La 5 luni de la incendiul care a distrus apartamentul închiriat de România, nicio despăgubire de la Ambasada la Chișinău

Data:

spot_img

La 5 luni de la incendiul care a distrus apartamentul închiriat de România de la un doctor din Chișinău, pentru un oficial al Consulatului României, pagubele nu au fost achitate. Consulatul și Ministerul de Externe din Moldova tac.

Pe 1 aprilie 2023, apartamentul în care stătea cu chirie Clementina Ion, ministru consilier în cadrul Biroului de Promovare Comercial-Economică din Chișinău a luat foc.

Imobilul din centrul orașului aparține medicului Radu Celnacov și a fost închiriat, cu contract, Ambasadei României în Republica Moldova, Biroul de Promovare, Comercial-Economică.

Clementina Ion susține că focul a fost produs de supraîncălzirea unui laptop care era pus la încărcat, pe pat. La aceiași concluzie au ajuns și polițiștii care au deschis un dosar penal.

Citește și: 35 de parlamentari vor să ușureze accesul românilor la arme de foc. Modificări periculoase

Pagube de 7 milioane de lei

Focul a distrus locuința de 180 metri pătrați, dar și alte apartamente învecinate, iar chiriașul refuză să plătească pagubele stabilite de expertiză la 7 milioane de lei moldovenești.

„În cadrul procesului penal, organul de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Centru a dispus la Centru Naţional de Expertize Judiciare a Ministerului Justiţiei a Republicii Moldova efectuarea unei expertize judiciare.

În rezultatul investigaţiilor efectuate de expertul judiciar s-a confirmat că producerea incendiului a fost cauzat de utilizarea neglijentă a laptopului care era unit prin prelungitor la priza de energie electrică şi care se afla pe canapeaua din dormitorul unde s-a şi înregistrat focarul incendiului”, se arată într-un comunicat de presă transmis de medicul Celnacov.

Citește și: Dan Dungaciu pierde, după 12 ani, conducerea unui institut al Academiei Române. Cătălin Avramescu, noul director

Intervenții în zadar

În încercarea de a rezolva amiabil problema, Celnacov și vecinii de bloc au depus cereri prealabile la Ambasada Română din Republica Moldova şi la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a Republicii Moldova „pentru a soluţiona litigiului pe cale extrajudiciară şi a identifica soluţii reciproc avantajoase pentru toate părţile vizate în scopul evitării adresării în instanţa de judecată cu cereri de chemare în judecată”, se mai arată în comunicat.

Din august și până acum, cele două instituții nu au răspuns, „iar la nenumăratele apeluri telefonice ale păgubiţilor adresate Ambasadei României în Republica Moldova, persoana responsabilă pe nume Mausela Pițigoi, (gerant interimar la Consulatul General al României la Chișinău n. red.) de fiecare dată ne-a comunicat verbal că, materialele au fost expediate la Bucureşti şi sunt în analiză”, se mai arată în comunicat.

YouTube video

În aceste condiții, păgubiți reclamă ignoranţa totală din partea responsabililor din cadrul Ambasadei Române din Republica Moldova cît şi o indiferenţă din partea funcţionarilor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene a Republicii Moldova față de situaţia creată.

Presshub a arătat că, în urma incendiului, medicul încearcă să-și recupereze paguba, dar Ion invocă imunitatea diplomatică și Convenția de la Viena. „Vă dați seama, vecinii au formulat pretenții, două etaje au fost afectate. Geamurile s-au spart, funingine peste tot, apoi apa pompierilor.

Am încercat să iau legătura cu doamna Ion, mi-a transmis să mă judec cu Lenovo, că laptopul este de vină”, declara atunci Radu Celnacov.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

 

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...

Primele dispozitive acustice pentru nevăzători, instalate de CTP Iași în stațiile de tramvai și autobuz

Primele dispozitive acustice pentru persoanele cu deficiențe de vedere...

Marcel Ciolacu spune despre Geoană că nu poate fi considerat un candidat de dreapta

Marcel Ciolacu a criticat propunerea ca Mircea Geoană să...