„Imaginează-ți un bețiv care se poticnește în jurul unei camere și se lovește de pereți. Observând cât de des trece bețivul într-un loc dat, s-ar putea să se poată deduce forma și dimensiunea camerei. Ideea generală a utilizării traiectoriei unui obiect pentru a dezvălui informații despre spațiul prin care se deplasează se numește teoria ergodică.” (New York Times, 2020, „Premiul Abel la matematică…”)
(Nota: Interviul următor este pur imaginar. Niciun guvernator BNR nu a fost rănit în cursul acestui proces.)
Nu traversez de multe ori Oltul, din motive evidente. Ca să nu mă ud. Aici oamenii vorbesc foarte repede și, intre “Bună” și “Ziua” zise de Iohannis la televizor, un domn vioi și cu părul alb ne-a adus la masă un vin alb, cu aromă de iarbă și corcodușe, ne-a povestit o întâmplare cu un vecin, și ne-a arătat poze cu cei doi nepoței aflați la scoală în București. Încerc să mă apropii de scopul interviului meu, motivul vizitei mele la Casa Isărescu din Drăgășani, unde, cu grația-i obișnuită, guvernatorul ne-a invitat la un pahar de vin. Pe mine și pe calul meu.
– Deci, domnule Guvernator, cum vedeți dvs. problema inegalității sociale în România?
– Aveți 100 de lei? mă întreabă neașteptat Guvernatorul.
Mă uit spre piciorul grațios al paharului de vin și pe dealul desfăcut în podgorii din fața noastră. Oare îmi cere bani pentru vin? Sau vrea niște bani pentru a-mi răspunde la o întrebare de economie? Știu că oamenii bogați sunt considerați mai calici un pic, că de aceea și ajung bogați… Dar nimic din comportamentul domnului Isărescu, cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale, nu mi-a sugerat că ar fi așa “pungit” cum zic oltenii.
Sceptic, că și eu sunt cam “pungit”, scot și pun 100 de lei pe masă. “Asta-i viața, plătim”, se citește și în ochii calului meu. Dar domnul guvernator nu îmi ia banii. În schimb scoate din buzunar un teanc serios de bancnote, alege cu grija Euro, Dolarii și niste Riminbi amestecați printre Lei și îi pune înapoi în buzunar. Îmi întinde apoi o monedă.
– Hai să jucăm un joc, îmi zice. Cap/Pajură – tu arunci moneda. Dacă cade Cap, primești în plus 50% din banii care îi ai în joc. Dacă cade Pajură – îmi dai tu mie 40% din banii pe care îi ai în joc la momentul respectiv.
Mă simt un pic insultat – cele câteva cursuri de economie pe care le-am luat îmi freamătă în vene. Pai, în medie, daca căștig mereu 50% și pierd doar 40%, o să-i cam iau bănuții domnului guvernator. Și asta indiferent de ce iese la aruncarea monedei, dacă aruncăm de multe ori. De ce mă invită domnul guvernator la un meci de „barbut” (știu, știu, nu e barbut, că nu are zaruri, și nu e niciun tomberon pe lângă noi). Oare vrea doar să-mi câștige bunăvoința – dacă jurnalistul pleacă fericit acasă, e mai probabil să scrie de bine?
Dăm drumul la joc. Arunc moneda: Cap – am 150 lei acum. Mai arunc o dată: Cap – 225 lei. „Ia de aici boss, crezi că joci cu oltenii tai?” zic în gând, în timp ce sorb din aurul vinului. Calul iar ține degetul mic ridicat când bea vin, trebuie să am o conversație cu el. Cap, Cap, CAAAP – și cei 100 de lei ai mei, după doar 5 aruncări de monedă, sunt acum 759 lei.
– Mai dau mult? Că, dacă mai dau de 20 de ori, vă iau podgoria.
– Daca o luați, o luați… zâmbește trist guvernatorul.
Și nu glumesc, calul mi-a trimis un mesaj: 100 lei*(1.5)^25 aruncări = 2.525.117 lei. Vreo jumătate de vie tot iau. Continuăm, dar când vorbești și îți pierzi concentrarea, intră Pajura. Și iar Pajură… Pajură, Pajură. Dezastru! Mesajul ăla mi-a adus ghinion. Și iar PAJURĂ… De cinci ori am dat Cap la rând, de cinci ori Pajură la rând, care-i probabilitatea? Partea proastă, cumva în fața mea mai sunt doar… aproape 60 de lei. Ciudat. De la 759… 455, 273, 164, 98, 59… Mda…
Calul îmi da semnale de panică, așa că mă opresc, să nu chinui animalul.
– Domnule guvernator, am dat de 10 ori. Haideți totuși să ne oprim, ați avut noroc de astă dată.
Sobru, cu privrea undeva în depărtare, peste vii, guvernatorul îmi dă banii înapoi.
– Haideți să mai încercăm o dată, zice. Într-adevăr, a intrat cam ciudat numai cap sau pajură la rând.
La jocul doi intră iarăși ciudat… Pajură de cinci ori, dar recuperez cu un efort spectaculos: Cap de cinci ori. Ceva se întâmplă, că am ajuns iar la doar 60 de lei. Îmi dă iar banii înapoi guvernatorul, că tot anomalie a fost. De data asta, la jocul trei, merge frumos. Cap, Pajura, Cap, Pajura… După 10 aruncări, am tot 60 lei. Cum…? Nu trebuia să am 100? Reset. La jocul patru, iese în sfârșit random, cu un număr cam egal de Cap și Pajură. Trist, dar termin tot cu 60 de lei în fața mea. Și cât de aproape am fost să iau podgoria asta… Dar, când n-ai noroc… n-ai noroc. Calul vrea să-mi cânte aia cu „când s-a împărțit norocul” dar îmi vede privirea enervată și se potolește.
