România trece, la noapte, la ora oficială de vară. Ceasurile se vor schimba la ora 3:00. Astfel, ora 3:00 va deveni ora 4:00. Ziua de duminică, 27 martie, va fi, practic, cea mai scurtă zi a anului, cu 23 de ore. Sunt 110 ţări din întreaga lume care folosesc, astăzi, acest mecanism de schimbare a orei.
În Europa, Islanda este singura ţară care nu foloseşte ora de vară. Rusia a început să aplice acest sistem din 1981, însă a renunţat după 20 de ani, pe motiv că nu vrea să streseze cetăţenii.
În anul 2019, Parlamentul European a votat în favoarea unei propuneri de renunţare la obligativitatea trecerii la ora de vară la nivelul Uniunii Europene, însă, potrivit propunerii, fiecare stat membru va avea dreptul să decidă dacă va păstra actualul sistem sau va renunţa la schimbarea orei.
Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 27 martie 2022, între staţiile de frontieră cu țările vecine, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.”, au transmis oficialii CFR Călători, potrivit VRANCEA 24.