Leonard Zăicescu a obținut la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) o victorie importantă cu privire la antisemitismul din România: ca Bucureștiul să nu-și mai poată reabilita criminalii de război.
Cazul judecat la CEDO a pornit de la reabilitarea, la finele anilor 1990, a doi criminali de război, lt. col. Radu Dinulescu, șeful secției a II-a a Marelui Stat-Major Român, și col. Gheorghe Petrescu, aflat sub comanda lui Radu Dinulescu.
Cei doi au militari fost implicați în organizarea și executarea Pogromului de la Iași și a deportărilor din Basarabia și Bucovina.
În decizia Zăicescu și Fălticineanu v. România, pronunțată de CEDO în luna aprilie a acestui an, curtea a reținut că autoritățile române nu au avut dovezi pertinente pentru reabilitarea celor doi ofițeri implicați în Holocaust, că aceste achitări au fost „excesive” și că nu erau necesare într-o societate democratică.
Mai mult, CEDO a mai arătat și că, prin deciziile de achitare, statul român a încercat să plaseze vina doar asupra naziștilor, încercând să se prevaleze de propria vină pentru crimele săvârșite de autoritățile române împotriva propriilor cetățeni evrei.
Ana Fălticineanu și Leonard Zăicescu, cei doi supraviețuitori care au căutat dreptatea la CEDO, au așteptat timp de opt ani după decizie.
Ana Fălticineanu a murit în urmă cu doi ani, neștiind cum se va încheia demersul lor.
Leonard Zăicescu despre antisemitismul din România: Generația tânără nu a trăit viața evreiască, sunt care nu au habar de pogrom
Leonard Zăicescu, unicul supraviețuitor al Holocaustului rămas în viață în procesul de la CEDO, a arătat, într-un scurt interviu pentru PRESShub, că simte că antisemitismul din România a rămas constant, exprimându-și dezamăgirea că persoanele care vandalizează morminte evreiești, sinagogi sau neagă Holocaustul rămân nedepsite de statul român.
Împreună cu mama sa, Leonard Zăicescu a depus mărturie în procesele intentate criminalilor de război, în anii 1950.
Abia în anii 2000 și-a adunat din nou forțele pentru a rememora public tragedia prin care a trecut familia sa, în timpul adoptării legislației antisemite în Guvernul Goga-Cuza, în plină teroare legionară, și, ulterior, în timpul Guvernului Antonescu.
Și-a intitulat cartea „Cu trenul expres spre moarte”, pentru că el însuși a fost închis într-un tren al morții, pe ruta Iași-Podu Iloaiei, când avea 14 ani, iar pe vagonul pentru vite, în care fuseseră înghesuiți câteva sute de oameni, un angajat al statului român scrisese, ironic „tren expres”.
PRESShub: Ce reprezintă pentru dvs. decizia CEDO?
Leonard Zăicescu: Este un lucru simbolic tot ceea ce s-a întâmplat aici. Părerea mea este că decizia asta este primul document la nivelul acestei instituții (Curtea Europeană a Drepturilor Omului – CEDO, n.r.) care vorbește despre Pogromul de la Iași, despre doi criminali de război care au acționat la Iași, în pogromul care a costat mii de vieți, oameni nevinovați.
În ‘45, foarte mulți au fost reabilitați, scăpați, militarii au fost trimiși pe front, au primit și stele, ăsta a fost cursul istoriei.
Spuneați, în conferința de presă, că antisemitismul din România a rămas constant și după război. Ce simțiți acum?
Tot timpul am simțit, cât am stat la Iași după ‘45. A fost o legislație imediat după, să nu se mai pronunțe cuvântul „jidan” … Aiurea! A fost foarte puțin timp, apoi, după ‘89, o explozie antisemită fantastică.
Cum vă explicați că nu învățăm din istorie?
Dacă eu aș face istoria, aș face altfel. Sau altul ca mine. Dar eu – tot timpul când văd ce poate să apară pe ecranul televizorului, ce minciuni, că vine Șova și spune că nu a existat Holocaustul (în 2012, Dan Șova, pe atunci purtător de cuvânt al PSD și ministru pentru Relația cu Parlamentul în Guvernul Ponta, a spus că în Pogromul de la Iași au murit doar 24 de evrei și Holocaustul nu a existat, n.r.) și că românii doar au fost executanți.
Este o problemă care nu poate să dispară, pentru că este întreținută, în mod voit, în primul rând, de capii religiei creștine. (…) Dacă ar fi o singură religie …
V-ați spus povestea public târziu, prin anii 2000. Ce v-a motivat atunci să faceți acea mărturisire?
Mult timp n-am mai povestit, n-am mai fost în stare … Eu scriu, pentru că mi-e frică să nu greșesc, mă gândesc, nu dorm noaptea, mă chinuiesc. Mi-e greu, eu am o vârstă, mai fac trei pași și fac 100.
Am un frate care împlinește acum 101 ani, este în Israel, suntem o familie longevivă. Mama a murit la 95 de ani. Din șapte frați, am rămas trei în viață, o soră a mea a murit anul trecut, era cu doi ani mai mică decât mine.
Mai am o soră în Israel, care este cu patru ani mai mică decât mine și, când eram copii, mă rugam lui Dumnezeu să ajung măcar la 50 de ani, ca să suport moartea părinților mei.
Știam că o să vină un asemenea moment … A fost exact pe dos. Sora mea avea la pogrom – dacă eu aveam atunci 14 ani – zece ani. Vorbim în fiecare zi și îmi zice: „Tu îți aduci aminte când ai plecat de acasă cu tata cu mâinile ridicate?”.
Cine știe chestiile astea? Cui să i le povești? Cine le înțelege? Cine n-a trecut direct… povestea are șarmul ei… și nu mai avem pe nimeni, rude, prieteni.
Generația tânără nu a trăit viața evreiască, sunt care nu au habar de pogrom. Am întrebat un tânăr dacă a auzit de Auschwitz, mi-a spus că era o localitate balneară.
(Vorbim despre) decizia CEDO, dar aici, în România, câte decizii ar fi trebuit să se dea? Lăcașuri de cult vandalizate, teatre evreiești vandalizate și (autorii) au fost acționați în justiție. La Cimitirul Evreiesc, au spus că erau niște copii care au devastat.
La Teatrul Evreiesc au scris pe pereți „Arbeit macht frei”. La cimitirul de la Huși, unde era și un unchi al meu (înmormântat) și a fost scandal și nu s-a întâmplat nimic…. Tăcere. Și, atunci, ce speranță poți să ai?
Aici, nici nu mai sunt evrei, majoritatea mai sunt în București. În provincie, erau orașe mari populate, acum sunt goale.
Spunea domnul Radu Ioanid (ambasadorul României în Israel) că în România este antisemitismul fără evrei.
Așa este!
Citește și: De ce este important Parlamentul European – dezbatere la Iași cu candidații din Moldova
Georgiana Iorgulescu, CRJ: Decizia este o palmă pe care CEDO o dă României și Europei de Est
„Decizia este o palmă pe care CEDO o dă sistemului juridic al României și întregii Europe de Est, privind reabilitarea criminalilor de război”, a arătat Georgiana Iorgulescu, fosta directoare a Centrului de Resurse Juridice (CRJ), în mandatul căreia a fost construit cazul la CEDO, într-o conferință de presă organizată la București, la sediul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”.
CRJ a fost mandatar al celor doi reclamanți, Leonard Zăicescu și Ana Fălticineanu, supraviețuitori ai Holocaustului, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Cei doi au așteptat hotărârea CEDO din 2016, de când au aflat despre deciziile de achitare ale celor doi criminali de război.
Ana Fălticineanu, născută în 1929, a murit în urmă cu doi ani, fără să știe cum se va încheia demersul la CEDO.
„În anii ’90, procurorul general a intrat într-o vrie, promovând recursul în anulare, exclusiv pentru criminalii de război – nu pentru lideri politici care au murit în închisori, nu pentru episcopi greco-catolici, era o cale extraordinară de atac aflată la îndemâna exclusivă a procurorului general.
Se pare că moștenitorii celor doi l-au contactat pe procurorul general și i-au cerut să facă uz de acest instrument”, a povestit Georgiana Iorgulescu.
Au fost câte cinci volume de probe adunate referitor la faptele celor doi ofițeri, Radu Dinulescu și Gheorghe Petrescu, judecați pentru crime împotriva umanității.
Ei au fost judecați în anii 1950 și, în anii 1990, a redeschis aceste dosare, având aceleași probe. Ei au fost achitați, într-o singură ședință de judecată, fără să fie audiate și victimele.
În motivare, judecătorii au susținut că ofițerii doar au executat ordine și armata germană ar fi orchestrat Holocaustul în România. Nu au fost cunoscute aceste decizii până în 2015-2016, când cercetătorii Institutului „Elie Wiesel” au descoperit, în arhivele CNSAS, informații despre achitările din anii 1990.
Atunci, CRJ a decis să se implice în construirea unui caz pentru CEDO.
Georgiana Iorgulescu a arătat că activiștii au obținut extrem de greu acces la dosarele de achitare ale celor doi criminali de război, autoritățile susținând că erau dosare informative, ele fiind, de fapt, dosare penale. Toate dosarele persoanelor condamnate pentru crime de război erau păstrate în arhiva SRI și apoi au fost trimise către CNSAS.
De un refuz s-au izbit activiștii și cei doi supraviețuitori și la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța care a decis achitările, care nu a dorit să le dea acces la dosare, spunând că acestea au fost trimise la o unitate militară (UM).
În cele din urmă, CRJ a apelat la cercetătorii Institutului „Elie Wiesel”, pentru a putea consulta dosarele celor doi criminali de război.
Georgiana Iorgulescu a precizat că, în ciuda deciziei CEDO, cei doi ofițeri sunt în continuare reabilitați, arătând că, în prezent, pentru cei doi, România are două hotărâri definitive.
Procurorul general poate cere revizuirea deciziilor de achitare, precum și supraviețuitorii Holocaustului.
Georgiana Iorgulescu a mai arătat că toate statele europene, semnatare ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, trebuie să respecte decizia CEDO: „Sunt pasaje extrem de importante în hotărârea CEDO care pot fi folosite (într-un proces în care se cere reabilitarea memoriei unui criminal de război, n.r.). Nu poți să faci apologia lui Mircea Vulcănescu, pentru că rescrii istoria”.
Parchetul General nu analizează dacă va cere revizuirea reabilitării celor doi ciminali de război
PRESShub a întrebat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) dacă procurorul general al României intenționează să ceară anularea în instanță a deciziilor Curții Supreme din anii ’90, având în vedere decizia CEDO.
Vezi aici răspunsul integral al Parchetului General, trimis către PRESShub.
Alexandru Florian (INSHREW): Instanțele din România ar trebui să aprofundeze și să învețe pe dinafară decizia CEDO
Directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHREW), Alexandru Florian, a explicat că decizia CEDO „este o decizie istorică pentru România și pentru celelalte țări europene, în ceea ce privește respectarea memoriei victimelor Holocaustului.
Sunt situații similare și în țările vecine. În Bulgaria, sunt grupuri statuare cu generali de armată, condamnaţi pentru aceleaşi tipuri de „poveşti”, să le spunem, şi care au fost reabilitaţi după ’90 şi li s-au ridicat statui.
În Ungaria, de exemplu, funcţionează o casă memorială a lui Horthy, acolo unde s-a născut, (…) te duci şi vizitezi, vezi viaţa lui Horthy (…) Deci, această memorie rea a Holocaustului există, în diverse grade de amplitudine, promovată în ţările din Europa de Răsărit. (…)
De ce ar trebui înțeleasă și în România? Nu numai că asemenea reabilitări nu ar trebui să se mai întâmple, iar, dacă ne referim la OUG 31/2002, la cultul persoanelor condamnate pentru crime de război, eu cred că este binevenită și ar trebui ca instanţele din România, instituţiile abilitate, respectiv Ministerul Public şi Ministerul de Interne, să o aprofundeze şi să o înveţe pe dinafară”.
Directorul Institutului „Elie Wiesel” a mai atras atenția că, potrivit unei statistici obținute de la Ministerul Public, referitor la infracțiunile prevăzute de Ordonanța 31/2002 (privind interizcerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și promovarea cultului persoanelor vinovate de crime împotriva umanității), la începutul lui 2023, erau în lucru 36 de dosare, la care s-au adăugat, pe parcursul anului, încă 46 de sesizări.
La începutul anului 2024, dintre acestea, erau soluționate 23 de dosare – dintre care 19 prin clasare, două prin renunțare la urmărirea penală și doar două prin trimiterea în judecată.
„Este o situație pe care procurorii trebuie să o analizeze foarte bine, pentru că, din experiența Institutului „Elie Wiesel”, toate sesizările pe care le-am făcut s-au încheiat cu clasare, cu excepția unui singur caz (cazul col.
SRI în retragere Vasile Zărnescu, care a primit un avertisment pentru negarea Holocaustului, după ce, în primă instanță, primise 13 luni de închisoare, n.r.), iar argumentele unora sunt în zona derizorie: o persoană care a făcut comerț cu articole care aveau simboluri fasciste, legionare, chipul lui Antonescu a spus că nu știa despre această ordonanță și că nu are voie să comercializeze și i s-a închis dosarul, un altul care făcea salutul nazist i-a spus anchetatorului că face un salut către soare (…) alte cazuri s-au închis nu pentru că fapta nu există, ci pentru că, din punct de vedere economic, nu ar fi justificată continuarea demersurilor (…) în opinia Institutului, este o decizie foarte importantă, pentru că spune că instituțiile publice trebuie să aibă o mai mare atenție pentru a evalua și analiza cazurile în care persoane condamnate pentru crime de război pot solicita diverse drepturi”, a mai arătat istoricul Alexandru Florian.
Citește și: Ce efecte negative poate avea creșterea PIB-ului
Cine sunt cei doi criminali de război, „albiți” de justiția română. Ofițerul Petrescu: „Cine va scrie istoria? J***? Eu vin să-ți plivesc grădina de neghină”
Col. Radu Dinulescu a fost, între anii 1941-1942, șeful Secției a II-a Contraspionaj a Marelui Stat Major, iar lt. col. Gheorghe Petrescu, subordonatul său. Cei doi au coordonat Pogromul de la Iași și deportarea evreilor din Bucovina și Basarabia în Transnistria.
„Eugen Cristescu (șeful SSI- Serviciul Special de Informații), când s-a întors la București, mi-a spus: „Faptele mari pe care le-am făcut în Moldova le-am făcut în colaborare cu Marele Cartier General, Secția a II-a, și anume cu colonelul Dinulescu Radu și locotenent-colonelul Petrescu Gheorghe”, arăta lt. col. Traian Borcescu, fostul șef al secretariatului Serviciului Special de Informații, la procesul criminalilor de război din 1945, despre organizarea și punerea în aplicare a Pogromului de la Iași, citat în lucrarea „Holocaustul din România”, a istoricului Radu Ioanid.
În același volum, Radu Ioanid consemnează mărturia lui Traian Popovici, primarul orașului Cernăuți, referitoare la modul în care guvernatorul Bucovinei luase hotărârea de a-i deporta pe evreii din oraș.
Popovici se opusese acestei decizii: „În acel moment, mi se adresează lt. col. Petrescu: „Domnule primar, cine va scrie istoria? Jidanii? Eu vin să-ți plivesc grădina de neghină și dumneata te opui? (…)”.
Cei doi ofițeri au fost condamnați, în 1953, la zece ani de închisoare pentru crime de război contra umanității și confiscarea averii.
Ulterior, în 1957, cei doi au fost rejudecați, Dinulescu fiind condamnat la cinci ani de închisoare, pentru crime împotriva clasei muncitoare, fiind ulterior grațiat.
Petrescu a murit, iar Dinulescu a devenit informator al Securității, a arătat Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”.
Mai jos, puteți consulta o schiță a Planului detaliat pentru „înlăturarea elementului iudaic de pe teritoriul basarabean”, redactat de Secția a II-a a Marelui Cartier General.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