– Gândește-te acum că 10.000 de afaceriști joacă acest joc de 100 de ori, începând fiecare cu 100 de Euro, îmi zice Guvernatorul. Nu e nevoie să iasă jumătate Cap, jumătate Pajură. Cam ca în economia reală: un an-doi câștigi bine, un an-doi mai pierzi. Mai exact, simulările pe calculator ne arată că unul dintre jucători va începe cu 100 de Euro și va sfârși cu 117 milioane Euro, acumulând mai mult de 70% din banii întregului grup de 10.000 de jucători. Pentru cei mai mulți oameni însă, rezultatul e un dezastru. Mai mult de jumătate din grup va avea în buzunar mai puțin de un euro la sfârșitul jocului. Aceștia, dragul meu, sunt oamenii săraci din societate. Ai auzit vreodată de „Ipoteza Ergodică”?
Sunt un pic pierdut în ceață, mă uit la cal și calul la mine. Ipoteza ergodică, o teorie împrumutată de economiști din fizică, se bazează pe presupunerea că, într-un anumit timp, variabilele tind către medie. Hmm… în termeni matematici, pe termen lung, Așteptarea = Media. Dar în economia reală, sistemele nu sunt în echilibru, la fel ca în economia teoretică, unde cererea și oferta se întâlnesc în echilibru. Mai ales modelele de creștere sunt foarte departe de echilibru. Deci modelele cu utilitate așteptată, pe care le vaccinăm studenților în economie, ele toate sunt modele de echilibru și presupun ergodicitate, ceea ce este greșit. Asta din cauză că multe dintre conceptele economice fundamentale (cerere/ofertă) au apărut în secolul al 17-lea, cam cu 200 de ani înainte de conceptele probabilistice și statistice moderne, care au apărut în secolul 19.
– Deci… orice am face, 50% dintre oameni vor sfârși cu mai puțin de 1 Euro, și unul norocos va sfârși cu 117 milioane? Este lucrul cel mai trist pe care l-am gândit vreodată…
– Nu e necesar să fie așa. În fapt, un grup de oameni de știință neurologi, în Copenhaga, au testat teoria de mai sus cu oameni adevărați, nu doar cu simulări pe calculator. Ce a apărut destul de repede, este că oamenii, după o perioadă de joc, și-au schimbat comportamentul. Cei 50% care au pierdut, ca și o parte dintre cei care au câștigat prea puțin, nu au mai vrut să joace – aici începe Economia Comportamentală, în care oamenii nu mai sunt priviți ca simpli pioni, ci au emoții și complexitate. O combinație dintre Psihologie și Economie, de fapt. Oamenii nu mai sunt „raționali”, economia nu mai este „în echilibru”. În felul acesta începem de fapt să vedem lucrurile, când vine vorba de sărăcie și inegalitate socială, în mod diferit față de predecesorii noștri.
– Deci gândirea economică clasică, care duce aproape inevitabil la un model în care 50% din oameni sunt săraci, nu mai este validă? Și perspectiva asta nouă, în care se ia psihologia oamenilor în considerare, va rezolva în curând problema sărăciei, a distanței dintre clasele sociale, a mobilității dintre acestea?
– Sper că da. Ce știm cu siguranță este că numărul de necunoscute în problema economică crește atunci când introduci și variabile din psihologie și sociologie. Deci, inițial, complică problema. Dar în același timp, oferă mult mai multe șanse de rezolvare. Nu uita nici că… sărăcia și inegalitatea socială sunt două probleme foarte diferite. O societate poate să nu aibă inegalitate dacă sunt toți săraci. Sau alta poate să nu aibă sărăcie – dar să aibă nivele de inegalitate foarte mari.
– Păi?
– Inegalitatea nu este o consecință inevitabilă a forțelor pieței, a legilor naturii, cum încearcă să o prezinte unii economiști, chiar și faimosul Thomas Picketty. Ea poate fi doar o consecință a politicilor de piață, a deciziilor luate de liderii noștri. Piața, capitalul, nu există într-un vid sau în echilibru, așa cum gândesc unii economiști, chiar de top. Inegalitatea și Performanța Economică pot fi complementare, țara să crească, dar cei 1% bogați să ia toată creșterea… În cele din urmă, inegalitatea duce și la o performanță economică slabă – cei săraci nu-și mai pot atinge potențialul maxim, nu mai au aceleași oportunități ca cei bogați. Cei săraci, deși foarte deștepți, au bariere foarte mari în viață.
– Nu te ambiționează sărăcia să muncești mai mult?
– Nicidecum… forțat să te menții la același nivel cu vecinii, fară educație financiară, o să te îndatorezi foarte mult (pentru mașină, casă, copii, etc). Mulți oameni vor începe să simtă că sistemul este necinstit, că îi fură. Își pierd încrederea în guvern, în școli, în doctori, în tot. Încep să voteze cu picioarele, să identifice inamici bazându-se pe discriminare (religioasă, etnică, rasială), să creadă că dacă nu încalcă legile nu pot reuși în viață. Să-ți mai explic ceva, zise domnul guvernator scoțând câteva zaruri.
Dar e prea mult pentru mine pentru o singură zi. Barbut, data viitoare. Mai gust un pahar din vinul auriu de Drăgășani din fața mea. Arome de iarbă, prune galbene și corcodușe – ca vara-n copilărie, la țară. Dar am o grămadă de treabă azi… Îl salutai pe domnul Guvernator, îmi luai calul și mă dusei încet-încet către Olt. Undeva, pe un ecran în dreapta, domnul Iohannis trecu la propoziția a doua din discurs.
