern pro-european și fără USR | G4 Media

PNL a anunțat că se poate forma un guvern...

Un nou viceprimar PSD, ales cu ajutorul consilierului local din partea AUR | Gazeta de Stâlpeni

Un nou viceprimar PSD, ales cu ajutorul consilierului local...

Nicuşor Dan şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din 2025

Nicuşor Dan şi-a anunţat intenţia de a candida la...

Șeful de la One United, investitor în schema “Nordis”

Numărul 2 în topul celor care au investit în...