„Life is Hard. Work Soft”, sau cum susțin fondurile europene industria IT românească

Data:

spot_img

„Life is Hard. Work Soft” este sloganul greu de tradus ce personalizează clădirea situată la limita dintre Cluj-Napoca și principalul său dormitor, comuna Florești. Jocul de cuvinte, afișat pe peretele dinspre drumul național, îi mai face să zâmbească pe șoferii blocați în ambuteiajul aproape permanent dintre cele două localități. La etajul 1 al clădirii, în câteva spații luminoase și aerisite, decorate în culori deschise, funcționează una dintre cele mai performante companii din IT-ul clujean, denumită chiar așa, SC Life is Hard SA.

Nu e o firmă mare – are doar circa 30 de angajați, dar e solidă: a fost prima companie IT listată la bursă, pe piața AeRO dedicată afacerilor în dezvoltare, iar în 2015 a fost inclusă în influentul top Deloitte Technology Fast 50 pentru Europa Centrală.

Mai nou, LiH este un deschizător de drumuri pentru IMM-urile din sectorul IT, în finanțarea europeană. În 2017, printr-o linie dedicată soluțiilor inovative, a semnat un prim contract în valoare de 700.000 de euro, din care 60% fonduri nerambursabile. În august 2018, a câștigat un alt proiect, de 5 milioane de lei, din care 2,4 milioane fonduri nerambursabile, printr-o schemă dedicată creșterii competitivității firmelor mici și mijlocii. Acum, compania așteaptă acordul final pentru un al treilea proiect, și cel mai mare, în valoare de 3 milioane de euro, tot pentru soluții soft inovative.

Fondatorul și CEO-ul LiH, Erik Barna, spune că fondurile europene sunt foarte utile așa-numitelor „companii de produs” din IT, respectiv cele care creează și vând soluții. „Fiind companie de produs, câștigăm din aplicația pe care o vindem clienților pe bază de abonament. Aproape tot ce obținem din aceste aplicații reinvestim în dezvoltarea de noi aplicații sau extinderea celor deja existente. La un astfel de model de business, sigur că să ai acces la finanțări nerambursabile este un ajutor. Ne face viața mai ușoară”, spune Barna. Complicații sunt însă destule, mai ales legate de lentoarea procedurilor, în programul de finanțare dedicat soluțiilor inovative, mai spune el.

Sediul Life is Hard se află, tehnic, în Florești, imediat după limita administrativă cu orașul Cluj-Napoca | Foto: Dan Bodea

24auction.ro

Un exemplu concret este primul proiect câștigat de LiH, prin Programul Operațional Competitivitate.

Linia de finanțare a fost deschisă în 2015, au fost făcute diverse modificări, până în toamna lui 2015, pentru a-l face mai permisiv. Noi am depus proiectul în 2016, în februarie. Am primit rezultatele administrative în mai. Apoi, șase sau șapte luni, pauză, nicio veste despre evaluarea tehnologică a proiectului. Am înțeles că nu existau evaluatori. În fine, proiectul a început în 2017, prin mai-iunie.”

Fondatorul și CEO-ul LiH, Erik Barna

Fiind vorba de un produs inovativ, în speță o platformă de licitații pentru mărfuri perisabile, precum alimentele care se apropie de termenul de expirare, în perioada de un an și jumătate scursă de la depunerea proiectului până la începutul implementării, ideea și-a pierdut noutatea pe piață. „Când am început realizarea proiectului, existau deja soluții asemănătoare pe piață. Ar fi, de aceea, nevoie de o rapiditate mai mare, mai ales când vine vorba despre proiecte care susțin soluții inovative,” apreciază Barna.

Proiectul s-a încheiat de curând și pe baza lui a fost dezvoltat portalul 24Auction, care acum este în faza de stabilire a parteneriatelor cu furnizorii, iar apoi va intra în faza de promovare. „Promovarea unui astfel de produs digital necesită bugete mari pentru a genera venituri. Circa 40% din bugetul pentru un produs nou o reprezintă partea tehnică, iar 60% se duce în marketing. Prin această linie de finanțare se asigură doar finanțarea pentru soluția tehnică”, detaliază omul de afaceri.

Una peste alta, proiectul a fost implementat, iar luna trecută a avut loc ultima inspecție. „Oricum, aveam de gând să facem acest produs, iar fondurile europene ne-au ajutat, dar ne-am fi dorit ca procesul de la depunere până la contractare să fi fost mai scurt”, rezumă Erik Barna. Proiectul a fost gestionat la nivel de autorități de Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, de la București.

Sediul Life is Hard | Foto: Dan Bodea

Eokey.ro

Cu al doilea proiect lucrurile au mers mai ușor. Nu neapărat fiindcă LiH a dobândit experiență, ci fiindcă fondurile au fost contractate prin altă schemă de finanțare, cea dedicată IMM-urilor, prin Programul Operațional Regional, program gestionat prin agențiile de dezvoltare regionale. Este vorba despre un proiect semnat în august 2018, care presupune extinderea portalului de afaceri Okey cu 17 noi module. Portalul exista deja în momentul depunerii proiectului, dar cu un număr redus de funcționalități. La final, în iulie 2020, platforma eokey.ro, gândită pentru a oferi soluții digitale pentru firmele mici și mijlocii, va oferi o gamă completă de soluții pentru administrarea afacerii. Este vorba de aplicații de facturare, gestiune a intrărilor și ieșirilor, a contractelor, a managementului flotei, intranet, resurse umane etc. „Totul este în cloud, utilizatorii nu trebuie să instaleze nimic pe calculatorul propriu, doar să își creeze un cont și să plătească un abonament lunar”, explică Erik Barna.

Modulele sunt achiziționate de la furnizori, iar LiH le integrează în aplicație. Prima cerere de rambursare a fost făcută luna trecută. „A mers totul foarte rapid, cei de la agenție au fost pro-activi și se mișcă iute pe toate solicitările și clarificările – ne sună, ne dau feedback în timp scurt”, spune șeful LiH.

Vaurma.ro

Compania clujeană a depus și un al treilea proiect, în care are ca partener Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, și care este cel mai mare de până acum, în valoare de 3 milioane de euro, în condițiile în care cifra de afaceri a LiH pe 2018 a fost de 1,1 milioane de euro.

Proiectul își propune aplicarea inteligenței artificiale în domeniul asigurărilor, pentru a analiza comportamentul clienților și a face predicții. Proiectul a fost depus tot prin POC, la fel ca și primul, iar lucrurile nu s-au schimbat: s-a primit ok-ul din punct de vedere administrativ, dar evaluarea tehnologică întârzie.

Erik Barna a fondat Life is Hard în 2004 sub numele KL Software | Foto: Dan Bodea

Cum vin banii

Primul proiect câștigat, privitor la platforma de licitații 24auction.ro a fost semnat în cadrul Programului Operațional Competitivitate, Axa Prioritară 2 – Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă, Acțiunea 2.2.1 – Sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul TIC și a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere. Valoarea totală a proiectului a fost de 1.905.884,98 lei, din care asistența financiară nerambursabilă a fost de 1.174.707.41 lei.

Al doilea proiect, cel privitor la extinderea portalului Okey, a fost câștigat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 2 – Îmbunătățirea Competitivității Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Schema de ajutor de minimis pentru îmbunătățirea competitivității economice prin creșterea productivității muncii în IMM în cadrul POR 2014-2020, Prioritatea de investiții 2.2. A, Schema de ajutor de stat regional pentru investiții pentru îmbunătățirea competitivității economice prin creșterea productivității muncii în IMM în cadrul POR 2014-2020.

Valoarea totală a proiectului este de 5.058.597,14 lei din care finanțarea nerambursabilă este reprezentată de suma de 2.443.996,51 lei.

De ce Life is Hard?

Erik Barna spune că denumirea companiei vine de la necesitatea de a se diferenția pe o piață foarte aglomerată. „Companiile de IT punctează pe numărul de angajați. Fiind mici, trebuia să găsim o soluție pentru a ieși în evidență, de pe o listă cu zeci de firme similare. Am apelat la o companie de branding din Cluj-Napoca în acest scop, care a venit cu această soluție. Ideea din spatele numelui și a sloganului este că viața e grea – cum se tot spune – dar o facem mai ușoară prin soluțiile software pe care le propunem”, explică el. LiH a fost fondată în 2004, sub numele KL Software. Schimbarea de nume a avut loc în 2014. LiH este listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București din decembrie 2015. 

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Transilvania Reporter în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
Bogdan Stanciu
Bogdan Stanciuhttp://transilvaniareporter.ro
Bogdan Stanciu este jurnalist din 1995. A fost editor regional, pentru Evenimentul zilei, și redactor-șef adjunct regional, pentru Adevărul Holding. Din 2013 scrie la revista Sinteza și la săptămânalul Transilvania Reporter. În 2017 a fost premiat de Reprezentanța Comisiei Europene în România pentru articolele cu tematică europeană realizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Milionarii plajelor refăcute de stat cu un miliard de euro

PressHub.ro a avut curiozitatea jurnalistică să verifice și să...

Stimulente între 5.000 și 2.500 de lei/lună pentru angajații ministerului Proiectelor Europene

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Adrian Câciu, a...

Nicușor Dan: Teatrul Bulandra va fi consolidat și restaurat prin PNRR

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a anunțat că proiectul depus...

ANCPI: Prima sesiune de lucru online pentru cadastrare cu fonduri europene

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a organizat, vineri, 25 noiembrie, prima din cele 28 de întâlniri de lucru desfășurate online, în cadrul proiectului „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cod SMIS 120063. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.