Jurnalistă rusă refugiată în Berlin, după un interogatoriu al poliției moscovite în iunie 2021, Ekaterina Martinova (22 de ani) este redactor și media manager al publicației de limbă rusă DOXA.
Martinova coordonează acum un efort jurnalistic considerabil dedicat contracarării propagandei autorităților ruse prin diseminarea de știri, investigații și reportaje despre adevăratele dimensiuni ale crizei în care regimul lui Vladimir Putin își afundă din ce în ce mai mult propria țară.
De la corupția din universități la violența poliției
În 2017, câțiva studenți de la Școala de Înalte Studii Economice din Moscova au înființat o publicație, DOXA, cu scopul de a scrie despre problemele cu care se confrunta de multă vreme mediul universitar rusesc: corupția, calitatea redusă a educației, precaritatea slujbelor profesorilor la început de carieră, cenzura, plagiatul, hărțuirea sexuală a studentelor și așa mai departe.
Deși, ca și în România, viața tumultoasă a universităților se intersectează des cu politica, jurnaliștii de la DOXA s-au ținut la început la o oarecare distanță de partide și guvern.
Un pas semnificativ în acea direcție, însă, a fost făcut în vara lui 2019, când Moscova a fost zguduită de o serie de proteste electorale, iar publicația studențească a scris despre brutalitatea cu care poliția a acționat împotriva protestatarilor și a jurnaliștilor.
Câteva luni mai târziu, în urma unei plângeri înaintate de către rectorul unei alte universități din Moscova a cărui activitate dubioasă fusese investigată de către studenții de la DOXA, Școala de Înalte Studii Economice a anunțat că nu mai recunoaște revista drept organizație studențească și a încetat acordarea oricărui sprijin logistic.
Dușmani ai statului
Studenții au continuat însă să scrie despre tot ce-i durea pe colegii lor de generație. Iar la începutul lui 2021, pe lista deja lungă a nemulțumirilor își făcea loc și presiunea dură exercitată de către conducerile universităților, în colaborare cu diverse agenții de stat, asupra studenților care protestau în stradă împotriva arestării politicianului de opoziție Aleksei Navalnîi.
Când DOXA a pus pe site-ul său un video în care se discutau aceste presiuni, autoritățile au considerat că studenții trecuseră linia roșie.
Mai întâi, Roskomnadzor, instituția responsabilă cu cenzura presei rusești, i-a forțat pe redactori să scoată clipul de pe site.
Câteva luni mai târziu, poliția moscovită a descins în redacția DOXA și în apartamentele a patru jurnaliști, Armen Aramian, Alla Gutnikova, Vladimir Metelkin și Natalia Tișkevici.
Tinerii au fost arestați și au fost puși sub acuzare pentru încurajarea minorilor de a participa la acțiuni ilegale.
Au fost ținuți timp de un an în arest la domiciliu. Procesul lor a avut răsunet în întreaga lume, în sprijinul lor venind organizații ca Amnesty International, Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor și Memorial.
Alla Gutnikova, pe atunci în vârstă de 23 de ani, a citit un discurs curajos în instanță care a făcut instantaneu ocolul Internetului.
Ultimele ei cuvinte în fața judecătorului au fost acestea: „Nu vă fie teamă să spuneți că regele este gol. Nu vă fie teamă să țipați, să izbucniți în lacrimi. Repetă pentru tine și pentru ceilalți: 2+2=4. Negrul este negru. Albul este alb. Sunt om, sunt puternic și curajos. Puternică și curajoasă. Puternic și curajos. Libertatea este un proces prin care îți dezvolți obiceiul de a nu fi disponibil pentru sclavie”.
În aprilie 2022, cei patru inculpați au fost condamnați la doi ani de muncă în folosul comunității. Cu toții au reușit mai apoi să iasă din Rusia.
Metelkin s-a refugiat în Lituania, iar ceilalți trei s-au alăturat Ekaterinei Martinova în Berlin, una dintre capitalele diasporei ruse anti-Putin.
DOXA continuă să publice materiale despre războiul din Ucraina și despre acțiuni de protest din Rusia. Iar statul continuă să-i vâneze pe jurnaliști.
Site-ul publicației este blocat în Rusia, dar rușii îi pot găsi articolele pe Telegram și pe alte rețele sociale.
Apoi, autoritățile au anunțat că o cercetează pe Maria Menșikova, șefa departamentului de știri al publicației, care este și ea exilată în Germania, pentru delictul de „incitare la terorism”.
Mai mult, o comisie a Dumei de Stat a cerut procurorului general al țării să declare DOXA o „organizație extremistă”.
Dialogul cu Ekaterina Martinova a fost realizat în limba engleză și este prezentat aici într-o variantă comprimată.
Răzvan Sibii: Cum ai ajuns să lucrezi la DOXA?
Ekaterina Martinova: Îi citeam încă de pe când eram în liceu. Când am ajuns la facultate, n-aveam nicio intenție să mă fac jurnalistă, dar am vrut să colaborez cu cei de la DOXA pentru că scriau niște chestii interesante și păreau niște oameni foarte cool.
Publicația avea doar un an și se ocupa de problemele studenților din Rusia — nu intenționau să ajungă vocea tineretului care i se opune regimului putinist cum sunt acum.
Pe acea vreme, DOXA scria cu precădere despre corupție, cenzură, nepotism, hărțuire sexuală. Și universitățile românești se confruntă cu toate aceste probleme. Cum îți explici situația asta?
E o problemă foarte complexă. Trăim în Europa de Est, care este o societate foarte conservatoare, foarte misogină și foarte traumatizată și care nu are o experiență îndelungată cu respectarea drepturilor omului. Am văzut asta când eram studentă.
Am vrut să pun umărul la reformă. Am ajuns ca, la vârsta de 18 ani, să fiu rugată de către adulți să-i ajut să creeze un regulament anti-hărțuire.
Pur și simplu nu știau ce să facă. N-aveau nicio experiență în privința asta. Palmele peste fund și celelalte modalități de hărțuire de zi cu zi li se păruseră întotdeauna ceva normal. Majoritatea șefilor din universități sunt bărbați și ei nu se simt deloc în nesiguranță, cum se simt femeile sau persoanele trans.
Cum ai învățat cu ce se mănâncă jurnalismul?
În 2019, am făcut practică în redacția Novaya Gazeta (cel mai cunoscut ziar independent rusesc, la ora actuală interzis în Rusia – n.red.).
Lucram deja cu DOXA, dar la Novaya Gazeta am învățat cu adevărat să scriu și să fac investigații. Am lucrat acolo un an și jumătate ca jurnalist de date — lucrasem cu unele instrumente statistice la facultatea de sociologie. M-am ocupat în principal de justiție și de scandalul manipulării numărului morților de COVID.
Novaya Gazeta a publicat de-a lungul vremii multe materiale nefavorabile lui Putin și ai lui, inclusiv Evgheni Prigojin. Simțeați o presiune din partea autorităților?
Doar propagandă împotriva noastră. Presa deținută de imperiul lui Prigojin a scris o mulțime de articole depre noi în care ne-a acuzat că informațiile pe care le dădeam despre numărul adevărat de morți de COVID erau false. Ziceau că totul e bine, că mai nimeni nu moare de COVID în Rusia.
Mai avea câte-un om câte-un accident de mașină, atâta tot… Ne atacau, da, dar nici pe departe așa cum au început s-o facă mai târziu.
Ce-a urmat?
Atmosfera începea să fie din ce în ce mai apăsătoare în Rusia. Eu încă tot nu mă hotărâsem să-mi fac o carieră din jurnalism. Chiar mă gândeam să iau o pauză, să fac ceva mai legat de sociologie.
În 2021, prietenii și colegii mei de la DOXA au fost arestați și atunci mi-am spus: „Gata, rămân în jurnalism. E de datoria mea ca activist, ca jurnalist și ca cetățean rus să fac această muncă, pentru că nu mulți pot s-o facă”.
Și apoi a început războiul.
Da. Și deși scrisesem mult despre posibilitatea izbucnirii războiului, când a început nu eram pregătiți. Armen și cu ceilalți erau în arest la domiciliu.
Eram cu toții extenuați de tot ce se întâmpla în Rusia. Am intrat într-o panică mentală și morală. Se dădeau legi noi și lumea intrase în panică. Am început să ajutăm oamenii să plece din Rusia. Lumea cumpăra bilete foarte scumpe de avion către Armenia sau Georgia.
Cum s-a schimbat activitatea voastră jurnalistică?
Încercam să găsim căi de a-i ajuta și pe ruși (pe cei împotriva războiului – n.red.) și pe ucrainieni. Am scris un ghid pentru tineri despre cum să vorbească despre război cu părinții lor (vezi mai jos – n.red.). S-a viralizat.
Imediat după ce am publicat ghidul, site-ul DOXA a fost blocat complet de către autorități. Știm că statului rus îi este frică de tineri, pentru că tinerii se întreabă „De ce este același om la putere de când m-am născut și până acum? ”
Atunci am pornit un newsletter anti-război pe care îl trimitem zilnic prin email la mai bine de 10.000 de oameni. Începe cu o compilație de opinii legate de situația curentă scrise de jurnaliști și activiști pe care-i cunoaștem și pe care îi publicăm anonim, apoi o compilație de știri și apoi un pic de divertisment.
Cum ai ajuns în exil, în Berlin?
Am plecat din Rusia în iunie 2021, după ce am fost supusă la un interogatoriu și m-au amenințat că mă cercetează într-o altă speță. M-au interogat timp de două ore. Mi-au pus tot felul de întrebări stupide despre cine lucrează la DOXA, cine e redactorul șef, cine vă sprijină, cine vă finanțează.
Femeia care-mi punea întrebările era groaznică: era genul acela de persoană care, deși lucrează la stat, avea la ea mereu o poșetă Prada și purta haine pe care n-ar fi trebuit să și le poată permite. Te uiți la ea și vezi cât de corupt e sistemul. Și mi-a spus că întrebările astea țin și de o altă speță și că voi afla în curând despre ce e vorba. Iar avocatul meu mi-a spus că a fost o amenințare menită să mă facă să-mi fac griji. A fost un semnal.
Atunci am hotărât să plec din țară. Intenționam să plec pentru o vreme și apoi să mă întorc. Dar de atunci nu m-am mai întors.
La două zile după interogatoriu, eram în Georgia. Mi-am dat examenul de licență de la distanță. Profesorii m-au sprijinit mult. Le sunt foarte recunoscătoare, pentru că și lor le era frică dar m-au ajutat și am putut să-mi dau examenul.
Ce se întâmplă cu tinerii din Rusia acum? Opun vreo rezistență regimului?
Din cauza noilor legi și a supravegherii de către stat a oricărei acțiuni de protest, rezistența anti-război e mai mult digitală la ora actuală. Grupări feministe, de exemplu, au sute de mii de membri în Rusia. Rezistența devine tot mai inclusivă și se extinde pe orizontală.
Partizanii operează mai mult online acum — fac campanii și atacă infrastructura digitală. Dar lucrează și cu organizații de genul celora create de către femeile ai căror soți au plecat la război. Și încearcă să li se adreseze bătrânilor care sunt cei mai afectați de propagandă.
Sunt întrebată des: „De ce nu ies rușii în stradă?” Răspunsul e simplu: Cum să ieși acum în stradă dacă ai fi imediat arestat? Care ar fi scopul? Mai bine găsești alte modalități de a protesta. Nu e ca și cum într-o zi toată lumea se hotărește pur și simplu să iasă în stradă.
Poate se va întâmpla la moment dat. Poate anul viitor la alegerile prezidențiale. Dar nu trebuie să uităm că o astfel de represiune a forțelor statului nu se întâmplă în Europa sau America. Rusia e mai apropiată de China din acest punct de vedere. Când le ceri oamenilor să iasă în stradă de fapt le zici „Mergeți, vă rog, la închisoare”.
Ce părere ai despre Aleksei Navalnîi și oamenii lui?
În primul rând vreau să menționez că le respect munca și consider că investigațiile și campaniile lor din trecut au fost foarte bune. Îl consider pe Navalnîi a fi un prizonier politic.
Dar am multe întrebări despre opiniile lui naționaliste și cele în legătură cu Crimeea. Nu e clar dacă s-a grăbit un pic când a spus unele lucruri naționaliste și conservatoare sau așa e el de fapt sub imaginea de liberal. Dar, bineînțeles, când cineva e prizonier politic, e greu să-i pui sub semnul întrebării vederile politice din trecut, pentru că acum singurul lucru care contează e dacă îl sprijinim sau nu. Și da, trebuie să-l sprijinim.
Dar dacă vorbim despre viitorul politic al Rusiei, să fiu cinstită nu cred că Navalnîi ar fi candidatul meu. Candidatul meu ar fi probabil o femeie sau o persoană cu vederi de stânga, cu poziții mai clare pe tema populațiilor indigene din Rusia, pe tema Crimeei, pe tema egalității și pe tema economiei.
