Liguria este un colț pitoresc al Italiei, cunoscut pentru peisajele sale spectaculoase de munte și coasta sa impresionantă.
Se întinde de la Alpii Maritimi – granița cu Franța până la La Spezia, și are o salbă de orășele și stațiuni fermecătoare, fiecare cu o poveste de spus. De la plaje, la sătuce întortocheate pâna la orașe mari precum Genova sau renumitele Cinque Terre, limba de pământ din nord-vestul Italiei are câte ceva pentru toți și chiar mai mult.
De-a lungul timpului, am călătorit în această zonă – de obicei ca punct de legătură dintre două sau mai multe destinații, când făceam tururi de Europa și vizitam câte 3 sau 4 țări deodată.
Mi s-a părut mereu o zonă misterioaă, pentru că nu știam multe despre ea și, oarecum venind dinspre Milano pe autostradă, era toată ascunsă după munți, înspre mare. Părea greu accesibilă și în afara radarului italian de vacanțe.
Pe de altă parte, tot auzisem de la apropiați de Cinque Terre, de Genova și despre cât de bine conectate erau de linia de tren Genova-Roma, care străbate munții și leagă mai toate orășelele de pe coastă.
Așa că am mai trecut de vreo două ori, ba în Genova, ba în câteva din cele Cinque Terre, inclusiv în Portofino… și mi-a plăcut mult: mare și munte, plus iz-ul specific italienesc.
Am vrut să mă întorc și, de data asta, să mai iau și prieteni cu mine: voiam să mă bucur de locuri și să explorez regiunea împreună cu alții. Este o zonă nu chiar atât de greu accesibilă precum îmi imaginam, așa că mi-a venit o idee destul de convingătoare să formez un grup mai mare: voiam să îmi petrec ziua de naștere acolo.
Este și la final de septembrie, deci numai bună vremea, mai accesibil la preț și cu ocazia asta își fac și unii din prieteni vacanța pe care și-au dorit-o în timpul verii, dar nu au reușit.
Citește și: Bisericile fortificate din Transilvania. Un weekend printre secrete medievale
Organizarea spre Liguria
Spre Liguaria, se zboară cu Ryanair-ul direct din Otopeni pe Genova de 2 ori pe săptămână și aproape zilnic din Otopeni pe Pisa, în regiunea vecină, cu mai multe companii low cost.
Noi am preferat să aterizăm pe Genova și să ne întoarcem de pe Pisa, pentru că voiam să cuprindem o săptămână cu weekendul dinainte și cel de după. Doar aceasta combinație, luată aproximativ din aprilie, când prețurile erau mai mici, a ajuns la circa 160 de euro de persoană, pe ambele sensuri cu Priority inclus (adică ghiozdan și un troller mic).
Inițial, am pornit de la un grup de șase persoane și am decis să stăm într-un punct strategic, de unde să ajungem repede în orice direcție, dar și să avem ce vedea/vizita pe acolo. Am ales un orășel, Rapallo, aproximativ la jumătatea distanței dintre Genova și cele Cinque Terre.
Rapallo este un oraș cochet, cu multe terase și restaurante la malul mării, dar și cu plajă și gară. Tot de aici se poate ajunge foarte ușor și în Portofino.
Am găsit pentru 8 nopți, pe Booking, un apartament destul de măricel (120 mp) în centru, cu 3 dormitoare, 2 bai și terase foarte mari, la aproximativ 800 de euro – luat cu mult din timp.
Ulterior, cei care s-au decis mai târziu să vină și-au închiriat apartamente de 2 camere pe lângă noi, tot pe aceeași perioadă (în jur de 400 de euro, dar luate mult mai aproape).
Am decis să rămânem pe varianta de mai multe cazări, pentru că în august, când s-a decis să ni se alăture ultimul cuplu, nu mai găseam variante de 13 persoane decât foarte departe, în munți, și la prețuri mult mai mari.
Deplasarea prin zonă a fost destul de simplă cu trenul, întrucât este cel mai rapid și ușor de folosit mijloc de transport între mai toate localitățile de pe coastă: de exemplu, segmentul dintre Genova Aeroport și Rapallo a costst 4,5 euro, între Rapallo și Cinque Terre în jur de 9 euro etc.
