Clădiri construite ilegal la Mamaia Nord – cu până la cinci etaje peste limita legală. Cum a fost posibil. INFOGRAFIC cu proiectele și dezvoltatorii

Data:

spot_img
  • Ce puteți citi în acest material:

Metoda prin care zona de litoral cunoscută sub numele de Mamaia Nord, din orașul Năvodari, a devenit practic o zonă urbană cu imobile de până la 12 etaje, îngrămădite unul lângă altul, a fost următoarea: dezvoltatorii au obținut autorizații de urbanism și construire pentru clădiri cu regim de înălțime de 4 sau 7 etaje, maximele permise pentru o zonă de litoral ca Năvodari, dar după obținerea autorizațiilor inițiale, dezvoltatorii solicitau noi avize și autorizații pentru supraetajarea clădirilor cu câte un etaj.  

Această metodă a fost descoperită de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), în perioada 2022-2023, când inspectorii au verificat clădirile aflate în construcție. 

Din cele 300 de clădiri verificate, care ar fi trebuit să aibă maximum 4 niveluri, peste 90 de imobile depășeau această limită sau avizele de construcție.

Nereguli au fost descoperite și la clădirile care aveau limita maximă de 7 etaje. În teren, unele dintre acestea aveau până la 15 etaje.  

Majoritatea acestor imobile au destinație turistică și sunt fie hoteluri, fie aparthoteluri.  

ISC și Prefectura Constanța încearcă să anuleze autorizațiile de construcție prin intermediul deciziilor judecătorești.  

PressHub a consultat deciziile ISC și dosarele din instanță, descoperind proiectele care au utilizat metoda supraetajării sau care nu au respectat legislația urbanistică de pe litoral. Cu ajutorul unui infografic, PressHub a localizat aceste construcții pe hartă și vă prezintă dezvoltatorii implicați.(Adrian Anton, documentare, și Monca Zanet, grafică, au contribuit la realizarea acestui material)

  • Povestea, pe larg

Extinderea plajelor de pe litoralul românesc cu peste 220 de hectare, cu fonduri de la Uniunea Europeană, a dus la dezvoltarea infrastructurii turistice în stațiuni precum Mamaia, Eforie, Olimp sau Neptun.  

Însă, zona care a profitat cel mai mult de pe urma acestei investiții de un miliard de euro pentru lărgirea plajelor a fost Mamaia Nord, zona de litoral din Năvodari care începe de la Hotelul Opera și se întinde până la digul din oraș.

Pustiul de lângă plajele înguste

Până la semnarea contractelor de lărgire a plajelor, între 2014 și 2016, Mamaia Nord nu exista ca denumire. Era doar o zonă de plaje murdare, cu o lățime de maximum 25 de metri, unde era rușinos să te fotografiezi.  

Investiția de mediu, realizată cu bani de la Uniunea Europeană (aproape 750 de milioane de euro) și fonduri de la bugetul de stat (aproape 250 de milioane de euro), a transformat litoralul din Năvodari.  

Plajele mici și murdare s-au extins, având acum o lățime între 150 și 250 de metri în anumite locuri. Plajele din Năvodari au fost redenumite Mamaia Nord, după stațiunea cea mai scumpă de pe coasta românească. Dezvoltatorii imobiliari susțin că au făcut din Năvodari un „Miami de România”.  

Primii care au profitat de lărgirea plajelor din Năvodari au fost dezvoltatorii imobiliari, înaintea turiștilor. Conform unui raport din 2021 al Ordinului Arhitecților din România (OAR) despre piața construcțiilor din România, la Constanța și Năvodari se construiește aproape la fel de mult ca în București.

Capitala se află pe primul loc în ceea ce privește investițiile imobiliare, cu o suprafață cumulată a locuințelor colective de 4,2 milioane mp, iar Năvodari ocupă locul al doilea, cu 800.000 mp, urmat de Constanța, cu 535.000 mp. Cele mai multe construcții noi sunt blocuri cu un regim de înălțime de peste 6 etaje, în zone unde planurile urbanistice anterioare anului 2014 nu permiteau astfel de dezvoltări.

Extinderea plajelor și supraetajarea clădirilor

Dezvoltatorii imobiliari au construit, din 2016, peste 300 de clădiri cu destinație turistică: hoteluri, pensiuni, vile și apartamente de vacanță, conform datelor urbanistice ale Primăriei Năvodari.  

Conform unui regulament local de urbanism aferent Planului Urbanistic Zonal (PUZ) „Zona Litoral Mamaia Nord”, în zona turistică din Năvodari se pot construi doar clădiri:  

  • cu un regim de înălțime maxim P+4E pe loturi cu suprafața între 500 și 3000 mp, iar construcțiile nu pot ocupa mai mult de 35% din suprafața terenului; 
  • cu un regim de înălțime maxim P+7E pe loturi cu suprafața mai mare sau egală cu 3000 mp, iar construcțiile nu pot ocupa mai mult de 20% din suprafața terenului.

În 2022, 194 de construcții mai mari de trei etaje au fost verificate de inspectorii în construcții din București, la solicitarea directă a Corpului de Control al Premierului. Inspectorii au verificat hoteluri, blocuri de apartamente și aparthoteluri în zona Năvodari. Un sfert dintre lucrările controlate au fost oprite din cauza neregulilor descoperite, în special legate de suprafața construită și regimul de înălțime.  

51 de clădiri au fost supraetajate ilegal. „În zonă s-a construit mult cu nerespectarea prevederilor legale. Am sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Constanța pentru lucrări deja recepționate, dar aflate încă în execuție la momentul controlului”, declara directorul Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), Paul Racoviță. Între timp, acesta a fost înlocuit în primăvara lui 2023 cu Victorița Dumitrașcu.  

Controalele ISC au continuat și în 2023, iar alte nereguli majore au fost găsite la 40 de clădiri. În total, s-a ajuns la 90 de imobile cu destinație turistică sau de vacanță care au fost construite ilegal, conform ISC. În toate aceste cazuri, ISC a cerut oprirea lucrărilor.

Este important de menționat că ISC a verificat doar clădirile aflate în construcție. Clădirile deja finalizate și date în folosință nu au fost controlate.

Metoda supraetajării

Dezvoltatorii din Năvodari au descoperit că Legea 50/1991 permite supraetajarea clădirilor din afara zonelor protejate cu un singur nivel, cu o suprafață de maximum 20% din suprafața construită desfășurată.  

Conform legii, „se pot realiza lucrări de supraetajare a clădirilor cu încă un nivel, o singură dată, în suprafață de maximum 20% din suprafața construită desfășurată a clădirilor, cu condiția situării acestora în afara zonelor construite protejate sau a zonelor de protecție a monumentelor, după caz.”

În plus, în lege se mai precizează că:

„Lucrări de supraetajare a clădirilor existente cu încă un nivel, o singură dată, cu condiţia situării acestora în afara zonelor construite protejate sau a zonelor de protecţie a monumentelor stabilite prin documentaţii de urbanism aprobate, după caz, şi care nu au beneficiat de derogări pentru C.U.T. şi/sau regim de înălţime prin reglementările urbanistice stabilite în documentaţia de urbanism aprobată în baza căreia a fost emisă autorizaţia iniţială”.

Solicitările de supraetajare făcute de dezvoltatori au fost trimise către Primăria Năvodari, condusă din 2016 de Florin Chelaru (PSD). 

Primăria Năvodari, sub conducerea lui Florin Chelaru, a aprobat cererile de supraetajare. 

Unele blocuri de 4 etaje au ajuns să aibă 7 etaje prin supraetajări succesive, iar cele autorizate pentru 7 etaje au ajuns să aibă până la 12.

Exemple:

  • Star-Apart.ro

Dezvoltatorul a avut inițial autorizație de construire pentru un imobil P+4E+spații tehnice – locuințe. Ulterior, în 2018, a solicitat o supraetajare. În 2022, firma a cerut o nouă supraetajare, ajungând la P+6E. Beneficiarul este firma Construct GNS Sam SRL.

  • Opera Residence

Imobilul autorizat cu P+mezanin+8 etaje (Opera Residence Mamaia Nord) a ajuns să aibă în realitate 12 etaje. La data controlului, inspectorii au găsit un imobil cu P+mezanin+12 etaje, deși autorizația de construcție nr. 469/26.08.2020 permitea doar P+8 etaje. Beneficiarul este firma Opera Residence SRL.  