Pentru mine, Navalnîi e foarte populist. Bine, e ușor de înțeles de ce — înainte de a fi otrăvit, încerca să atragă de partea lui cât mai mulți ruși. Și trebuie să fii populist, că nu poți să te duci doar la Moscova și Sankt Petersburg unde sunt oamenii educați.
Apropo de ideologii politice, mulți dintre cei de la DOXA sunt auto-declarați de stânga. Ce înseamnă asta în contextul Rusiei post-comuniste?
Da, e o întrebare bună pentru că multă lume îmi zice „Aaa, deci ești comunistă” sau „leninistă” sau „marxistă”. Evident că nu suntem comuniști. Iar pentru a construi o nouă narativă bazată pe idei de stânga, trebuie să reflectăm asupra trecutului.
Iar asta e un tabu în multe țări, inclusiv Rusia. Țin minte că la școală am avut multe lecții despre cum Uniunea Sovietică a adus pacea și a eliberat lumea de naziști, dar am avut doar vreo două lecții despre Teroarea Roșie — iar asta e însăși esența regimului sovietic, nu? Sute de milioane de oameni au murit din cauza acelei terori. Și nu poți să închizi ochii la așa ceva.
Cum se relaționează rușii cu Uniunea Sovietică acum? Regretă acele vremuri sau nu?
Majoritatea oamenilor nu cred că o regretă, însă unii încep să facă comparații. Mai ales generația părinților și a bunicilor mei a început să găsească asemănări — aceeași stagnare e acum cum era în anii ’80. Același tip de elite care sunt paranoice în legătură cu sănătatea lor, care pun o masă lungă între ele și oameni și așa mai departe.
Generației mele, care n-a trecut prin trauma anilor ’90 de tranziție, îi e mai ușor să vorbească despre ideile de stânga. Când vorbesc despre politică cu tatăl meu, parcă vorbesc cu cel mai neoliberal bărbat din lume. Lui i-a fost foarte greu [pe vremea Uniunii Sovietice] și asta i-a afectat mult vederile politice. El nu consideră că trebuie să-ți pese de alții; trebuie să-ți pese de bani pentru că ăsta e secretul unei vieți bune.
În Europa și în America lumea e în general convinsă că Rusia va pierde acest război. Și se așteaptă ca economia Rusiei să intre în colaps de pe o zi pe alta. Așa gândesc și rușii?
— Cei mai afectați de propagandă nu cred așa ceva. Restul văd că prețurile cresc încontinuu. Sancțiunile vor afecta economia pe termen lung — vom vedea efectele peste trei sau patru ani când tehnologia va fi la pământ.
Acum vedem că multe piese nu mai vin din Europa sau America, ci din China sau Iran. O rudă mi-a spus recent „Katya, trebuie să-mi repar mașina (un Nissan). Și nu găsesc piese pentru ea. Mi-au spus că pot să le comand, dar vor costa de patru, cinci ori mai mult decât în trecut, din cauza problemelor de logistică”. Și apoi a zis „Voi vinde mașina”.
În afara inflației, se simte criza în societate?
Nu, nu cred. Oricum, societatea rusă e obișnuită cu crizele. Oameni trăiesc de multă vreme în sărăcie, într-o societate în care instituțiile au fost distruse. Pentru cei care au trecut prin criza din anii ’90, o criză adevărată e doar când băncile nu mai dau împrumuturi, când îngheață depunerile. Cât timp băncile funcționează și Banca Centrală face eforturi de a ține economia rusă pe linia de plutire, criza nu e foarte vizibilă.
Interviul a fost publicat în premieră pe newsletter-ul personal al autorului, Statele Întortocheate ale Americii.
Răzvan Sibii deține un doctorat și un master în Comunicare la University of Massachusetts Amherst, precum și un B.A. în Jurnalism la Universitatea Americană din Bulgaria. Interesele sale academice, pedagogice și jurnalistice se concentrează pe probleme de limbă, construcția identității, imigrație și încarcerare.
A lucrat ca reporter în presa scrisă, în Arad și Timișoara. În prezent predă Jurnalistica la University of Massachusetts Amherst.
Scrie editoriale lunare despre problema imigrației în Statele Unite pentru un ziar local din vestul statului Massachusetts, Daily Hampshire Gazette.
A colaborat din America cu mai multe publicații românești (Adevărul, Foreign Policy, Inclusiv.ro, Libertatea).
Din ianuarie 2024, a devenit colaborator al PRESShub.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
