Ascensiunea lui Călin Georgescu și a celor trei partide care îi țin trena își are explicația nu numai în perioada de după 1989, ci și în perioada interbelică.
În 1990 partidele care se opuneau FSN aveau nevoie de un sistem de referință la care să se raporteze.
România interbelică era cea mai potrivită pentru așa ceva.
Unii se gândeau și la restaurația monarhică.
Dar după 2000 PNȚ-CD a dispărut, PNL a colaborat (ceea ce face și acum), PSD-ul istoric a fost înghițit de către PDSR la fel cum a fost înghițit și de către PCR, iar regele Mihai a început colaborarea cu Iliescu și Năstase în schimbul domeniilor regale.
Atunci, deși aveam o Constituție foarte avansată pentru acea vreme, în realitate în loc ca parlamentul să decidă guvernul, era invers.
Regele numea un prim-ministru, acesta organiza alegerile și le câștiga de fiecare dată.
În perioada 1919–1939, au fost 11 rânduri de alegeri, toate, cu excepția celor din 1937, fiind câștigate de partidul care le organiza
Pe de altă parte, nu poți vorbi despre stabilitate politică atunci când ai 33 de guverne în 20 de ani.
Din acest motiv, unii s-au gândit că e mai bună dictatura decât democrația.
Erau două alternative la oligarhia bipartidă, extrema dreaptă sau dictatura regală.
Având un discurs axat pe corupția clasei politice și nevoia de renaștere națională, legionarii au avut ecou mai ales în rândul tinerilor educați.
O altă similitudine cu zilele noastre este aceea că serviciile secrete erau adânc infiltrate în viața politică, socială și în presă. În loc să își exercite atribuțiile conferite de lege, serviciile făceau uneori poliție politică. Mihail Moruzov, directorul Serviciului Secret de Informații, l-a susținut pe Carol al II-lea cu mare entuziasm și nu pe degeaba.
Serviciile s-au ocupat de supravegherea adversarilor politici ai regelui și de slăbirea celor două mari partide. Atât de bine se infiltraseră cârtițele, încât unii au ajuns vedete ale partidelor.
Parcă ar fi în zilele noastre.
Nici stânga nu o ducea strălucit, venind cu idei și mai periculoase pentru elita politică, cum ar fi creșteri de salarii ori programe sociale.
Deși perioada interbelică a fost una de mare dezvoltare economică, pentru majoritatea populației aceasta nu prea a contat. 80% din populația țării trăia în mediul rural, rata de urbanizare fiind mai aproape de Evul Mediu decât de perioada modernă.
Cu toate că în 1913 aveam un PIB pe cap de locuitor mai mare decât Grecia sau Polonia, în 1938 eram penultimii, doar Albania fiind după noi. Cu excepția marilor orașe și a elitelor urbane, avansul tehnologiei n-a avut prea multe efecte pentru majoritatea populației.
Din punctul de vedere al nivelului de educație, în 1899, doar 22% din populație era alfabetizată, iar în 1930, 57%. Chiar și așa, eram sub bulgari și unguri (84%).
Iar prin alfabetizare se înțelegea să poată citi și să scrie (câteva clase din școala primară).
Din numărul total al studenților, 40% erau la facultăți de drept, iar majoritatea lor se angajau ulterior în administrația publică. România era atunci unul din statele cu cei mai mulți angajați în administrație raportat la populație din lume.
Datorită crizei din 1929-1933, angajările în sectorul public au încetat.
Cu toate acestea facultățile scoteau în continuare studenți, dintre care majoritatea nu se puteau angaja.
Drept urmare, din cauza frustrărilor materiale și profesionale, studenții aderau masiv la organizații extremiste.
Datorită Legii Mârzescu din 1924, Partidul Comunist a fost interzis, iar Legiunea a rămas singura forță politică anti-sistem.
Mișcarea Legionară nu a organizat niciodată alegerile și a avut o evoluție politică atipică, înregistrând o creștere treptată de la înființare până la ultimele alegeri din decembrie 1937.
Din punctul de vedere al creșterii numerice, erau 500 în 1927, în jur de 1.000 în 1929, 6.000 în 1930, 34.000 în 1935, vor fi 96.000 în ianuarie 1936 și 272.000 în decembrie 1936.
Alegerile din 20 decembrie 1937 au fost cele mai corecte alegeri din perioada interbelică.
Probabil motivul a fost acela că Gheorghe Tătărescu era foarte sigur că le va câștiga și nu a mai folosit metodele obișnuite.
Mișcarea Legionară a avut un pact de neagresiune electorală cu Partidul Național-Țărănesc și cu gruparea liberală dizidentă a lui Gheorghe Brătianu.
Pentru legionari aceste alegeri vor fi cel mai mare succes electoral, obținând 15,81% (478.368) din voturi și 66 de mandate.
Un rol important în continuitatea ideilor extremiste după 1989 l-a avut și Biserica Ortodoxă.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române a dat publicității un comunicat în 2019 în care era menționată deosebirea dintre sfânt și erou.
Conform comunicatului, ”canonizarea de sfinți nu se face din rațiuni politice sau patriotice, ci din rațiuni ale trăirii și mărturisirii dreptei credințe atât în timp de pace, cât și în timp de prigoană”.
Adică manifestările naționaliste sau politice nu ar trebui să fie un factor determinant în procesul de canonizare.
A fost luată ca exemplu Rusia, unde țarul Nicolae al II-lea, familia sa și reprezentanții clerului uciși de bolșevici au fost canonizați în masă de către Biserica Ortodoxă Rusă.
Unele fundații și grupuri civice apropiate de Biserica Ortodoxă Română au început să solicite la începutul anilor ’90 canonizarea martirilor legionari ca sfinți-mucenici ai Bisericii Ortodoxe.
Cu toate că rezistența anti-comunistă a avut în compunerea ei multe grupuri ideologice și religioase, foștii deținuți legionari au continuat să se auto-victimizeze ca fiind singurele victime ale regimului comunist.
Ei au făcut acest lucru exploatând amnezia publică față de extremismul interbelic.
Principala preocupare a istoricilor care au studiat perioada comunistă a fost aceea de a se concentra asupra mecanismelor represive ale regimului totalitar, fără a se ocupa și de continuitățile cu perioada interbelică sau de specificul ultranaționalismului românesc.
Decomunizarea nu a fost completată și de o abordare corectă din punct de vedere cultural, istoric, și legislative a extremei drepte din perioada interbelică.
Mișcarea Legionară i-a folosit masiv pe ţărani ca masă de manevră electorală.
Dar țărănimea nu era o masa omogenă, existând deosebiri între regiunile istorice.
În Vechiul Regat, ţăranii nu aveau nici o tradiţie de participare la viaţa politică, fiind cei mai manevrabili. La cealaltă extremă era Bucovina, unde ţăranii aveau drept de vot universal încă din 1907.
Țăranii români din Ardeal şi Banat, deși nu aveau drept de vot, aveau o anumită tradiție a rezistenței. Exista o burghezie puternică cu spirit critic şi un nivel ridicat de organizare.
În Basarabia, cultura politică și nivelul de alfabetizare erau influenţate de rusificarea elitelor.
Ceea ce înseamnă că nu exista o singură cultură politică în România interbelică, ci mai multe, cum se întâmplă și în prezent.
Partidul Național Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc aveau ideologii diferite.
După 1989, s-a trecut cu vederea faptul că legionarii și comuniștii aveau destule în comun.
Ne referim aici mai ales la procesul de omogenizare al identităţii naţionale.
Acest proces poate fi considerat mai mult un rezultat al regimului comunist, România interbelică nefiind capabilă să atingă acest rezultat.
Legionarii au sprijinit dictatura ceauşistă, iar drept urmare naţional-comunismul lui Nicolae Ceauşescu a împrumutat elemente din ideologia legionară.
Mișcarea Legionară a fost sprijinită la început de elitele conservatoare, care după introducerea dreptului de vot universal, şi-au pierdut baza electorală.
Ulterior au mai venit şi Biserica, câteodată şi serviciile secrete.
Mai putem vorbi şi despre carliştii dezamăgiţi. Aceștia nu acceptau comportamentul regelui şi faptul că şi-a încălcat promisiunile.
În ciuda aparențelor, Mişcarea Legionară nu era omogenă, avea mai multe grupări.
Nucleul dur avea un caracter religios şi considera că acţionează conform perceptelor Bisericii Ortodoxe Române.
Biserica Ortodoxă Română nu a condamnat niciodată activităţile legionare luate ca întreg, ci numai asasinatele.
Patriarhul Miron Cristea, în 1938, a girat dictatura regală prin acceptarea funcției de prim-ministru Destui mitropoliţi sau preoţi au fost susţinători foarte deschişi ai Mişcării Legionare.
Corpurile muncitorești legionare ale lui Dumitru Groza erau adânc penetrate de comuniști și de NKVD. Conform unor martori ai rebeliunii din ianuarie 1941 și ai unor autori de după 1989, agitația extremă și excesele comise de legionari se datorau acestor agenți sovietici infiltrați.
Convertirea unor legionari la comunism se datorează acestor infiltrări.
Să nu uităm un catren al vremii: ”Camarade, nu fi trist, Garda merge înainte, prin Partidul Comunist.
Atunci legionarii nu erau atât de penetrați de servicii, cum sunt acum Călin Georgescu și cele trei partide extremiste.
Pe de altă parte, cel puțin la început, destui intelectuali de marcă au împărtășit ideile legionarilor.
Nu ca acum, când se pretind legionari tot felul de derbedei, care duc o luptă permanentă cu gramatica.
Achitarea multor legionari de către jurii, dovedea faptul că erau destul de populari. Acest aspect l-a îngrijorat pe Carol, care a recurs la tribunalele militare, care pronunțau sentințe la ordin, la fel ca și acum.
Ideologia legionarilor este denumită în unele lucrări de specialitate fascism clerical, ceea ce a mai existat în anii 40 în Croația și Slovacia.
Ne referim aici la ustașii (Ustasa) lui Ante Pavelici și statul slovac independent, condus de monseniorul Joszef Tiso.
Și în Slovacia a existat o mișcare asemănătoare, Gărzile Hlinka.
Citește și: Elev de clasa a VIII-a de la un liceu din Târgu Jiu, înjunghiat de un coleg la şcoală
Dar să revenim la zilele noastre.
Raportul SRI pe 2020, votat în 2023, susține că nu avem mișcări radicale cu caracter periculos la noi. Realitatea votului a dovedit altceva. Se pune problema dacă raportul a fost redactat de incompetenți au dacă unii au trădat.
Este clar că atât Călin Georgescu, cât și cele trei partide au avut resurse financiare considerabile, venite din România sau din afara granițelor.
Autoritățile competente nu au clarificat încă acest aspect.
Este de remarcat faptul că printre instituțiile ale căror rapoarte au fost desecretizate în decembrie nu se numără și DGIA.
Cred că este cea mai opacă instițuție din acest domeniu, similară cu GRU din Rusia.
Această instituție nu a fost scutită de scandaluri în trecut. În presă au apărut articole conform cărora ofițerii DGIA au fost folosiți de către fostul ministru Gabriel Oprea în scopuri personale.
Vasile Dâncu, în perioada când a fost ministrul Apărării, a avut unele poziții pro-ruse.
În 2022 a izbucnit un mare scandal atunci când adjunctul DGIA a deturnat o mare sumă de bani. Cu toate acestea, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.
Se pune întrebarea dacă au fost recuperați toți banii și dacă au existat cazuri similare.
Superiorul lui de atunci a fost trecut în rezervă și, conform presei, în 2023 era șeful filialei București a AUR, ceea ce partidul a negat.
Fiul actualului sef al DGIA este printre cei decedați la sfârșitul lui 2023, în incendiul de la Ferma Dacilor.
Soția și cumnatul lui Ciucă sunt (sau au fost) angajați DGIA.
Sunt cam multe coincidențe.
Acțiunile partizanilor lui Călin Georgescu dovedesc folosirea tacticilor militare.
DGIA a observat sau s-a ocupat de aceste aspecte?
Proiectul de lege privind organizarea și funcționarea DGIA a fost retras în 2023, după ce au fost semnalate o serie de aspecte controversate.
Pachetul de legi al siguranței naționale zace în sertare de vreo doi ani.
Și ne mai mirăm nemțește sau pas cu pas că se întâmplă ce se întâmplă.
În perioada interbelică Codreanu a fost cu adevărat anti-sistem, nu cum se pretinde Călin Georgescu.
Sistemul democratic de atunci a fost subminat nu numai de extrema dreaptă, dar şi de un șef al statului care, pentru a-și păstra puterea personală, a încălcat toate regulile constituționale.
Ce seamănă cu zilele noastre.
Sau acum e chiar mai rău.
Suntem prinși între un șef de stat total compromis pe plan intern și extern, care vrea să impună ca urmaș un personaj la fel de compromis, și un pseudo-lider cu grave probleme psihice, susținut de trei partide marionetă.
Din păcate, românii nu învață din istorie.
Învață de pe TikTok, de la preoții rusofili, de la țațe europarlamentare și de la maneliști.
”Ceea ce este criticabil, ceea ce este periculos la extremiști, nu este faptul că sunt extremiști, ci faptul că sunt intoleranți. Cel mai grav nu este ce spun despre cauza lor, ci ceea ce spun despre adversari” – Robert Kennedy
”Extremismul este așa de simplu. Tu ai opinia ta și asta este. Nu trebuie să te gândești prea mult. Dar când mergi destul de departe pe partea dreaptă, vezi aceiași idioți venind dinspre stânga” – Clint Eastwood
”Extrema dreaptă sau extrema stângă sunt periculoase în orice dispută politică” – Dwight D. Eisenhower
”Cei mai mulți dintre oameni mai degrabă ar muri decât să gândească și chiar asta fac în cele din urmă” – Bertrand Russell
”Extremismul în exercitarea funcției prezidențiale este o greșeală impardonabilă. Moderația în afacerile publice ale națiunii este cea mai mare virtute” – Lyndon B. Johnson
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