În ambele cazuri, dezvoltatorii s-au apărat afirmând că municipalitatea le-a aprobat lucrările.  

„Greșelile constatate au fost asumate de autoritatea locală, iar pentru corectarea lor s-au dispus măsuri urgente. Nu sunt ilegalități, ci greșeli care se repară prin acțiuni administrative. Nu se poate cere anularea autorizațiilor de construire”, a răspuns Primăria Năvodari pentru PressHub.

Disputa în justiție

Conform legislației, Inspectoratul de Stat în Construcții trebuie să sesizeze Prefectura Constanța, care apoi trebuie să atace în instanță actele de autorizare emise de Primăria Năvodari și să oprească continuarea construcțiilor ilegale.  

Procesele au fost deschise în 2023 și 2024 și vizează anularea unor autorizații de construire din zonele Mamaia Nord și Mamaia Sat, care au devenit centrele construcțiilor ilegale de pe litoralul românesc.  

„Conform art. 12 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, prefectul introduce acțiunea în contencios administrativ pentru anularea autorizațiilor de construire sau de desființare, ca urmare a activității de control a ISC. Prefectul nu poate decide singur asupra oportunității atacării acestor acte în instanță, deoarece legea prevede clar obligația de a acționa după primirea procesului-verbal de control”, susține Prefectura Constanța în fața instanței.

Mamaia Nord, clădirile mamut din Năvodari, se vede și din Mamaia din Constanța

În acest context, la Tribunalul Constanța sunt înregistrate aproape 90 de procese între Prefectura Constanța și Inspectoratul de Stat în Construcții, pe de o parte, și Primăria Năvodari și dezvoltatori, pe de altă parte.  

Florin Chelaru consideră că Năvodariul avea nevoie de aceste construcții pentru a susține dezvoltarea urbană și turistică a orașului. „După perioada lui Ceaușescu, orașul avea doar 10.500 de apartamente. Acum avem peste 30.000, iar numărul locuințelor din Mamaia Nord este în creștere. S-a dublat și numărul caselor. Este un succes care poate genera și nemulțumiri… Dar aceste construcții aduc taxe și impozite, deci bogăție pentru năvodăreni”, a declarat acesta.

Dezvoltatorii implicați în procese susțin că au construit legal, deoarece toate lucrările au fost avizate de Primăria Năvodari.  

„Nu se putea solicita anularea autorizațiilor de construire pentru neregulile existente, deoarece acestea au fost remediate pe cale administrativă”, afirmă și primarul Chelaru în documentele depuse în instanță.

Problemele urbanistice

Indiferent de finalul acestei dispute, haosul urbanistic din Năvodari este resimțit atât de turiștii care vizitează Mamaia Nord, cât și de locuitorii din zonă. Asociațiile „Constanța Altfel” și „Verde Urban” au semnalat de mai multe ori problemele imobiliare din Constanța și Năvodari.  

Printre problemele semnalate se numără:  

  • distanța mică între imobile;  
  • clădiri de tip hotel și aparthotel construite foarte aproape de plaje, blocând soarele în anumite perioade ale zilei, chiar dacă plajele au fost lărgite;  
  • lipsa spațiilor verzi.  

Petre Enciu, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, s-a preocupat în ultimii ani de dezvoltarea imobiliară a Năvodariului, locuind chiar în zonă. În opinia sa, multe dintre blocurile construite în ultimii ani au încălcat grav legislația, fără ca vreo autoritate să intervină.  

„Nu s-au respectat retragerile, studiile de însorire, absolut nimic. PUZ-urile au fost croite pe nevoile dezvoltatorilor, în detrimentul respectării legii. S-au încălcat regulile după bunul plac, prin PUZ-uri ilegale. Prefecții ar fi trebuit să impună respectarea legislației. Nu înțeleg cum s-au construit cartiere lângă rafinăria Midia, fără aviz ISU. Nicio autoritate nu a intervenit, pentru că dezvoltatorii au fost atacați în instanță de persoane fizice sau asociații care nu au știut cum să își susțină corect cazurile și au pierdut procesele”, a declarat Enciu.

Lărgirea plajelor și supraetajările, un proiect finanțat de Uniunea Europeană

Din punct de vedere economic, extinderea plajelor realizată cu fonduri publice a fost în avantajul proprietarilor de hoteluri și complexuri rezidențiale din Năvodari.  

Lărgirea plajelor a fost necesară deoarece Marea Neagră eroda litoralul, care se îngustase la doar câțiva zeci de metri, iar plajele riscau să dispară într-un deceniu. Noile întinderi nisipoase ar trebui să aibă, pentru următorii 50 de ani, o lățime minimă de 100 de metri.  

Fondurile au provenit în principal de la Uniunea Europeană: 735 de milioane de euro din Programul Operațional Sectorial „Mediu” 2014-2020 și din Fondul de Coeziune – POIM 2014-2020.

Desen realizat de Monica Zanet

Lista construcțiilor supraetajate, acționarii și legăturile acestora

Opera Residence 

Adresa este pe strada Promenada, lot 5/2, Năvodari.

Beneficiarul este firma Opera Residence SRL Astfel, imobilul de P + mezanin + 12 etaje (Opera Residence Mamaia Nord) ar trebui să aibă maximum 8 niveluri, așa cum scrie în autorizațiile de construire, însă, în realitate, are 12 etaje.

La data controlului, în sit a fost identificat un imobil având P + mezanin + 12 etaje, în realitate fiind autorizat P + 8 etaje conform A.C. 469/26.08.2020. 

În cadrul compartimentărilor etajului 2, conform planului de etaj, erau propuse parcaje auto pentru 24 de autovehicule. La data controlului, au fost identificate compartimentări interioare cu destinația apartamente. Lucrările de specialitate în instalații (IT, IS, IE) erau realizate fără personal de specialitate (diriginte de șantier), lucrări pentru care nu au putut fi prezentate documente care să ateste calitatea lucrărilor executate. Prețul unui apartament cu două camere în acest imobil pleacă de la 171.800 de euro + TVA, iar al unuia cu trei camere de la 415.000 euro + TVA, așa cum scrie pe site-ul oficial al dezvoltatorului. 

————

Star-Apart.ro

Adresa: Mamaia Nord, str. T10, FN. 

Beneficiar este firma Construct GNS Sam SRL Firma a avut autorizații de construire imobil P + 4E + spații tehnice – locuințe.  

După care firma a cerut o supraetajare în 2018. În 2022, firma trecut la o nouă supraetajare la P+6E. 

Acționarii firmei sunt Ionel Baroana (50%) și Florin Chetraru (50%). 

————

Lumade Residence 

Adresa: Strada C1+C2, nr 8Bis+1A, zona Mamaia Nord. 

Beneficiar este firma Lumade Building SRL. 

Inițial, firma a obținut autorizații pentru lucrările de execuție pentru obiectivul „Construire imobil S + P + 4E + spații tehnice locuințe cu caracter sezonier”. 

Apoi, s-a răzgândit și a cerut „Elaborare plan urbanistic zonal în vederea modificării reglementărilor urbanistice cu scopul obținerii unui regim de înălțime mai mare (S + P + 11E) zona delimitată de strada IE 104302, 121598, 110951 la sud, str. C1 la est, IE 115328, 115332, 115335, 115336 la nord și strada C2 la vest. 

Lumade Building SRL a fost înființată la data de 29 martie 2019, având sediul pe strada T2, numărul 45 din orașul Năvodari, județul Constanța. 

Administrator este Florin Nițoi, care este și asociat cu 50% din capitalul social, alături de Cristina Mădălina Tănase, tot cu 50% din capitalul social În anul fiscal 2023, societatea nu a raportat activitate și nici profit, dar a înregistrat datorii de 5,8 milioane de lei. 

————

Litoral Top Construct imobil 

Adresa: Strada E2 nr. 6 lot 20/13 parcela A219/1/2/2. 

Beneficiar este firma Litoral Top Construct SRL. 

