Liderii separatiști din Transnistria nu vor să piardă controlul asupra banilor și asupra puterii

Odată cu începerea războiului ruso-ucrainean, problema transnistreană a fost readusă în atenția liderilor globali. Nu este nicio îndoială că fără o integrare a regiunii separatiste de la Est de Nistru, aderarea Republicii Moldova la UE rămâne doar un deziderat pe hârtie.

În acest context, PressHUB a discutat cu Angela Grămadă, președinta Asociației Experts for Security and Global Affairs România, expertă specializată pe cercetarea spațiului ex-sovietic, cât de greu este acest proces.

Ca integrarea Transnistriei în Republica Moldova să devină posibilă, ar fi nevoie de un compromis politic între leadershipul de la Chișinău și cel de Tiraspol. Realist vorbind, conducerea de la Tiraspol ar trebui convinsă de echipa Maiei Sandu că nu își va pierde avantajele economice și politice, dacă acceptă integrarea. Ar putea fi posiibil acest lucru?

Principalele declarații ale Angelei Grămadă?

• Cu o justiție proastă, cu indicatori macroeconomici în scădere dramatică la fiecare criză mai mare, energetică sau de pe piețele financiare internaționale, cu un nivel de trai mai puțin atractiv, Chișinăul nu prea a avut recuzita necesară pentru a se face atractiv transnistrenilor.
• Acest conflict nu mai este demult subiect important pe agenda cetățenilor din Republica Moldova. Există alte priorități care necesită o atenție sporită, imediată.
• Majoritatea guvernărilor de la Chișinău au interpretat neutralitatea în sens de non-aliniere, care aduce și investiții minime în sistemul de apărare și securitate aș țării.

PressHUB: Cât de greu ar fi pentru transnistreni să renunțe la ideea că trăiesc într-o regiune separatistă? Se consideră transnistrenii ca fiind diferiți de moldoveni? Au o identitate diferită față de cea a moldovenilor?

Angela Grămadă: Nu va fi ușor, asta este un dat. Locuitorii din raioanele de est au „beneficiat” sau, mai degrabă, și-au văzut tranzacționate drepturile și libertățile politice și civile în schimbul unor anumite facilități economice.

Spun anumite, pentru că nivelul lor de trai nu este unul superior malului drept al Nistrului. Dimpotrivă. Dar prețurile pentru gazele naturale au fost mult mai mici o lungă perioadă de timp, iar datoria este extrem de mare.

Cu acces limitat la alte tipuri de beneficii, o parte din ei au depășit conceptul de separatism, s-au conformat și au acceptat o stare de fapt, dar au încercat să acceseze și oportunități oferite de autoritățile constituționale. Fără remușcări că și-ar trăda patria, oricare ar fi aceasta.

Cu siguranță în 30 de ani de la războiul din Transnistria putem argumenta că există multe diferențe între cele două maluri ale Nistrului.

Angela Grămadă

Și, trebuie să o recunoaștem, au fost depuse eforturi considerabile pentru a crea o identitate diferită, în primul rând una politică, cea din raioanele de est fiind ancorată încă în trecutul sovietic.

Dar dacă vrei să ieși de acolo, o poți face. Regimului separatist îi convine să rămână fidel Moscovei, dar și să-și asume mai puțină responsabilitate pentru starea de bine a locuitorului din Transnistria. Poate doar în timpul așa numitelor exerciții democratice lucrurile se mai schimbă, pentru că există și acolo competiție pentru resurse și putere.

În rest, afacerile se fac cu toată lumea interesată. Indiferent de ce model economic alege această așa numită conducere să promoveze, adică unul în care este sau nu respectată proprietatea privată.

Citește și: Armand Goșu: România s-a instalat într-o mediocritate confortabilă. Va fi tot mai destinată unor jocuri minore și în UE și în NATO

Crezi că la nivelul populației transnistrene ar putea exista rezistență la schimbare, în scenariul integrării complete a regiunii în Republica Moldova? Va fi ușor pentru ei să se considere ca făcând parte din același popor?

Răspunsul este la suprafață și este într-o corelare mult mai mare decât ne dăm noi seama cu identitatea politică, socială, economică și culturală la care s-a lucrat în ultimii 30 de ani pentru a-i convinge pe locuitorii din stânga Nistrului că sunt diferiți față de cei din dreapta.

Va fi greu pentru că mijloacele care au fost implicate pentru a alimenta această dihotomie au fost multe, iar autoritățile constituționale nu au știut sau nu au dorit o modificare prea mare a stării de fapt.

În plus, cu o justiție proastă, cu indicatori macroeconomici în scădere dramatică la fiecare criză mai mare, energetică sau de pe piețele financiare internaționale, cu un nivel de trai mai puțin atractiv, Chișinăul nu prea a avut recuzita necesară pentru a se face atractiv.

Pe de altă parte, autoritățile de la Chișinău au negociat beneficii și pentru locuitorii din stânga Nistrului, semnând GSP+, fără însă a comunica strategic despre acest lucru.

Dar invers? Cum îi privesc moldovenii pe transnistreni, drept conaționalii lor sau nu?

O observație personală este că acest conflict nu mai este demult subiect important pe agenda cetățenilor din Republica Moldova. Există alte priorități care necesită o atenție sporită, imediată.

Mai mult, și actorii politici de-a lungul timpului au omis să ofere consistență abordărilor pe care le-au avut față de soluționarea conflictului, sugerând subliminal că actualul status quo este acceptabil în lipsa unei soluții optime.

Dar nimeni nu a lucrat la acea soluție optimă. Toți cei care au încercat să vină cu propuneri nu au fost transparenți și au făcut mai degrabă tranzacții cu obiective politice, neglijând conștient interesele naționale. De aici și rezistența populației la discursurile despre Transnistria și de a accepta tacit faptul că, poate, nu se mai poate face nimic pentru a ni-i apropia.

Citește și: Ce ajutor militar trimit SUA Ucrainei în plus de lansatoarele de rachete HIMARS

Cum vezi acest conflict soluționat? Care sunt cele mai importante piedici pentru soluționarea lui?

Este nevoie de asumare, curaj și voință politică internă în primul rând la Chișinău. Este nevoie de a readuce elemente intenționat uitate în discuție, de a le pune într-o perspectivă nouă de analiză, cu insistență asupra transparenței deciziilor luate și care nu sunt cunoscute publicului.

Este important să analizăm obiectiv impactul asupra diferitor aspect sociale în regiune, pentru a identifica nu doar sursele de încălcare a drepturilor omului, dar și să le sancționăm – obiectiv destul de greu de atins dacă va lipsi voința și consensul politic la Chișinău.

Este nevoie de a evita discuțiile sterile despre ce este neutralitatea, ci mai degrabă de a accepta prezentarea elementelor pe care aceasta le întrunește pentru a nu prejudicia înțelesul de iure al acesteia, așa cum este prevăzut în Constituție.

Ce înseamnă neutralitate în înțeles de iure, la ce te referi mai exact?

Majoritatea guvernărilor de la Chișinău au interpretat-o în sens de non-aliniere, care aduce și investiții minime în sistemul de apărare și securitate aș țării.

Dar, dacă începem să analizăm modele nu prea îndepărtate geografic, observăm că neutralitatea nu înseamnă ca statul să nu acționeze în sensul proiectării unor strategii pentru securitatea națională. Foarte mult s-a discutat în ultimile luni despre modelul austriac și cel elvețian. Cel suedez sau finlandez nu prea mai par a fi de actualitate, pentru că aceste state au o nouă perspectivă asupra propriilor nevoi de securitate.

Dar pe lângă acestea, mai este nevoie nu doar de un context international, dar și de o soluție care să reprezinte interesele tuturor părților afectate sau potential afectate, adică prin ricoșeu.

Aici desigur că ne putem referi în contextual geopolitic actual la Ucraina în primul rând, dar și la România, care nu are capacitate suficientă de a influența discuțiile decât în calitate de țară membră a Uniunii Europene, care are la rândul ei statut de observator.

Probabil, ca și în cazul Ucrainei se va insista pe anumite garanții pe care poate și trebuie să le ofere comunitatea internațională prin care să fie omisă partea de tranzacționare a intereselor naționale a Republicii Moldova.

Mai mult, există nevoia de a evita scenarii în care Transnistria să poată deveni precedent pentru alte zone cu probleme similare.

Angela Grămadă

Războiul ruso-ucrainean reprezintă un context favorabil soluționării acestui conflict sau dimpotrivă, unul negativ? Ar fi Federația Rusă dispusă să piardă pe mai multe fronturi?

Rusia nu are niciun interes să recunoască independența Transnistriei pentru că ar pierde un instrument de presiune asupra actului decizional de la Chișinău. În același timp, însă, războiul din Ucraina schimbă considerabil perspectiva asupra formatului de negociere a conflictului din raioanele de est ale Republicii Moldova.

Ucraina va insista și mai mult asupra acestui lucru, pentru că nu va admite ca Rusia, pe care o consideră stat agresor, să fie principalul decident asupra securității sale.

Rusia, oricare ar fi perspectiva de analiză, va pierde foarte multe în acest război.

Din moment ce Ucraina, Republica Moldova și Georgia și-au depus în aceeași perioadă candidatura la UE, toate având conflicte nesoluționate cu Rusia, crezi că ele s-ar putea soluționa împreună, „la pachet”, sau fiecare stat va căuta să negocieze separat cu Federația Rusă?

Separat va fi mai dificil. Anume din aceste considerente s-a mers pe strategia adoptării unor declarații comune, fie la nivel de parlamente, fie la nivel de lideri de țară. Coeziunea intereselor de integritate teritorială pun mai multă presiune pe agresor și îl constrâng să adopte o anumită atitudine.

Să acționeze, fie și prin utilizarea armelor. Dar cum vedem în cazul Ucrainei, anume insistența cu care s-a vorbit despre anumite procese de integrare în formate de cooperare regională sau internațională, a devoalat intențiile reale ale Moscovei, arătând nu doar Kievului, dar și Occidentului de ce nu este bine să susții proiecte care îți diminuează capacitatea de a lua decizii interne independente de interese străine.

Citește și: Moment de cotitură în războiul din Ucraina

Cât de greu realizabil este un acord politic Chișinău-Tiraspol ca lidershipul de la Tiraspol să fie de acord cu integrarea Transnistriei in Republica Moldova?

Este foarte greu. Vă imaginați cât de greu, și frustrant în același timp, ar putea fi pentru lideri separatiști de la Tiraspol să piardă controlul asupra fluxurilor financiare și controlul asupra puterii, fie și într-o regiune cu un potențial economic atât de redus ca cel al Transnistriei?

Mai mult, în cazul unei reintegrări, mulți dintre liderii separatiști vor fi somați să răspundă pentru acțiunile lor ilegale, de subminare a suveranității, integrității teritoriale, încălcare a drepturilor omului. Nu cred că aceștia sunt dispuși să cedeze libertatea proprie pentru a deveni „mesageri” ai reintegrării.

Cum l-ar putea convinge conducerea de la Chișinău pe Victor Gușan, probabil ce mai puternic personaj din Transnistria, că ar fi în avantajul său dacă ar accepta integrarea în statul-mamă?

Aici lucrurile sunt și simple și complexe. Din războiul din Ucraina și instabilitate regională pierde și regimul de la Tiraspol, respectiv și Victor Gușan. În urma reintegrării,se poate întâmpla același lucru, pentru că acest personaj a susținut separatismul.