Legea privind confiscarea extinsă a averilor ilicite a fost promulgată de președinte

Data:

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat proiectului de lege prin care confiscarea extinsă este introdusă în legislaţia românească, astfel încât averile dobândite prin infracţiuni să poată fi confiscate.

Potrivit proiectului, vor putea fi confiscate bunurile provenite din activităţi infracţionale ale unei persoane condamnate la mai mult de 4 ani închisoare, dacă bunurile au fost dobândite într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii. Confiscarea extinsă va putea fi dispusă şi asupra bunurilor transferate către terţi, dacă aceştia au ştiut sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului a fost evitarea confiscării.

Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţionale săvârşite în Uniunea Europeană trebuia transpusă integral în legislaţia românească până în octombrie 2015. Acest lucru nu s-a întâmplat, drept pentru care Comisia Europeană s-a văzut nevoită să declanşeze procedura de infringement împotriva României, ceea ce înseamnă că ţara noastră riscă sancţiuni însemnate, care pot ajunge şi la 115.000 euro pentru fiecare zi de întârziere.

În acest context, Camera Deputaţilor a adoptat recent – printr-un vot în unanimitate – legea privind confiscarea extinsă a averilor ilicite.

The Epoch Times - România
The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul: