„Dacă scrii împotriva familiei Barzani, care conduce de jure Regiunea Autonomă Kurdă din capitala ei Erbil, trebuie să o faci de la Suleymaniah, unde liderii Uniunii Patriotice Kurde dețin influența, altfel ajungi la închisoare la fel ca prietenul meu, Sherwan Sherwani”, îmi spune o jurnalistă de la Erbil care se teme să-i dau numele.
Liderii kurzilor sunt aliați cu occidentalii, dar nu vor să preia și modelul lor, în fond „ar fi nevoie de o dictatură, pentru a fonda cu adevărat un stat”, crede Mohamad, funcționar guvernamental, fiindcă nu poți avea „o libertate în șlapi, așa cum cred toate organizațiile neguvernamentale alimentate cu bani din Vest, dar care nu mai vor să înțeleagă cum merg lucrurile în Orientul Mijlociu”.
250 de activiști pentru drepturile omului și zece ziariști se află la închisoare, majoritatea fără să fi fost judecați, îmi explică mai târziu Rahman Gharib, șeful Centrului Metroo de la Suleymaniah, care monitorizează situația acestora.
Premierul Regiunii Autonome Kurde, Masrour Barzani, a spus după arestările care au început în 2020 că cei arestați „nu sunt nici activiști, nici ziariști, ci pur și simplu spioni, care lucrează în slujba altor țări”. Au fost vizate de oficialii kurzi Germania și Statele Unite, dar după ce aceste țări au reacționat prin mesaje dure, guvernul a schimbat placa, acuzându-i de spionaj pentru PKK, Partidul Muncitorilor din Kurdistan, fondat în Turcia.
Totul a pornit de la protestele din 2020 pentru neplata salariilor, dar jurnaliștii care se află acum în închisoare, unii dintre ei urmând să ispășească o pedeapsă de până la 6 ani după gratii, au criticat ani la rând guvernarea coruptă a Regiunii Autonome a Kurdistanului Irakian, care trăiește de pe urma petrolului și gazului pe care-l exploatează, împărțind banii mai întâi în funcție de loialități și de funcții, de sus în jos.
La vârful piramidei guvernamentale sunt salarii care depășesc 10.000 de euro pe lună, imi spune jurnalista de la Erbil, care știe din surse sigure și alte detalii ale extinsei rețele de corupție care conduce regiunea.
Exploatarea subsolului e făcută de companii din afară: Rusia controlează prin Rosnef 60% din conductele de petrol kurde, în vreme ce restul se împarte între ExxonMobil, Total și Chevron. „Această împărțire e întâmplătoare”, susține Mohammed Husein, economist de la Centrul Irakian de Analize Politice și Cercetare, cu biroul în Erbil: „kurzii sunt pro-americani și pro-europeni, chiar dacă Statele Unite au plecat în 2019, abandonându-i pe kurzii din Siria, după ce aceștia au dat totul pentru înfrângerea Statului Islamic”. În orice caz, adaugă economistul, „rușii au venit în 2017, când toți ceilalți investitori plecau și nu cred că Moscova are multe de oferit pentru politica din Kurdistan”.
Rusia vrea probabil să aibă un picior bine înfipt în această regiune instabilă, în plus, își poate adăuga și câștiguri economice. Nu se cunosc, de fapt, datele și condițiile investiției rusești. În general, afacerile pe care le face Regiunea Kurdă sunt ascunse, publicul nu știe nimic despre contracte, iar unele din apartamentele de lux și vilele imense din Erbil pot costa peste un milion de dolari.
Mohammed Husein explică toate derapajele pornind de la dependența de petrol și gaz a regiunii kurde și a Irakului în general: „Conflictele apar la fiecare nivel politic și administrativ de sus în jos, fiindcă toți vor să profite, iar resursele sunt limitate”. Husein vorbește despre încercarea Bagdadului și Erbilului de a ieși din această capcană a dependenței: guvernul federal a pus la punct un fel de Carte Albă în acest sens, care să lărgească treptat economia țării și cu alte domenii.
Totuși, „strategia este doar pe hârtie și ar fi nevoie de lideri reformiști și curajoși pentru ca planul să fie pus în practică, dar deocamdată politicienii de la Bagdad și de la Erbil sunt puțini și slabi” spune economistul. De exemplu, explică el, Irakul, cu tot cu regiunea kurdă, are o agricultură care contribuie la Produsul Intern Brut cu doar 5%, cu toate că ar putea fi mult mai dezvoltată, fiindcă există suficient soare și destulă apă: „Există două probleme, noi folosim încă rețeaua de irigații construită de asirieni acum mai bine de 2000 de ani, fără să avem vreun plan de viitor, și nu acordăm niciun fel de facilități agricultorilor, iar dinarul irakian este mai puternic decât monedele vecinilor, ceea ce împiedică exporturile și încurajează importurile, care devin mai ieftine decât producția locală”.
O monedă slabă stimulează exporturile și duce la importuri mai scumpe, încurajând afacerile locale, e ceea ce fac vecinii Irakului în mod intenționat, susține specialistul, dându-mi exemplul roșiilor iraniene care se vând în Kurdistan de cinci ori mai ieftin decât cele locale, datorită acestui joc.
„La noi, banii sunt supraestimați din pricina petrolului, dar economia e slabă și după criza epidemică, guvernul nu a făcut nimic să recupereze lucrurile, așa că în Kurdistan 90% din întreprinderi au rămas închise”.
Regiunea kurdă este, de fapt, dependentă în totalitate de Turcia și de Iran, cei doi mari vecini ai Irakului.
Articol preluat de pe blogul „Călătoriile Sabinei” / Radio Europa Liberă
Un proiect Black Sea Trust, susținut de Radio Europa Liberă Moldova și Freedom House România.
