luni, 24 ianuarie 2022
AcasăNewsletterKlaus Iohannis: Mă voi vaccina public vineri, 15 ianuarie

Klaus Iohannis: Mă voi vaccina public vineri, 15 ianuarie

Președintele Klaus Iohannis  a anunţat marți seara, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, că se va vaccina anti-COVID-19 public, vineri, 15 ianuarie, odată cu începerea celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare din România.

Întrebat de jurnaliști de ce nu s-a vaccinat până acum, președintele a răspuns că nu a dorit să „se bage în față”.

„Nu am dorit nici eu, nici premierul, ca să zic aşa, să ne băgăm în faţă. Ar fi fost, probabil, mesajul greşit, dar vineri, în 15 ianuarie, începe a doua etapă de vaccinare în care este prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului de învăţământ, a persoanelor de peste 65 de ani şi a persoanelor cu comorbidităţi, cu boli cronice, dar şi a personalului numit esenţial, de exemplu, Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi aşa mai departe. Şi pentru a marca debutul campaniei de vaccinare din etapa a doua, eu mă voi vaccina public vineri, pe 15 ianuarie”, a anunțat șeful statului.

Gazeta de Sudhttps://www.gds.ro/
Cel mai citit cotidian regional din țară, cu peste 7.000 exemplare pe ediție, audiență de 40.000 de persoane pe ediție, apariție de luni-vineri, distribuție în toată zona Olteniei (Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinți).
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE