Liberalii încearcă să voteze un fost USR-ist ca viceprimar al Iașului

Data:

spot_img

Liberalii încearcă să voteze un fost USR-ist ca viceprimar al Iașului, în ședința de vineri a Consiliului Local. Este a doua încercare de a desemna un nou viceprimar. Favorit a rămas Răzvan Timofciuc, dar nu sunt excluse surprize.

Surse ZDI spun că liberalii au discutat ieri într-o şedinţă pregătitoare această nominalizare. Un prim semn va fi la începutul şedinţei, în sensul dacă la plen îşi vor face apariţia toţi consilierii liberali.

O primă încercare de alegere a viceprimarului a fost în luna decembrie: surse ZDI au confirmat că urma să fie nominalizat Răzvan Timofciuc, dar proiectul a fost retras de pe ordinea de zi.

Răzvan Timofciuc a confirmat că a fost contactat de liberali

Oficial, consilierii PMP au propus retragerea proiectului, dar informaţiile ZDI sunt că şi în grupul liberalilor erau anumite reţineri faţă de desemnarea lui Timofciuc.

Însă, indirect, decizia aparţine tot primarului Mihai Chirica, în condiţiile în care PNL şi PMP îl sprijină pe acesta în orice iniţiativă.

În decembrie, Răzvan Timofciuc a confirmat pentru ZDI că a fost contactat de liberali cu această propunere şi că a acceptat.

Între timp, consilierul local a obţinut şi o victorie juridică: dosarul în care este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că s-ar fi aflat în conflict de interese va fi reluat, după ce instanţa supremă a aprobat cererea de revizuire, o hotărâre destul de rară în astfel de speţe.

Liberalii încearcă să voteze un fost USR-ist ca viceprimar

Astfel, decizia prin care i s-au interzis lui Timofciuc anumite drepturi (inclusiv cel de a candida pentru o funcţie publică) a fost casată.

„Voi continua să îi reprezint pe toţi ieşenii care îşi doresc ca Iaşul sa aibă cel mai performant sistem de educaţie din Românie, spaţii şi zone de relaxare in cartiere, transparenţă şi stoparea risipei.

Judecătoarea care a anulat hotărârile de guvern care priveau terenurile lui Puiu Popoviciu, aproape promovată ca formator la INM – PRESShub

Speţa asta ridicolă mi-a adus numai necazuri în ultimii 3 ani, culminând cu excluderea din USR.

Este hilar să fiu în conflict de interese pentru că soţia mea a făcut parte din Consiliul de Administraţie al unei şcoli, o funcţie neremunerată prin care mai degrabă faci voluntariat şi ai răspundere”, a comentat ieri Timofciuc.

Articolul întegral în Ziarul de Iași


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...