Proiectul inițial autorizat cu AC nr. 516/27.10.2021 a fost modificat prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată conform Legii nr. 50/1991, rezultând un imobil locuințe P + 2E – 3E retras + spații tehnice și terasă circulabilă din suprafața desfășurată conform Legii nr. 50/1991. 

Firma Litoral Top Construct SRL a avut o cifră de afaceri de 450.000 de lei în 2023. Societatea a avut un angajat și a înregistrat pierderi 70.000 de lei. 

Asociat unic si administrator este Mihăiță Naciadis Numele lui Mihaita Naciadis apare drept consilier local in cadrul Primariei Mihail Kogalniceanu (Tulcea).  Narciadis face parte din PSD, conform site-ului primariei. 

————

Aparthotel Boardwalk 

Adresă: Mamaia Sat, strada M7, nr. 15. 

Beneficiar este firma Boardwalk Residense SRL. 

Detalii proiect: Construire imobil locuințe colective P+4E+Sp tehnice modificare. Apoi, s-a obținut o supraetajare cu un nivel in limita a 20% din suprafața desfășurată conform legii 50/1991 și creare accese spre exterior la apartamentele de la parter. Suprafața terenului construit este de 1.040 mp. 

Asociații Boardwalk Residense SRL sunt Sorin Burghiu și firma Bimmer Workshop SRL  La Bimmer Workshop, asociați sunt Adrian-Andrei Cocea, Alexandru Marculescu și Andrei Marculescu. Administratori Sorin Burghiu și Alexandru Marculescu. 

Prefectul județului Constanța cheamă în instanță firma Boardwalk Residence SRL, pentru a  cere anularea unei autorizații de construire, pentru investiția imobiliară prezentată aici. 

Este vorba dosarul 5292/118/2024, aflat pe secția de contencios administrativ și fiscal. Societatea Bimmer Workshop SRL are și ea un proiect imobiliar în Năvodari, pe strada M15, dar și un Showroom. 

——————

Vibe Apartments 

Adresa: Mamaia Nord, strada A6 nr. FN. 

Beneficiari sunt firmele GMT Building Invest SRL din Constanța și New Chic Next SRL din Constanța. 

Inițial proiect era pentru un imobil P + 4E locuințe colective cu spații comerciale la parter și împrejmuire teren. Apoi s-a cerut „Modificare proiect autorizat cu AC 129/14.04.2022 prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată conform Legii 50/1991, de la P+4E locuințe colective cu spațiu comercial la parter la P+5E-locuințe colective cu spațiu comercial la parter și realizare spații tehnice”, amplasat în Județul Constanța, Orașul Năvodari, Zona Mamaia Nord, str. B1 la Sud si A6 la Nord. 

Asociații GMT Building Invest SRL sunt Georgiana Constantin (50,2%), Florin-Radu Bescuca (24,9%), Raisa-Andreea Bescuca (24,9%). 

GMT este o firmă de construcții care lucrează destul de stat și cu autoritățile locale. New Chic Next SRL o are ca acționară unică pe Carmen-Elena Georgescu. 

——————

RBK Top și Arararom 

Adresă; Mamaia Nord, strada Bulevardul Mamaia Nord nr. FN, parcela 216/5/2. 

Beneficiari au fost firmele RBK Top Invest SRL din Constanța și Ararom SRL din Constanța. 

Inițial prin act administrativ/autorizație nr. 388/25.08.2021, contract nr. 385/09.04.2021, s-a putut construi imobil locuințe P + 4E + spații tehnice și împrejmuire teren. 

Certificatul de urbanism și autorizația de construire atacate în instanță vizează modificarea proiectului în curs de execuție autorizat cu aAC 388/25.08.2021 prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată conform Legii 50/1991 rezultând un imobil de locuințe P+5E+spații tehnice. 

Ion Dan Ionescu este asociatul unic al RBK Top Invest SRL. 

Societatea se ocupă de „alte lucrări de instalații pentru construcții”. Cifra de afaceri a fost una puțin peste 100.000 de lei. Ararom SRL îl are ca acționar unic pe Claudiu-Dumitru Matică. 

——————-

D7 Imobil 

Adresa: Mamaia Nord, strada D7, lot 4, parcela A158/5/65. 

Beneficiar este George Rareș Mitrașca. 

Continuare lucrări autorizate cu AC 652/06.10.2016 și „Modificare proiect în timpul execuției autorizat cu AC 371/29.06.2015 prin modificarea regimului de înălțime cu un etaj, în limita a 20% din suprafața desfășurată, de la P+2E la P+2E-3E retras conform Legii 50/1991, recompartimentarea parterului cu păstrarea funcțiunii inițiale”. 

————————-

Arghir Ștefan Aparthotel 

Adresă: Mamaia Sat, M8 Loc C, Lot 9. 

Beneficiar este Ștefan Arghir. 

Acesta este acționar în firma Argos Performance Group SRL (cifră de afaceri de 250.000 de lei). 

Proiectul inițial prevedea un Imobil Dp + P + 3E – structură de primire turistică tip apartamente, camere de închiriat și împrejmuire teren. Suprafață terenului este de 315 mp. Investiția a suferit și ea o supraetajare.

—————————

Aparthotel Gut Enise și Pastry 

Adresa este pe strada Bulevardul Mamaia Nord nr. FN, lot 1/2. 

Beneficiarii sunt firmele Gut Enise SRL din Constanța și Pastry Tin Tin SRL. 

Pe teren a fost identificată o construcție tip bloc locuințe P+4 etaje, care nu este evidențiată în documentația cadastrală, nu este înscrisă în cartea funciară, conform unui control al ANAF. 

Asociat unic și administrator al firmei Gut Enise  SRL este Cadir Sibela. Firma a fost executată de Fisc în trecut pentru restanțe la bugetul de stat. 

Vasilică-Cristinel Olexiuc este asociat unic la Pastry Tin Tin. Olexiuc a mai fost cercetat și reținut preventiv în dosare de contrabandă cu țigări și deținere de droguri, conform unui articol din Replica de Constanța din 2013. 

—————-

Aparthotel Magenta Construct 

Adresa este Mamaia Nord, strada D24 nr. 20-22, lot 144+145, parcela A158/5.

Beneficiarul este firma Magenta Construct SRL Modificare proiect în timpul execuției autorizat cu AC nr. 107/11.03.2021 prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată conform Legii 50/1991. 

Concret, a fost modificat corpul 3, care la momentul autorizării inițiale ar fi trebuit să aibă un regim de înălțime D + P + 7E. Societatea a vrut însă să construiască un imobil D + P + 9 etaje. 

Numărul de locuri de parcare aferente imobilului propus este de 129 și vor fi asigurate pe un teren din proximitate achiziționat special pentru parcări. 

———————-

White Beach Aparthotel 

Adresa este în Mamaia Nord, strada D21 nr. 54. 

Beneficar este firma White Beach SRL. Luminița Adam este acționarul unic al firmei. 

Societatea a dorit să modifice proiectul inițial în curs de execuție autorizat cu AC nr. 899/11.12.2019 – imobil S + P + 2E – camere de închiriat, amplasare firmă și steaguri, organizare șantier și împrejmuire prin: schimbare funcțiune în hotel, amenajări interioare, supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată, modificare fațade și realizare spații tehnice. 

Cifra de afaceri 2,3 milioane de lei, 375.000 de lei profit – un singur angajat. 

———————-

Meraki Lago Resort & SPA  

Adresa: Mamaia Sat, strada M20 nr. FN, lot 1+2, parcela 166/23. 

Beneficiar este firma Meraki Estate SRL Inițial, s-a dorit construire ansamblu cu funcțiunea de locuințe cu regim de înălțime:  C1 – S + P + 4E,  C2 – S + P + 4E și C3 – S + P + 4E, cu spații tehnice, piscine exterioare, împrejmuire teren, platforme de parcare subterane și supraterane și amenajare peisagistică. 

Apoi, compania a dorit „Recompartimentarea interioară, modificare fațade, modificare piscine, propunere piscină la nivel terasă, supraetajare cu 1 nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată a imobilelor existente denumite corp C1, C2, SI C3 cu funcțiunea de locuințe conform legii 50/1991 și spații tehnice, rezultând un regim de înălțime final S+P+5E cu spații tehnice”. 

Acționarii firmei Meraki Estate SRL sunt Pavement Serv SRL (50%), Mihai Perifan (25%) și Kardinal Funding SRL (25%). 

Mihai Perifan este fratele lui Daniel Perifan, ginerele omului de afaceri Constantin Zelea. 

De altfel, fiica lui Zelca, Anca Raluca Perifan este acționar unic în Kardinal Funding SRL, firma care este acționar și în Pavement Serv. Anca Raluca Perifan administrează și complexurile turistice Alezzi din Năvodari. 

Zelcă este un afacerist constănțean condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare într-unul dintre dosarele lui Nicușor Constantinescu, în care fostul președinte al CJC a primit o sentință de 10 ani de închisoare, scrie ISE Costică Zelca, obligat de instanță să dărâme un etaj construit ilegal pe strada Dezrobirii, nr. 90 – 92. Decizia este definitivă și vine după procese care au durat circa patru ani. 

Numele firmei Stop SRL, administrata de Costica Zelca, apare intr-un comunicat DNA de condamnare a lui Nicusor Constantinescu, fostul presedinte CJ Constanta la 10 ani de inchisoare pentru abuz in serviciu. 

Firma Stop SRL a fost amendata cu 400.000 lei și pedeapsa complementară constând în difuzarea hotărârii de condamnare, iar Costica Zelca, administratorul firmei la acea vreme, a primit 3 ani cu suspendare pentru complicitate la abuz in serviciu. 

———————- 

MNG Residence 

Adresă este în Mamaia Nord, Trup 7, Str Prelungirea D19, Nr 8.  

Beneficiar este Magenta Construct SRL. 

Inițial, proiect era de tipul P+7.Apoi, s-a cerut modificare proiect autorizat cu AC 132/03.03.2020 în curs de execuție „Construire imobil P+7E, locuințe colective, corp 3/etapa 3, împrejmuire teren și organizare de șantier” prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată de la P+7E la P+8E conform Legii 50/1991 și modificare destinație din locuințe colective în structură de primire turistică tip apartamente și modificări interioare. Suprafață terenului construit este de 3.209 mp. 

Asociații Construct sunt Simona-Petronela Gheorghe (50%) și Sorin Sebastian Malcea (50%). Magenta Construct SRL este deținută de Simona Petronela Gheorghe şi Sorin Sebastian Malcea a fost prins când deversa apa menajera in mare, conform Replica de Constanta . Cei doi mai apar si în firma Aparthotel Properties SRL, companie înființată în CT in 2018, cu un singur angajat. 

———————- 

Cartali Proiect 

Adresa este în Mamaia Nord, strada Promenada Năvodari nr. FN, lot 70/1. 

Beneficiar este firma GRG Water Prod SRL.

Proiectul prevedea „Construire imobil D + P + 4E locuințe cu spațiu comercial la parter, parcări închise la demisol și spații tehnice”. 

Apoi s-a realizat o „modificare proiect AC 552/2020 prin supraetajare cu un nivel, recompartimentări, spatii tehnice, terasa circulabila, refatadizare”. 

Acționarii firmei sunt Gheorghe Cartali (75%) și Costin Alexandru Girba (25%). 

Gheorghe Cartali a candidat din partea PSD pentru Consiliul Local Constanța. 

———————- 

Amira Apartments 

Adresa este în Mamaia Nord, strada M9 nr. FN, lot Q, lot 1. 

Beneficiar este firma Amira Evo SRL din Constanța. Modificare proiect autorizat cu AC 223/25.05.2021 în curs de execuție prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată conform Legii 50/1991 și spații tehnice ale imobilului P + 4E pentru realizare imobil P + 5E + spații tehnice – locuințe.

 Amira Evo are ca acționar unic pe Anca Sârbu. 

———————- 

Vila Danara 

Adresa este în Zona Mamaia Nord, strada E2, nr. 10. 

Beneficiar a fost firma Guarda Tacoz SRL. Modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC 182/22.04.2021 și AC 722/12.09.2018 prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată conform Legii 50/1991. 

Acționarul unic al Guarda Tacoz este Iulian-Dumitru Borgognon. 

———————- 

Vila IBD 

Adresa este în Mamaia Nord, strada D21, nr. 15/24. 

Beneficiari sunt firmele IBT Management Expert SRL și Evo Project Design SRL. 

Inițial a fost un proiect de construire Imobil S+P+2E – apartamente de închiriat. 

Apoi s-a modificat pr.ac.483/2021 prin remodelare volumetrica, extindere si supraetajare cu 3 niveluri, spații tehnice, terasa circulabila. Suprafață terenului construit 600 mp. 

Aurel Ilie Gherman deține firma IBT Management Expert din Năvodari. Societatea cu pierderi de aproape un milion de lei în 2023. 

Evo Project Design SRL îl are ca acționar unic pe Ionut-Sergiu Oance. 

———————-

Gherman Proiect 

Adresa este în Mamaia Nord, strada E2, nr. 10. 

Beneficiari sunt Gabriel Gherman și Mădălina Teleman. 

Modificare proiect AC 722/2018 în curs de execuție „Construire imobil P + 1E + 2E retras – camere de închiriat și împrejmuire teren” prin: schimbare de destinație în locuințe colective, recompartimentare, extindere suprafețe etajele 1 și 2, remodelare fațade. 

———————- 

Flamina Apartments 

Adresa este în strada T2 nr. 88. 

Beneficiar este Flaminia Black Sea SRL din Constanța. 

Intrare in legalitate modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC 443/10.08.2020 prin supraetajare cu un nivel in limita a 20% din suprafața deșfășurată rezultând P+5E cu spații comerciale la parter, cu o suprafață de 1864 mp din acte si 1867 mp din măsurători. 

Acționar unic la este George Mitriș. Unic asociat și administrator este George Mitriș. Acesta mai figurează la Ramisia Lux Invest SRL (asociat și administrator), Unem Soluții SRL(asociat și administrator) și IBO Marina SRL (asociat și administrator). 

———————- 

Terraco Sea Apartments

Adresa este în Mamaia Nord, strada D22 nr. 12. 

Beneficiar este firma Your Next Home Invest SRL din Constanța.

Firma a realizat o „Modificare proiect autorizat cu AC nr. 285/26.04.2018 prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată conform Legii nr. 50/1991”. 

Your Next Home Invest are ca acționari pe Galpones Tecnicos SL (61,573%), Plot Plan SL (36.396%) și Bogdan Alexandru Enache. 

———————- 

Marin Apartments 

Adresa este în Mamaia Nord, strada D17 nr. 16. 

Beneficiari sunt Viorina Marin și Nicolae Brătescu Marin. 

Construcție neidentificată cu autorizații primite de la autoritățile locale. 

———————- 

Casa del Mar 

Adresa: str. Brizei 4-14, Bulevardul Mamaia 564.

Beneficiar este firma De Silva Intermed SRL. 

Detalii Proiect: Inițial imobilul era P+9E hotel cu restaurant, piscină, plus parcare auto subsol și piscine exterioare. Suprafața terenului Suprafață teren 23,775 mp, iar suprafață construită a fost de 1,413.6 mp. 

Apoi, s-a obținut „Supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată conform legii 50/1191, imobil în curs de execuție, autorizat cu AC 277/2019, pentru realizare imobil P+10 – locuințe colective cu spații comerciale la parter, propus a fi amplasat în orașul Năvodari, zona Mamaia Nord, str. Brizei”. 

Asociații De Silva Intermed SRL sunt De Silva Group Holding DSG SRL (99%), Calina Meda De Silvania (0,002%), Virgil Calina (0,002%). 

Firma este specializată în importul de băuturi alcoolice de lux. 

De Silva Group Holding DSG SRL avea datorii in 2023 de aproximativ 60 de milioane de lei, dupa ce in 2022 a înregistrat un profit de 174 de milioane de lei. Asociați la De Silva Group Holding DSG sunt Calina Meda De Silvania (50%), Virgil Calina (50%). 

Virgil Calina este nasul lui Ilie Nastase care, la rândul său, este nașul de botez al fiicei lui Mircea Geoana, scrie National.ro. 

De asemenea, același ziar punctează că soții Călina au cumpărat vila de pe Aviatorilor (detinuta de RA-APPS) pentru Mircea Geoana. 

———————- 

Navis 

Adresa este în Beach Land, strada B2, nr. 40. 

Beneficiari sunt Corcodel Elena, Adrian Cosmin Țigănuș, Rucsandra Țigănuș. 

Modificare proiect AC 88/2020 prin supraetajare cu 20%. În final, prin AC 88 din 5 februarie 2020, emisă pentru Elena Corcodel, Adrian Cosmin Țigănuș și Rucsandra Țigănuș (document ce nu figurează ca fiind contestat în proces). 

Primăria Năvodari autorizase construirea unui imobil de locuințe colective de vacanță P+3E, respectiv 18 apartamente cu o cameră și două cu două camere la adresa din zona Beach Land, strada B2, nr. 40. 

———————- 

Nautica Apartments 

Adresa este în strada D24 nr. 36. 

Beneficiari sunt firmele Bacososi Sab SRL și Nautica Concept SRL. 

Modificare proiect autorizat cu AC 531/5.11.2021 prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată conform Legii 50/1991, din imobil locuințe S + P + 2E + spații tehnice în imobil locuințe colective S + P + 2E + 3E retras + spații tehnice. 

Acționar unic la Bacososi Sab este Claudiu Sabangeanu. Coacționari la Nautica Concept sunt Drakos Karolos Pertsemlidis, Marioara Rusa. 

———————- 

BTC Apartments 

Adresa este strada D24, nr. 32. 

Beneficiar este BTC Agro Trade SRL din Constanța. 

Nu au fost identificate autorizații de construcții pentru firma aceasta.

Asociații BTC Agro sunt: Cristian Bituleanu, cu 95% din capitalul social, și Cristina Bituleanu, cu 5% din capitalul social. 

Cristian Bituleanu este și administratorul firmei BTC Agro Trade SRL.  

Potrivit termene.ro, Cristian Bituleanu mai este asociat în Expocar SRL, Inter Auto Trade SRL și BTC Biofarm SRL. 

La rândul său, Cristian Bituleanu este asociat unic și administrator în Inter Auto SRL și BTC Biofarm SRL. 

———————- 

Tache Apartments 

Adresa este în Beach Land, strada B3, nr. 13, lot 1/80. 

Beneficiar este firma Tache Motoros SRL din Constanța. 

Proiect inițial: construcție imobil locuințe colective P + 3E și împrejmuire teren. Modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC 532/2021 „Imobil locuințe colective P + 3E și împrejmuire” prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată conform Legii 50/1991, rezultând imobil locuințe colective P + 3E – 4E retras. 

Acționarul unic al Tache Motors este Iuliana Tache. 

———————- 

TRL Apartments 

Adresa este în Strada D7, nr. 36. Beneficiari sunt firma TRL Properties SRL și Radu-Florin Mardale. Proiect inițial: Construire imobil locuințe D + P + 4E + spații tehnice + terasă circulabilă cu parcare la demisol. Modificare de proiect în curs de execuție autorizat cu AC 288/05.07.2021 prin supraetajare cu un nivel conform Legii 50/1991 din imobil locuințe D + P + 4E + spații tehnice + terasă circulabilă, cu parcări la demisol, în imobil D + P + 5E + spații tehnice + terasă circulabilă cu parcări și spații de depozitare la demisol. Acționar unic al TRL Properties este Luminita-Maria Mardale-Zavelca. Radu-Florin Mardale este unul dintre investitorii imobiliari importanți din Năvodari. 

———————- 

Aparthotel GDG  

Beneficiar: GDG Dezvoltator Construct SRL Adresă: Mamaia Nord, Str. A5, FN, LOT 52/2/1 Proiect: Construire imobil cazare P+4E+Spth cu spațiu comercial la parter și împrejmuire teren. Suprafață terenului construit este de 666 mp. Asociat unic și administrator la GDG Dezvoltator Construct SRL este Mariana Georgescu. Victor Băldescu a murit în 2015, lăsând în urmă o avere fabuloasă, scrie Focuspress. Firmele afaceristului aveau în subordine inclusiv plajele din Costineşti, Eforie Nord şi Neptun, noteaza Newsweek.ro. Fosta soţie a lui Băldescu este Mariana Georgescu. Victor Băldescu, cel supranumit „Regele Plajelor”. 

———————- 

Wave 8 Panoramis 

Residence Adresă: Mamaia Nord, str Promenada, Năvodari.

Beneficiari au fost Wave House SRL, Gazzo Premium SRL, Gas Port Oil SRL.

Descriere: Construire imobil P+Mezanin+7E – apart hotel cu restaurant și realizare spații tehnice. Suprafață terenului a fost de  6075 mp. 

Acționarul unic al Wave House este Cristian Ștefan Popescu. 

Firma este deținută și controlată de fostul consilier PSD Năvodari, Cristian Ștefan Popescu și soția sa, Mihaela Vica Popescu. 

Încă din 2015, societatea a investit în mai multe proiecte dintre care amintim de Complex Wave Residence, Wave 8 Panoramic, Wave 3, Wave 2 sau Wave 1, conform Replica. 

———————- 

Sim Mat Apartments 

Adresa este în Strada Prelungirea D20. 

Beneficiar este Sim-Mat Construzioni SRL. 

Acționar unic este Marius Panaite. 

Construire imobil P + 2E + 3E parțial și organizare de șantier, 467 mp. 

———————- 

Imobil Zona Depozit 10

Adresa este în Zona Depozit 10, parcela 158/5/66, lot 2. 

Benefiari sunt Elena Dinu, Mihail Dumitrescu, Viaconsavis SRL. 

Proiectul este consruire unui Imobil P + 3E. Aurica Vasilica este acționar unic în Viaconsavis SRL. 

———————- 

T2 Apartments 

Adresa este în Mamaia Nord, strada T2, FN. 

Beneficiari sunt Marius Banu, Liliana Banu, BLD Construct Armat SRL din Constanța. 

Modificare proiect autorizat cu AC 587/2020 prin modificare compartimentare și supraetajare în limita a 20% din suprafața desfășurată conform Legii 50/1991, de la P + 4E + spații tehnice la P + 5E + spații tehnice. Coacționarii în firma BLD Construct Armat sunt Liliana Banu și Florian-Alexandru Ciochină. 

———————-

Aqua Force Apartments 

Adresa este în Strada D23, nr. FN, lot 138/1. 

Beneficiari sunt Marian Maziliu și Aqua Force SRL. Construire imobil P + 2E locuințe, branșamente utilități și împrejmuire teren. Adrian Damian este acționarul unic al Aqua Force SRL. Damian a primit de la municipalitate mai multe terenuri în Năvodari pe care a construit apoi. 

———————- 

O.B.A. Urban Residence 

Adresa este în Mamaia Nord, strada T2, parcela A200/36/2. 

Beneficiar este firma O.B.A. Different By Luxury SRL. Intrare în legalitate imobil locuințe colective P + 4E + spații tehnice, terasă circulabilă (casa scării și lift) și împrejmuire teren.

OBA Different Luxury SRL îl are ca acționar unic pe Bogdan Alexandru Onea.

Acesta unul dintre ceimai tineri și mai importanți investitori în proiecte imobiliare de pe litoral. 

———————- 

Interior Store Apartments 

Adresa este în Mamaia Sat, strada M8, nr. FN, lot C, 6, 7, 1/2, 1.

Beneficiar este firma Interior Store Development SRL din Constanța. 

Are solicitat și obținut avizul autorității competente în domeniul protejării mediului. Nu a fost solicitat și obținut avizul autorității competente în domeniul protejării domeniului cultural. Construire bloc locuințe cu regim de înălțime S + P + 4E + spații tehnice + terasă circulabilă, împrejmuire teren și utilități, 1059 mp. Modificare proiect AC 31/18.01.2018 „Imobil P + 4E terasă circulabilă” prin supraetajare cu 1 nivel și etaj tehnic. 

Apoi a obținut o „Modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC 569/07.12.2021 la construcția existentă bloc de locuințe S + P + 4E + etaj tehnic și terasă circulabilă prin modificare acces subsol, desființare subsol aripă, creare spațiu tehnic instalații și recompartimentări interioare, intrare în legalitate conform procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria A”. 

Acționarii firmei sunt Florin Covaci (50%), Ioana Cristina Tinca (45%), Adrian-Eduard Musat (5%). 

———————- 

CCD House 

Adresa este în Beach Land, strada B1, lot 11.  

Beneficiari sunt Jenica Focuta, Focuta Adriana, House Invest Residence SRL și CCD House Complex SRL. 

Construire imobil locuințe colective P + 4E + terasă circulabilă, amenajare teren și împrejmuire. 

Coacționarii House Invest Residence SRL sunt Andrei-Ionut Focuta și Oana Girba.

Nicolae-Florin Nicolae este acționar unic în CCD House Complex SRL. 

———————- 

Xenero Residence 

Adresa este în Mamaia Sat, strada M17 colț cu M18, nr. FN, lot 7/1, 8, 9, 10, parcela A166/2/3/2. 

Beneficiar este firma Xenero Beach SRL din Constanța. 

Modificare proiect autorizat cu AC nr. 413/02.09.2021 prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată conform Legii 50/1991, rezultând regimul de înălțime P + 5E + spații tehnice și modificare fațade. 

Investiția realizată în etape (103 unități locative). 

Acționar unic este Neculai Emilian. 

Emilian mai este asociat în Iceberg Industry SRL, Holiday Palmier Beach SRL şi By Marina Sun Beach SRL.

———————- 

Brighton Estate 

Adresa este pe strada A4, nr. FN, lot 33. 

Beneficiar este firma Brighton Real Estate din Constanța.  

Construire imobil locuințe colective P + 2E + 3E retras cu spațiu comercial la parter și împrejmuire teren. 

Modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC 154/06.05.2022 prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată conform Legii 50/1991, rezultând imobil P + 2E + 3E retras – 4E retras și realizare spații tehnice.

Acționarul unic al firmei este Mihaela-Adelina Stamate. 

———————- 

Lake Resort 

Adresa este Mamaia Sat, strada M1-M17, nr. FN. 

Beneficiari sunt firmele ANM Lake Resort SRL din Constanța și Nitalexil SRL Are solicitat și obținut avizul autorității competente în domeniul protejării mediului. Nu a fost solicitat și obținut avizul autorității competente în domeniul protejării domeniului cultural. 

Proiect inițial în imobil autorizat cu AC 456/23.09.2021 – 2 imobile locuințe P + 4E + etaj tehnic în 2 imobile locuințe P + 4E Modificare proiect 456/2021 prin supraetajare cu un etaj din P+4E cu spații tehnice in P+5E cu spații tehnice. 

Acționarii ANM Lake Resort SRL sunt Stelian Ciprian Tulică (33,34%), Marius Daniel Spirea (33,33%), Gabriel Vodă (23,8%), Vogga Mob SRL (9,53%). Firma este implicată și în alte proiecte imobiliare de pe Litoral. Nitalexil SRL îi are ca acționari pe Seaside Estate Company SRL (70%) și Constanța Stan (30%).

În Seaside Estate este acționară și Catalina-Mihaela Nastase, cumnata lui Radu Mazăre și soția fostului senator Alexandru Mazăre. 

———————- 

Personal residence 

Autorizație nr. 180/26.05.2022 Adresa este Strada A6, nr. FN, lot 22, Năvodari. Beneficiar este o persoană fizică. Proiectul este de „Construire imobil locuințe cu spațiu comercial la parter P + 2E + 3E retras și împrejmuire teren”. 

———————- 

Grande Impex Apartments 

Adresa este Mamaia Sat, M19, nr. 28, lot 17/1. 

Beneficiar este firma Grande Impex SRL din Ialomița.

Proiectul inițial: Modificare proiect autorizat cu AC 429/2019 prin supraetajare cu 1 nivel de la P + 4E la P + 5E.Final: Modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC 429/2019 și AC 504/2020 prin transformare parțială terasă circulabilă în spațiu tehnic și modificare regim de înălțime din P + 5E în P + 5E + 6E tehnic.

Teodor Emanuel Bălan este acționarul unic al firmei. 

———————- 

Mados & Hera Apartments 

Adresa este strada T8, Mamaia Nord, Năvodari. 

Mados & Hera SRL din Constanța. La adresa s-a realizat o construcție extratabulară, fără acte, cu regim de înălține D+P+4 etaje. 

O parte din teren a fost executată de ANAF pentru datorii neplătite ale firmei. 

Ceda Zaharia este acționar unic. 

———————- 

Hotel Kalya 

Adresa este pe Mamaia Nord, strada D10, nr. 1, lot 1/2. 

Beneficiari sunt Cornel Duțu și Dutu Dorina Simona Duțu și firma  Diandre Mamaia Nord SRL. 

Autorizație nr. 866/27.10.2020 pentru extindere „Construire imobil S+P+4E-5E retras – camere de închiriat cu parcare la subsol și piscina exterioară”. 

Cornel Duțu (50%) și Eugen-Nicu Duțu (50%) sunt acționarii Diandre Mamaia Nord SRL. 

———————- 

Gema Apartments 

Adresa este pe Mamaia Nord, Promenada Năvodari, FN. 

Beneficiar este Gema BDR din București 

Inițial, proiectul prevedea „Construire imobil P + 4E locuințe colective cu spații comerciale la parter și împrejmuire teren. Locație: Năvodari, zona Mamaia Nord, Trup 4, strada Promenada colț cu aleea D14, parcela NNS 158/5, lot 1/7 + 1/9 + 1/10 + 1/11”. 

Apoi, s-a trecut la: „Modificare proiect autorizat cu AC 380/2020 prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată conform Legii 50/1991 și construire spații tehnice”. 

Maria Ciontu este acționarul unic la Gema BDR din București.  

Societatea Gema BDR SRL a fost înființată în anul 2006 și are sediul în București, sectorul 6, fiind controlată de către Gheorghe Ciontu și Maria Ciontu. Aceștia mai administrează și alte firme, precum: SC Corona Finance SRL, SC Gema Serv Finance SRL, SC Corona Pro SRL, SC Gema Fitness SRL, SC Gema Food&Drink SRL și SC Gema Trans Auto SRL.  Gheorghe Ciontu a fost și consilier local, mandatul acestuia s-a încadrat în perioada 2016-2020 din partea Partidului Social Democrat, în Sectorul 6 al Capitalei. 

———————- 

Dumitrașcu Aurel Aparthotel 

Adresa: Mamaia Nord, strada T2 nr. 107A. Beneficiar este Dumitrașcu Aurel PFA Construire imobil locuințe colective P + 4E + spații tehnice și împrejmuire teren. 

———————- 

Hotel/Pensiune Blue Solaire 

Adresă: str M8, nr 19, Năvodari. 

Beneficiar: Ian Invest Trans SRL din Bacău. 

Descriere proiect: Construire apart-hotel P+4E pe o suprafață de suprafață de 508 mp. Apoi s-a obținut „Modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC 116/23.03.2021 prin supraetajare în limita a 20% din suprafața desfășurată conform Legii 50/1991, recompartimentări interioare, modificări fațade și realizare spații tehnice”. 

Asociat unic și administrator este Bianca Ceasar. 

Ian Invest Trans SRL este o firmă din Bacău, fondată în anul 2012 de către Moraru Ciprian. În 2015, în firmă este cooptat Leonte Ecaterina, tot din Bacău. 

În 2016, Moraru se retrage din societate, cesionându-i Ecaterinei Leonte toate părțile sociale. 

———————- 

MVM 

Adresa este la Mamaia Nord, strada T3, nr. FN. 

Beneficiari sunt Sandu Marius și Sandu Ramona. 

Inițial a fost „Construire corp C1 – P + 3E – locuințe colective și corp C2 – P + 2E – locuințe unifamiliale, împrejmuire teren”. 

Apoi s-a realizat o „supraetajare imobil în curs de execuție autorizat cu AC 604/11.09.2019 cu un etaj, de la P + 3E la P + 4E”. 

———————- 

Stihll Apartments 

Adresa este pe Mamaia Nord, strada Promenada Năvodari, nr. FN, lot 7. 

Beneficiar este Stihll SRL din Constanța. 

Modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC 742/22.10.2019 „Ansamblu 2 imobile locuințe colective P + 5E – 6E retras și AC 547/15.10.2020 „Modificare proiect în curs de execuție” prin modificare regim de înălțime de la P + 5E – 6E retras la P + 7E, modificare destinație parter în spațiu comercial, modificare fațade și recompartimentări interioare. 

Daniel Enache este acționarul unic al firmei. 

Firma administrează Campingul S Mamaia Nord. 

————-

Erika Residence 

Adresa este pe strada A6, lot 22. 

Beneficiari sunt firmele Diana Expert Store SRL din Constanța și Building Erika Residence SRL din Constanța.  

Proiectul inițial a fost modificat în 2019 prin supraetajare cu un nivel în P+5E.  Apoi, s-a mai realizat și o modificare de proiect în curs de execuție autorizat cu AC 180/26.05.2022 prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată conform Legii 50/1991, art. 2, alin.4, lit. A1 și modificare fațade. 

Diana Expert Store îi are ca acționari pe Mahmoud Al Jasem (80%) și Diana Al Jasem (20%). Societatea Building Erika Residence SRL a fost înființată în anul 2021, are sediul în Năvodari, județul Constanța, strada Midiei, nr. 6 și se ocupă cu „Dezvoltare (promovare) imobiliară”. 

Potrivit datelor furnizate de site-ul termene.ro, asociați sunt Claudiu-Valentin Pricop și Marius Pricop, cel din urmă fiind și administrator. 

———————- 

O.B.A.Different by Luxury 

Adresa este strada M12, cu acces din M14, parcela A166/107/2/2.

Beneficiari sunt firmele Marimar Loca Costinești SRL din Constanța și OBA Different Luxury SRL din Constanța.

Modificare proiect autorizat cu AC 191/28.04.2021 și AC 560/23.11.2021 prin supraetajare cu 1 nivel – 20% din aria construită desfășurată conform Legii 50/1991. 

Mihai Cristescu este acționarul unic de la Marimar Loca Costinești SRL.

Societatea a fost înființată în anul 2020, cu sediul social în Costinești, sat Schitu, pe strada Unirii. Capitalul social este de 200 de lei, cu un număr de 20 de părți sociale, cu o valoare nominală de 10 lei.

Asociat unic este Macrina-Elena Constantinescu, soția lui Horia Constantinescu, fostul șef al ANPC. 

OBA Different Luxury SRL îl are ca acționar unic pe Bogdan Alexandru Onea. Acesta unul dintre ceimai tineri și mai importanți investitori în proiecte imobiliare de pe litoral. 

———————- 

Mamaia Nord – Romelco 

Adresa este în Mamaia Nord, strada D24, nr. 12. 

Beneficiar este firma Romelco Industrial SRL din București. În final, s-a obținut o „modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC 440/16.09.2022 prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată conform Legii 50/1991, rezultând imobil P + 2E – 3E retras + spații tehnice”. 

Acționarul unic al societății este Nicu Florian Caramaci. 

———————-

Sofi Apartments 

Adresă: Beach Land, strada B2 nr. 35, lot 1/42. 

Beneficiar este firma Sofi Leader Invest SRL din Constanța. 

Potrivit datelor oficiale, prin AC 475/05.10.2021, emisă la solicitarea Sofi Leader Invest SRL, Primăria Năvodari a autorizat supraetajarea cu un nivel, de la 3E la 4E a imobilului autorizat prin AC 155 – „construire imobil locuințe colective P+3E și împrejmuire teren“. 

Apoi, s-a trecut la o „modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC 155/13.04.2021 prin supraetajare de 20%”. 

Acționarii firmei sunt Cristian Mircea Tudoran (50%) și Alexandru Velicu (50%). 

———————- 

WRC Apartments 

Adresa: Strada D22, nr. 22 Beneficiar este firma WRC Optim Building SRL din Constanța. 

Proiect inițial: Construire imobil P + 2E locuințe colective și împrejmuire teren, 600 mp. 

Apoi a urmat „modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC 204/10.05.2021 prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată, realizare spații tehnice, recompartimentări și refațadizare”.

Acționarii WRC Optim Building SRL sunt: Ion-Cristian Dumitrache (34%), Radu Nicolae Bologa (33%), Victor-Iulian Drogeanu (33%). 

———————- 

REN Hotel 

Adresa: Strada B3, nr. 37, Năvodari Beneficiarii sunt Nicolae Rîpă și Elena-Adriana Rîpă. 

Proiectul iniția a fost modificat cu AC 43/05.02.2021 „Construire imobil P + 3E – camere de închiriat și împrejmuire teren” în timpul execuției prin supraetajare în limita a 20% din suprafața construită desfășurată conform Legii 50/1991, modificare fațade și recompartimentări interioare. 

Nicolae Râpă și Elena-Adriana Rîpa sunt acționari în firmei Ren Litoral SRL și Claudia Ren SRL. Ultima firmă are o cifră de afaceri de 6,6 milioane de lei în 2023. 

———————- 

XTC Apartments 

Adresa este pe Mamaia Nord, strada D2, nr. 23, lot 126.  Beneficiar este XTC SRL (fosta XTC East Sales). 

Proiect inițial: Construire imobil locuințe colective P + 2E + spații tehnice, împrejmuire teren și organizare de șantier, 499 mp din acte și 498 mp din măsurători. 

După care s-a făcut o modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC 571/07.12.2021 prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată conform Legii 50/1991, modificări interioare, exterioare și refațadizare. 

Alexandru Malcea este acționarul unic al firmei XTC. 

El mai deține 50% și din firma XTC Sharing SRL. Restul sunt deținute de Sorin Sebastian Malcea, cel care administrează și Agenta Construct. 

Firmele XTC mai au două proiecte imobiliare și în pe litoral. Aici trebuie precizat că afacerile celor două societăți nu au trecut de 500.000 de lei în 2023. 

———————- 

Mianelly Apartments Mamaia Nord

Adresa este: Mamaia Nord, strada D22, nr. 43

Beneficiari: Mianelly Sunlight 2017 SRL și Art Residence SRL

AC 12/19.01.2022 este emisă pe numele lui Tudor și Alexandra Glavan, pentru o investiție de pe strada D22 nr. 43 din Mamaia Nord, ce vizează „Extindere imobil locuințe existent P+2E+3Eparțial cu corp P+2E+3E parțial și terasa circulabilă”.

———————-

Personal Aparthotel

Adresa este: Mamaia Nord, strada D22, nr. 43

Beneficiarul este o persoană fizică.

Proiectul prevede „Extindere imobil locuințe existent P + 2E – 3E parțial cu corp P + 2E – 3E parțial și terasă circulabilă”.

———————- 

Rom Agregate imobil 

Adresa este la zona Mamaia Nord, strada A5, Lot 55 – Lot 1+2. 

Beneficiarul este firma Rom Agregate Sud Impex SRL din București. 

Acționarul unic al firmei este Vali Gabriel Nita. În final, la adresa, s-a realizat un proiect autorizat cu AC 547/10.11.2021 prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată conform Legii 50/1991 și realizare spații tehnice, rezultând imobil locuințe P + 5E + spații tehnice cu spațiu comercial la parter; recompartimentare și modificare fațade. 

———————- 

One Construction imobil 

Adresă este în Mamaia Nord, str. D10, Nr. 1.

 Beneficiar este One Construction Top SRL. 

Descriere proiect final: a fost construire imobil D+P+5E-6Er-7Er, locuințe colective. 

Apoi, în 2021, s-a obținut și o supraetajare cu un nivel in limita a 20% din suprafata desfasurata conform legii 50/1991 – apartamente tip duplex si construire spații tehnice. Suprafața terenului construit este de 1.524 mp. 

Coasociații firmei One Construction Top SRL sunt Gabriela Marinela Stoicescu și Ioan Tapangea. 

Mario Octav Tapangea, fiul magnatului Ioan Tapangea, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, fără drept. 

În noiembrie 2020, Instanța a decis condamnarea lui Mario Tapangea la 2 luni de închisoare pentru săvârșirea faptei de deținere, fără drept, de droguri de risc, scrie Replica (2021) 

———————- 

Vila Vilanueva 

Adresă este îm Bd. Mamaia Nord, str. M19, FN, parcela A166/3/1, Lot  17/2/2.

