Judecătorii din CSM o somează pe șefa instanței supreme să spună cum a împărțit banii primiți de la Guvern

Data:

spot_img

Judecătorii din CSM au transmis o scrisoare deschisă șefei instanței supreme și îi cer public să răspundă la trei întrebări privind modul de alocare a sumelor din ultima tranșă a drepturilor salariale restante pe anul trecut.

Din cuprinsul scrisorii rezultă că majoritatea judecătorilor din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) o suspectează pe Corina Corbu că a distribuit în mod netransparent și inegal banii de la Guvern către președinții de Curți de apel din țară. Astfel, există suspiciunea că unii dintre judecători au primit toți banii câștigați în urma unor procese, în timp ce alții au încasat sume de zeci de ori mai mici.

În esență, 8 dintre judecătorii din CSM o întreabă pe Corbu cât la sută a plătit în 2023 Guvernul pentru instanțele judecătorești din totalul sumelor restante câștigate în instanță, ce procent a alocat fiecărei Curți de Apel și ÎCCJ, dacă a păstrat procentul primit de la Guvern, precum și care au fost criteriile pentru împărțirea diferențiată a banilor către Curțile de Apel.

Deși scrisoarea deschisă este semnată de „Membrii Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii”, cel puțin un judecător din CSM spune că nu a semnat nimic în acest sens.

Semnătură fără aprobare

Astfel, Grațiela Milu ne-a declarat că „nu am semnat această scrisoare pentru că nu a facut obiectul unor discuții formale în Secție, comisie sau grup de lucru. Nici la nivel informal nu am fost consultată cu privire la necesitatea unei astfel de reacții. Mi s-a comunicat textul deja redactat după orele 16 și am fost întrebată dacă sunt de acord cu publicarea pe site-ul CSM, lucru pe care nu l-am confirmat întrucat nu am participat în niciun mod la redactarea acestei scrisori. De altfel, scrisoarea a fost publicată la foarte scurtă vreme după această întrebare”, ne-a declarat judecătoarea Grațiela Milu.

Grațiela Milu a câștigat turul 2 al alegerilor pentru CSM

Întrebată dacă acesta este modul uzual de comunicare în cadrul Secției, Milu (foto 2) spune că acest mod de lucru nu este regulă, deoarece pe activitatea secției, comisiilor ori a grupurilor de lucru, de regulă, există convocator și o comunicare a materialelor în timp util. „Există însă și excepții justificate de cele mai multe ori. În cazul concret de astăzi însă nu a existat nicio consultare a mea nici formală și nici informală sub aspectul adoptării unei astfel de reacții în această modalitate”, ne-a mai declarat Grațiela Milu.

Diferențe uriașe

Presshub a arătat că șefa Curții de Apel Iași, Diana Micu Cheptene, și-a trecut în ultima declarație de avere de anul trecut „893.000 de lei drepturi salariale restante”, pe lângă salariul de șef de Curte de Apel. Această sumă este de 8 ori mai mare decât salariile restante încasate de alți președinți de Curți de Apel din țară și nu este clară sursa de finanțare a acestor drepturi încasate de judecătoarea de la Iași.

Președintele instanței supreme este ordonator principal de credite, iar președinții de Curți de Apel sunt ordonatori secundari de credite.

Oricare ar fi deznodământul acestei dispute, Curțea de Conturi ar trebui să verifice cum au fost împărțite sutele de milioane de lei de la Guvern, bani distribuiți din fondul de rezervă al executivului la finalul anului trecut.

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Zăpada a blocat mai mulți turiști pe drumul către pârtia Transalpina, jandarmii i-au salvat

Mai mulți turiști din județul Dolj și București, întorși,...

Judecătoria Mangalia schimbă încadrarea juridică în dosarul lui Vlad Pascu

Judecătoria Mangalia a decis, luni, schimbarea încadrarea juridică în...