Judecătoarea din Botoșani specialistă în războiul din Ucraina se pensionează

Data:

spot_img

Lăcrămioara Axinte, vicepreșintele Tribunalului Botoșani, a făcut cerere de pensionare la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Numită în 2019 vicepreședinte al Tribunalului Botoșani, judecătoarea Axinte s-a făcut remarcată pe rețelele de socializare unde critică războiul din Ucraina, măsurile luate de autorități în cazul pandemiei de Covid-19 și declarațiile președintelui Klaus Iohannis.

În ciuda acestor declarații publice, judecătoarea nu a fost deranjată de Inspecția Judiciară, din contra. A fost promovată, în 2019, în funcția de vicepreședinte al tribunalului de către Secția pentru judecători a CSM.

Specialistă în războiul din Ucraina și în dezinformare, critic al lui președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, judecătoarea Axinte a încasat în 2020 un venit de 243.000 de lei din „activitate de judecător și hotărâri judecătorești”. Asta înseamnă 20.000 de lei net pe lună.

Având în vedere că pensia în cazul magistraților este mai mare decât salariul, rezultă că Axinte iese la pensie cu aproximativ 24.000 de lei pe lună, aproape 5.000 de euro.

„Evident, au existat presiuni din partea SUA pentru a începe războiul. SUA nu sunt interesate de Ucraina însăși. Ceea ce doreau era să crească presiunea asupra Germaniei pentru a închide Nord Stream II”, distribuia judecătoarea Axinte pe Facebook după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Într-o altă postare susținea că „eu cred că toți trebuie să ne dorim pacea, nu să ne lăsăm antrenați intr-un război care nu este al nostru. (…) Nu putem pune interesele unui stat din alianța NATO mai presus de interesele noastre naționale” pe Facebook.

„Medicina veterinară” în pandemie

În alt context, îl critică pe Zelenski care cerea ajutor Uniunii Europene. „Dacă armata rusă e pusă pe fugă de ucrainieni cu mainile goale, iar dronele rusesti sunt distruse și de borcane cu murături aruncate de pe balcoane de gospodine ucrainiene, de ce mai cere Președintele Zelenschi ajutorul NATO?”

Judecătoarea de la Botoșani este împotriva vaccinului Covid-19.  „Am auzit aseară un punct de vedere cu care sunt de acord. La nivel global, în gestionarea pandemiei de Covid-19, se practică „medicina veterinară’, nu cea umană”, arată în altă postare pe Facebook.

Putere de la Carmen

Cu altă ocazie, pe 20 octombrie 2021, Axinte s-a „războit” cu Klaus Iohannis.

„Dar ce somn lung aveți domnule Președinte! Chiar așa? Ați convocat „autoritățile” abia la ora 17:30? Sau poate ați mai trecut pe la Sibiu, să vă dea doamna Carmen putere. Și, pentru că guvernul Cioloș va eșua la votul de investitură, vă pregătiți să ni-l prezentați pe Câțu ca salvatorul nației?

Multe din preluările distribuite au fost șterse de Facebook, cel mai probabil fiind raportate ca știri false, acestea provenind de pe site-uri dubioase. „Minunatul Gheorghiță și alții ne vor anunța, până la urmă, că cei ce s-au vaccinat odată vor face „vaccinul”, probabil, ca insulina, in fiecare zi. Cum altfel ar putea să justifice zecile de milioane de doze contractate?”, este o altă postare controversată a judecătoarei.

Obligație pe hârtie

Potrivit Legii 303/2004, secțiunea „Incompatibilități”, „judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice”.

Absolventă a Facultății de Drept – Universitatea “Petre Andrei” din Iași în 1996, Lăcrămioara Axinte e judecătoare din 1998, după ce un an fost consilier juridic la o firmă privată. Înainte de 1989 ea a lucrat ca asistentă medicală.

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fostul ministru Raluca Prună despre presiunile făcute de Iohannis pentru numirea Procurorului General

Fost ministru al Justiției în guvernul tehnocrat Cioloș, Raluca...

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...

Primele dispozitive acustice pentru nevăzători, instalate de CTP Iași în stațiile de tramvai și autobuz

Primele dispozitive acustice pentru persoanele cu deficiențe de vedere...

Marcel Ciolacu spune despre Geoană că nu poate fi considerat un candidat de dreapta

Marcel Ciolacu a criticat propunerea ca Mircea Geoană să...