Judecătorii au respins candidatura primarului localității din care face parte satul Viscri

Data:

spot_img

Judecătorii au respins candidatura primarului localității din care face parte satul Viscri. Mircea Pălășan a fost declarat incompatibil de inspectorii ANI.

Sesizarea a fost depusă de filiala din Brașov a USR, motivul fiind că primarul liberal în funcție are o decizie definitivă din partea Agenției Naționale de Integritate, potrivit căreia a fost declarat în conflict de interese.

 „Anulează Hotărârea nr. 1 din 21.04.2024 emisă de Biroul Electoral de Circumscripţie Locală nr. 17 Buneşti şi în consecinţă respinge candidatura dlui. Pălăşan Mircea, din partea partidului P.N.L., pentru funcţia de primar al com. Buneşti, jud. Braşov.

Anulează în parte Hotărârea nr. 2 din 21.04.2024 emisă de Biroul Electoral de Circumscripţie Locală nr. 17 Buneşti, respectiv anulează această hotărâre numai cu privire la admiterea candidaturii dlui. Pălăşan Mircea, din partea partidului P.N.L., pentru funcţia de consilier local la Comuna Buneşti. Respinge candidatura dlui. Pălăşan Mircea, din partea partidului P.N.L., pentru funcţia de consilier local la Comuna Buneşti”, se arată în decizia instanței, care nu este definitivă.

Potrivit unui comunicat al ANI din martie 2017, Pălășan a fost găsit în conflict de interese administrativ în timpul mandatului de primar 2012-2016, în trei cauze separate, două dintre ele implicând fonduri ale Uniunii Europene.

Citește și: Averea impresionantă a lui Gheorghe Piperea, avocatul trimis de AUR în Parlamentul European

Judecătorii au respins candidatura primarului. Și-a aprobat singur pășune

El a întocmit și semnat proiectele a două hotărâri ale Consiliului Local Bunești cu privire la realizarea, respectiv aprobarea PUZ pentru imobilul proprietatea sa.

În plus, primarul a semnat avizul favorabil și avizele de oportunitate cu privire la elaborarea PUZ pentru același imobil, documente în baza cărora a fost eliberat certificatul de urbanism de către Consiliul Județean Brașov. Ulterior, aceste documente au stat la baza eliberării autorizației de construire a unei pensiuni agroturistice cu finanțare din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurară (FEADR).

În cea de-a treia cauză, Mircea Pălășan a întocmit și semnat proiectul hotărârii Consiliului Local privind atribuirea directă a pășunilor comunale pe o durată de 10 ani, în favoarea sa personal și a fiicei sale, printre alții.

În urma acestei atribuiri, Mircea Pălășan și fiica sa au încasat subvenții pentru agricultură prin intermediul Agenţiei de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Citește și: De ce luptă Azota Popescu pentru schimbarea adopțiilor din România și câți președinți de țară s-au obosit să îi răspundă

Proces pierdut definitiv

Primarul a atacat în instanță hotărârea ANI, dar a pierdut procesul în 2020. Pălășan a fost susținut de Partidului Național Liberal (PNL) și reales la alegerile locale din 27 Septembrie 2020 în ciuda deciziei ANI.

Viscri este unul dintre cele mai cunoscute sate din România, vizitat și apreciat atât de români, dar mai ales de turiștii străini.

Satul Viscri a devenit popular în Europa după ce monarhul Marii Britanii, Regele Charles al III-lea a cumpărat o proprietate în această localitate.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor. Mesajul transmis...

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca Gazprom | Contributors.ro

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui...