Lasconi: Rusia a ajuns să îl susțină pe față și oficial pe Călin Georgescu

Data:

Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat marți că Rusia a ajuns să îl susțină „pe față și oficial” pe fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu.

Declarația Elenei Lasconi vine după ce Serviciul rus de Informații Externe (SVR) a susținut marți, într-un comunicat de presă, că liderii Uniunii Europene se află în spatele deciziei de a aduce acuzații împotriva lui Călin Georgescu.

„Serviciul de Informații Externe din Rusia, într-un gest fără precedent, a dat un comunicat de presă în care o acuză pe șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că ar fi cerut autorităților de la București să îl împiedice pe Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale din mai. Comunicatul conține toate temele promovate de Călin Georgescu și partidele izolaționiste – globalism, Ursula von der Leyen, Comisia Europeană și Donald Trump. Ceea ce nu conține comunicatul, la fel ca tot discursul lui Georgescu și al partidelor izolaționiste, sunt niște dovezi în sprijinul acuzațiilor. Ar trebui să fie clar acum pentru toată lumea cine și ce este în spatele lui Călin Georgescu, cine incită la ură, cine ne vrea dezbinați. Și mai ales cine câștigă din dezbinarea noastră. Sper că Ministerul nostru de Externe l-a chemat deja pe ambasadorul Federației Ruse pentru explicații și mai ales pentru a-i spune că România nu e terenul de joacă al serviciilor de spionaj rusești. Și poate e un bun moment ca unii diplomați ruși de la București care nu sunt chiar diplomați să plece înapoi la Moscova cu statutul de „persona non grata” în România”, a scris Elena Lasconi pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Serviciul rus de Informații Externe susține, fără nicio probă, că decizia parchetului român de a formula acuzații împotriva lui Călin Georgescu ”este susținută de conducerea UE”

Comunicatul SVR preia la indigo discursul lui Călin Georgescu

Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a susținut marți, într-un comunicat de presă, fără să prezinte nicio probă, că decizia parchetului român de a formula acuzații împotriva lui Călin Georgescu ”este susținută de conducerea UE”.

Prin acest comunicat oficial al unei instituții de stat, Rusia sprijină oficial narativul campaniei lui Georgescu și al echipei lui Donald Trump împotriva UE.

Potrivit G4Media, comunicatul oficial al SVR din Rusia preia la indigo discursul lui Călin Georgescu, al partidelor izolaționiste AUR, POT și SOS, precum și al membrilor administrației Trump – Elon Musk și JD Vance.

„Biroul de presă al Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse raportează că, potrivit informațiilor primite de SVR al Rusiei, birocrația europeană a declarat război „liderilor non-sistemici” care sunt susținători declarați ai președintelui american D. Trump și refuză să urmeze instrucțiunile elitelor liberale care conduc în UE”, se arată în comunicatul SVR.

Serviciul de Informații Externe al Rusiei susține că „Bruxelles-ul este extrem de îngrijorat că noul șef al Casei Albe ar putea slăbi „suprastructura globalistă europeană” și se bazează în această activitate pe lideri conservatori cu orientare națională, precum premierul ungar V. Orban, premierul slovac R. Fico și candidatul la președinția României C. Georgescu”.

Potrivit Biroului de presă al SVR, „decizia parchetului român de a formula acuzații împotriva lui Georgescu este susținută de conducerea Uniunii Europene. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a jucat un rol major în invalidarea rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România de la sfârșitul anului 2024, a cerut autorităților actuale de la București să nu-i permită lui Georgescu să participe la repetarea scrutinului din luna mai a acestui an. Ea a amenințat că va restricționa accesul României la fondurile UE dacă reprezentantul „forțelor nesistemice” va continua să participe la campania electorală”.

Citește și: MAE: Afirmațiile recente ale serviciilor rusești sunt ridicole și complet neavenite. Fac parte din seria de acțiuni hibride

Reacție dură a MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a reacționat marți la afirmațiile Serviciului Rus de Informații Externe (SVR) pe care le-a catalogat „ridicole” și „complet neavenite”.

Potrivit MAE, declarațiile făcute de Biroul de presă al SVR fac parte din seria de acțiuni hibride desfășurate de Federația Rusă pentru a submina democrația în România.

„Ansamblul acestor activități care includ mesaje publice, campanii de influență și interferență cu procese democratice este menit să scadă încrederea în autorități și să critice apartenența României la UE și NATO.

Totodată, aceste alegații sunt parte din eforturile rusești de a construi un narativ adresat propriului public, în condițiile în care Rusia nu are un spațiu de dezbatere liber sau alegeri libere. Acolo orice opoziție este încarcerată sau asasinată. Criticile la adresa UE sau a României au inclusiv rolul de a distrage de la aceste realități”, a transmis MAE.

Citește și: Nicușor Dan, după comunicatul Serviciului rus de Informaţii Externe: Este primul act public oficial prin care Rusia intervine în sprijinului unui candidat în alegerile prezidențiale

Nicușor Dan: Un semnal de alarmă extrem de important pentru tot statul român

Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a declarat, marţi, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în sprijinului unui candidat la alegerile prezidențiale și un semnal de alarmă extrem de important pentru tot statul român”.

„Azi Serviciul de Informații Externe al Rusiei a dat un comunicat oficial în care atacă procurorii români care-l anchetează pe Călin Georgescu. Este primul act public oficial prin care Rusia intervine în sprijinului unui candidat în alegerile prezidențiale și un semnal de alarmă extrem de important pentru tot statul român, actualii șefi ai instituțiilor noastre și pentru cetățenii români.

Iată cum în câteva luni de zile cei care au organizat alegerile și cei care le-au manipulat ne-au adus într-un moment critic pentru libertatea, prosperitatea și parcursul nostru democratic.

România are nevoie de un nou suflu și un președinte legitimat prin vot, responsabil și devotat valorilor europene”, a transmis Nicușor Dan pe pagina lui de Facebook.

Citește și: Milionarii din portul Constanța nu au avut nevoie de avocați, judecătorii fiind de partea lor

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: AGERPRES FOTO)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Elena Lasconi, întrebată dacă ar renunța la candidatură în favoarea lui Ilie Bolojan: Totul e negociabil

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a fost întrebată, luni, într-o...

POT anunță că începe procedura de revocare a președintelui interimar Ilie Bolojan

Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat luni că începe...

Sindicatul polițiștilor „Diamantul”: „Regulamentele de organizare ale IPJ-urilor sunt secrete și neactualizate de 13 ani”

Sindicatul polițiștilor „Diamantul” arată că regulamentele de organizare și...