Jurnalistul Paul Radu, co-fondator The Organized Crime and Corruption Reporting Project, invitat la Summit for Democracy, un eveniment global organizat sub patronajul Departamentului de Stat al SUA

Data:

spot_img

Paul Radu, co-fondator The Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) și Rise Project, a fost unul dintre speakerii evenimentului Summit for Democracy, organizat sub patronajul Departamentului de Stat al SUA în perioada 9 – 10 decembrie.

Paul Radu a vorbit despre rolul crucial al jurnalismului de investigație în combaterea corupției și despre rolul esențial în democrație al jurnaliștilor independenți, care sunt supuși unor atacuri puternice în tot mai multe țări.

Jurnalistul român a dat exemplu cazul centrului de investigație jurnalistică din Serbia, KRIK, parte din OCCRP, care se confruntă cu nouă procese, care poartă numele de „SLAPPS”, prescurtare de la “procese strategice împotriva participării publice”, care sunt intentate împotriva jurnaliștilor cu scopul de a-i reduce la tăcere. Aceste procese par să facă parte dintr-o campanie coordonată a puterilor politice pentru a slăbi KRIK și a suprima presa independentă din țară.

Potrivit lui Paul Radu, în aceste procese “SLAPP” se solicită daune cumulate de aproape 1 milion de dolari, de trei ori mai mult decât bugetul anual al KRIK.

În ciuda proceselor, campaniilor de calomnie și amenințărilor cu moartea, redactorul șef Stevan Dojčinović a spus recent într-un interviu că KRIK îndeplinește o funcție civică esențială, ținându-și concetățenii la curent cu ceea ce se întâmplă în propria lor țară. „Îi atingem pe cei de neatins”, a spus el despre demascarea corupției în rândul elitei politice.

“Când am început să-l pregătesc și să-l îndrum pe Stevan în 2007, era greu de prezis că peisajul presei independente va arăta atât de rău în Serbia — și în majoritatea țărilor astăzi. Acesta este unul dintre motivele pentru care mă adresez astăzi pentru a le cere cititorilor noștri să se alăture luptei și să ne ajute să susținem jurnalismul independent, anticorupția și democrația din întreaga lume. Alătură-te Luptei. Devin-o susținător OCCRP”, a spus Paul Radu.

Sprijin pentru jurnaliștii de investigație și societate civilă implicată în lupta anticorupție

La Summit for Democracy, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a făcut apel la un sprijin mai puternic pentru Global Anti-Corruption Consortium (GACC), o organizație care reunește jurnalismul de investigație și advocacy-ul societății civile pentru a crea un impact mai mare în lupta împotriva corupției.

Condus de OCCRP împreună cu Transparency International, GACC a fost lansat în 2016 și este susținut în prezent de guvernele din Danemarca, Taiwan, Marea Britanie și SUA, și de Open Society Foundations.

Prin intermediul GACC, OCCRP a dezvăluit cazuri importante de trafic de influență, modul în care oficialii corupți au exploatat resursele publice pentru câștig personal și mecanismele globale de spălare a banilor pe cinci continente. Cu aceste dovezi, Transparency International a pledat în mod eficient pentru schimbare la cele mai înalte niveluri de guvernământ, a introdus acțiuni în justiție și a impulsionat reforme semnificative pentru combaterea corupției.

Secretarul de stat Antony Blinken s-a angajat să crească sprijinul guvernului SUA pentru GACC și a cerut altor țări să asigure o finanțare suplimentară de 10 milioane de dolari în anul următor pentru a ajuta consorțiul să-și ducă activitatea la nivelul următor.

Aceste fonduri, combinate cu finanțarea din sectorul privat, ar oferi o oportunitate de a construi pe modelul testat al GACC și de a colabora cu mass-media și societatea civilă pentru a maximiza impactul în combaterea corupției, alimentată adesea de crima organizată.

The Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) este o platformă nonprofit de jurnalism de investigație pentru peste 50 de instituții media independente din întreaga lume, care publică peste 100 de investigații și reportaje anual.

spot_imgspot_img
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai este jurnalist, redactor-șef al publicației Hunedoara mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Horia Alexandrescu despre Călin Georgescu: „Mi l-au trimis aia de la SIE, au zis că e om serios” | Aktual24

Horia Alexandrescu, tatăl Ancăi Alexandrescu, le-ar fi spus colegilor...

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat partidele la consultări pentru desemnarea premierului

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni...