Legea privind refacerea naturii a trecut la limită în Parlamentul European

Data:

spot_img

Legea privind refacerea naturii a fost votată miercuri în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.

Legea UE cu privire la restaurarea naturii a trecut la limită, cu 336 de voturi pentru, 300 împotrivă și 13 abțineri.

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (grupul Verzilor/ALE) consideră că, prins într-o luptă politică între marile grupuri politice și marile industrii care nu doresc să schimbe nimic, Parlamentul European a depășit acest moment și a votat un text de o importanță istorică.

Potrivit europarlamentarului, legea a fost votată datorită europarlamentarilor care au înțeles importanța acestei legislații, dar și datorită tuturor ONG-urilor și societății civile care s-au organizat și au pus presiune pe deputații europeni.

„Este o victorie a oamenilor, a românilor și mă bucur că societatea civilă a fost puternică și activă în aceste zile. Este o încununare a unei victorii care nu era sigură. Lupta pentru mediu nu se termină, însă ne bucurăm că astăzi am câștigat.

În Romania, ne așteaptă în toamnă amendamente care ar merge exact în direcția opusă. Mulți parlamentari români vorbesc, în discursuri, despre păduri și natură, dar la vot fac diferit. 

Trebuie să ne apărăm pădurile, spațiile verzi care dispar din orașe, să protejăm solurile, albinele și tot ceea ce ne dă viață, aer curat și apă” a declarat eurodeputatul român.

Nicu Ștefănuță este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și este în prezent membru al comisiei de Bugete și al Subcomisiei de Sănătate Publică.

Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță alimentară (ENVI), în Comisia pentru Transporturi și Turism (TRAN) și face parte din delegația Parlamentului pentru Relațiile UE cu Moldova precum și din Delegația Parlamentului pentru relația cu NATO.

Citește și: Parlamentul European: Bulgaria și România ar trebui să fie în Schengen până la sfârșitul lui 2023

Ce prevede legea și de ce este importantă pentru România

• Orașele din România au nevoie de mai multe spații verzi pentru un aer mai curat. Prin această lege se solicită menținerea unei suprafețe nete de spații verzi urbane până în 2030, împreună cu o creștere de a suprafeței totale acoperite de spații verzi urbane în 2050.

Citește și: Perdele de fum în toată țara pentru acoperirea clanului Firea-Pandele-Budăi

• De la păduri la câmpii și pajiști, natura degradată a României trebuie restaurată. Legea setează ca obiectiv restaurarea terenurilor și mările degradate ale UE. Numai ecosistemele sănătoase pot furniza apă potabilă, aer curat, sol fertil și polenizatori activi.

• Legislația își propune inversarea declinului populațiilor de albine, fluturi, bondari și a altor polenizatori până în 2030, precum și sprijinirea creșterii populațiilor de polenizatori.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Pixabay.com)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Reacții la ordonanța „trenuleț”. Val uriaș de proteste pe rețelele sociale | Aktual24

Reacții la ordonanța „trenuleț”. Este furtună pe pagina de...

Fermierii cer menţinerea facilităţilor pentru angajaţii din agricultură

Fermierii cer menţinerea facilităţilor pentru angajaţii din agricultură. Ordonanța...

Ordonanța „trenuleț”. Marcel Ciolacu: „un comportament economic iresponsabil ar însemna scăderea ratingului de ţară”

Ordonanța „trenuleț”. Marcel Ciolacu: „un comportament economic iresponsabil ar...

USR, plângere penală împotriva lui Marcel Ciolacu

USR, plângere penală împotriva lui Marcel Ciolacu. Deputatul Emanuel...