Beneficiar este Garcia Ruben Vilanueva SRL.

Detalii proiect final: Imobil Sth+P+4E, locuințe, imprejmuire teren și organizare de șantier. Suprafață terenului construit de 457 mp.  

Villanueva Garcia Ruben este un cetățean spaniol, din Toledo, care a mai avut o societate la Constanța, în prezent radiată – Espanya Grup SRL. 

În firmă, Villanueva era acționar majoritar, alături de Cătălina Roxana Dumitran. 

———————- 

Aparthotel De Toate In Construcții 

Adresă: Mamaia Nord, str. Promenada și str. D7. 

Beneficiari sunt De Toate In Construcții SRL, Io Star Development Sun SRL. 

Proiect inițial a fost construire imobili turistic D+P+4E. 

În final a rezultat un imobil S+P+7E. Suprafață terenului este de 6.347 mp. 

Modificare proiect în curs de execuție autorizat cu AC nr. 666/2017 prin schimbare de destinație din ansamblu de locuințe colective în ansamblu imobile apart-hotel, modificare fațade și recompartimentări interioare restaurant și funcțiuni conexe și supraetajare cu 20% din suprafața desfășurată autorizată conform Legii 50/1991 pentru corpul C1.  

Acționarii De Toate In Construcții SRL sunt Ioana Sufana (79%), Alexio Star Develpment Sun SRL (10%), Io Star Develpment Sun SRL (10%) și George Sufana (1%). 

Firma De Toate In Construcții SRL a avut afaceri de peste 15 milioane de lei în 2023 și mai are investiții imobiliare pe Litoral. 

Asociații Io Star Development Sun SRL sunt Ioana Sufana (80%), Alexio Star Develpment Sun SRL (10%), De Toate In Construcții SRL (10%).

 Conform Click, Ioana Sufana (ex Botezatu) a fost pacalita de doi escroci sa cumpere cu 120.000 de euro un apartament care nu le apartinea. Ziarul sustine ca Sufana a activat in industria filmelor pentru adulti sub numele de scena Janelle.  

Replica de Constanta scrie ca una dintre proprietățile pe care le deține Șufană este Casa Teleorman, controlată, în trecut, de Cristian Darie, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, și soția sa Ruxandra Luminița Darie. 

———————- 

White Titanic Mamaia 

Beneficiar: W Titanic Resort SRL 

Adresă: Str. Promenada 7-9, Năvodari. 

Proiect final a fost construire imobil Sgeneral+P+7E – corp c1 – tronson A si tronson B – cu parcaje la subsol, spatii comerciale si restaurant la parter, apartamente la etajele 1-7, amplasare piscina” prin supraetajare in limita a 20% din suprafața desfășurata conform legii 50/1991, spații tehnice. 

Suprafață terenului este de 10.000 mp. 

Asociați ai W Titanic Resort SR sunt firmele Europrod Energy SRL (50%) și Arinvest Holding SRL (50%). Acționari ai Europrod Energy sunt Georgeta Duță (50%) și Mihaita Vasea (50%).Asociați Arinvest Holding SRL sunt Armenean Vasile, Armenean Kevin, Armenean Cernisov Beatrice Julia.

Numele patronului fabricii de îngheţată Betty Ice, Vasile Armenean, apare în dosarul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în care au fost arestaţi preventiv procurorul Dumitru Dîmbu, judecătorul Bogdan Bărbuţă şi omul de afaceri rădăuţean Constantin Babiuc. 

Armenean este cel care, arată anchetatorii, a intervenit pe lângă procurorul Dumitru Dîmbu pentru a-l scăpa de dosar penal pe un angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Suceava, prins băut la volan în cursul anului trecut, scrie Viata Noua

Mitu Vasea este un apropiat al clanului Caran, scrie Replica Online. Emil Răducanu și ar fi închiriat împreună un spațiu care îi aparține lui Mițu Vasea, devenit, alături de fratele lui, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din județul Constanța. 

Florin Diaconu s-ar fi bazat pe faptul că Vasea este la rândul lui un prieten al Caranilor și ar fi fost de acord să semneze un contract pe cinci ani, pentru un spațiu pe plajă, cu mare potențial economic. 

Totodată, Diaconu ar fi fost de acord cu toate clauzele impuse de Mițu Vasea și ar fi investit, spun sursele citate, aproximativ 400.000 de euro în afacere. Telegraf Online scria in 2014 ca Judecătorii au finalizat procesul în care frații Mihăiţă Vasea, zis “Miţu”, și Traian Vasea, Cristian Gheorghiu, zis “Cristel”, şi Victor Şerban, zis “Gogu”, dar și rivalul lor „spaniol” Cristian Gherghișan au fost judecați pentru tentativă de omor, vătămare corporală gravă, tulburarea liniştii şi ordinii publice şi distrugere. Ei au fost acuzați că au pus la cale mai multe reglări de conturi, care s-au lăsat cu vărsare de sânge. 

Curtea de Apel Constanța a redus pedepsele inculpaților. „Cristel” și Șerban au fost condamnați la câte patru ani și șase luni de pușcărie, Traian Vasea la trei ani cu suspendare și Mihăiță Vasea – la doi ani cu suspendare. 

———————- 

MCG Residence 

Adresa este Mamaia Nord, strada Prelungirea D24 – strada Prelungirea D20 cu acces din lot 25 – drum de acces.

Beneficiarul este firma MCG Private Residence SRL.

Autorizație nr. 43/14.02.2022

MCG Private Residence SRL

Modificare proiect AC 222/09.06.2022 Imobil S+P+4E+Spații Tehnice–Locuințe prin Supraetajare cu un nivel Rezultând Imobil S+P+5E+Spth–Locuințe Cu Spațiu Comercial La Parter,Parcare Auto La Subsol

Construire imobil locuințe colective P + 2E + 3E retras și spațiu tehnic cu acces pe terasă circulabilă, împrejmuire teren și organizare de șantier.

Asociat unic al MCG Private Residence SRL este Mihai Gherase – asociat unic si administrator. Autorizațiile au fost depuse de Ana Florientina Nanescu.  

———————- 

Delta Electron Apartments

Adresă: Mamaia Nord, str. D10, nr. 1.

Beneficiar inițial al proiectului este firma PG Delta Electron SRL din Năvodari. 

Descriere proiect inițial: construire imobil S+P+7E cu hotel, locuințe colective, spa, restaurant, parcare. 

Coacționarii PG Delta Electron SRL sunt soții Elena şi Florin Pocora, cel din urmă fiind cunoscut în trecut ca fiind mâna dreaptă a fostului primar al orașului Năvodari, Matei Nicolae, scrie Replica

Tot pentru acest proiect, firma Litoral Sun Tour SRL obține în 2020 autorizația de pentru: Construire hotel D+P+5E-6Er-7Er, piscine exterioare, amenajări terase, parcări, împrejmuire și organizare de șantier. Suprafață terenului este 3372 mp. 

Coacționarii PG Delta Electron SRL și Litoral Sun Tour sunt soții Elena şi Florin Pocora, cel din urmă fiind cunoscut în trecut ca fiind mâna dreaptă a fostului primar al orașului Năvodari, Matei Nicolae, scrie Replica

spot_imgspot_img
Marian Pavalasc
Marian Pavalasc
Marian Păvălașc este jurnalist din anul 2002, când a început să scrie în presa locală din Galați. În presa centrală a ajuns 2011. Acum este un reporter freelancer și scrie materiale de news, dar și materiale de investigație. El este și coordonatorul proiectului Clever News Center, o agenție de conținut jurnalistic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ședința pentru învestirea Guvernului propus de Ciolacu. Cătălin Drulă: „la vremuri noi, tot voi”

Ședința pentru învestirea Guvernului propus de Ciolacu. Cătălin Drulă:...

Ministrul propus de PSD la Justiție, venituri de 3 milioane de lei în 4 ani

Propunerea coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de ministru al Justiției,...

Marcel Ciolacu a fost desemnat premier de Klaus Iohannis

Marcel Ciolacu a fost desemnat premier de Klaus Iohannis,...