Trenurile vin destul de des, arată foarte bine și de obicei nu au întârziere. Există într-adevăr și un Cinque Terre pass care, printre altele, oferă și libera circulație cu trenul, timp de 24h, între La Spezia și Levanto, un traseu cu cele 5 sătuce.
Noi însă am optat să luăm un bilet de tren normal. Așadar, pentru toate trenurile dintr-o săptămână de vacanță, incluzând și Intercity-ul care să ne aducă la Pisa, am dat în jur de 50 de euro.
Motive
Am vrut să fiu pragmatic: știam că vor fi multe alte vacanțe în 2023 și nu voiam să exagerez cu bugetul. În plus, veneau și alți prieteni, iar cheltuiala trebuia ținută în control.
A fost gândită ca o săptămână pe low-mid cost: să ne bucurăm de vacanță, de mâncărurile locale și de locurile minunate fără să cheltuim foarte mulți bani.
Destinația a fost aleasă pentru flexibilitate: să putem să ne plimbăm în zonă fără multe ore petrecute în tranzit sau cu multe escale.
Rapallo nu este scump: cazarea a fost găsită la un preț bun pentru că am căutat-o cu mult timp înainte și restaurantele nu au fost la fel de scumpe ca în Cinque Terre sau Portofino.
Trenurile sunt frecvente și accesibile, deci nu a fost nevoie de transferuri sau taxiuri. În plus, am avut o bucătărie mare și bine echipată, unde ne-am propus în anumite seri să mai gătim (doar că nu prea am stat în casă, cu atât mai puțin pentru gătit – vremea a fost mult prea frumoasă și prea multe locuri de văzut).
Liguria, pe zile
În prima zi, am luat trenul din apropierea aeroportului din Genova direct până în Rapallo. Nu a durat mai mult de 45 minute și întrucât liniile de tren trec foarte aproape de mare, am avut parte și de peisaje absolut minunate.
Ne-a surprins cel mai mult cât de aproape își pot construi oamenii casele de mare, cât de abrupt se termină curțile lor în calea ferată și cât de aproape sunt piscinele, încât ai impresia că poți să sari direct din tren în ele.
Prima zi a fost doar pentru Rapallo. Ne-am plimbat prin orășel; am băut câte o cafea la terasele de lângă mare (până în 2 euro pentru un espresso, iar pâini sau alte produse de panificație similare nu au costat în medie mai mult de 6 euro).
Ce-i drept, având și un Carrefour mare lângă noi, ne-am cumpărat destule de acolo pentru a avea la cazare, în special pentru dimineața, întrucât planurile pentru zilele viitoare începeau destul de devreme.
Cinque Terre (partea 1)
Din Rapallo până în Riomaggiore, cel mai îndepărtat orășel, am făcut cu trenul aproximativ 40 de minute și nu țin minte să fi costat mai mult de 14 euro.
Am mai fost aici și în trecut și nu aveam cum să ratez localul preferat, Bar e Vini a Pié de Ma. Este o terasă destul de modestă, cocoțată deasupra liniei de cale ferată, pe o stâncă care dă direct în mare.
Terasa are mesele fix la marginea prăpastiei, iar odată așezat acolo, ai vrea să îți ții aproape telefonul și alte bunuri de colțurile mesei, care dau direct în mare.
A fost ceva mai complicat să găsim loc pentru 11 persoane, dar după 5 minute de așteptare, o masă s-a format pentru noi fix la margine, unde ne doream.
Prețurile bune: 2 euro un espresso, 5 euro un pahar de vin (trebuia să cinstim locul), iar în rest nimic peste 10 euro din meniu, deși locul oferă o vedere asupra mării, a orașului și a căii ferate, care de sus se vede cum șerpuiește de-a lungul coastei. Pentru noi a fost the place to be.
Mai departe am plecat să exploram orășelul. Pentru asta sunt două metode: fie pe cărările de sus care duc spre centru, trecând pe lângă casele adormite și grădinile de lămâi, de unde se poate vedea totul de sus; fie pe drumul șerpuit de-a lungul coastei, construit fix deasupra mării.
Noi am avut timp pentru un dus pe o parte și întors pe cealaltă parte. Varianta costală duce la un mic port, de unde se poate vedea tot centrul orașului de sus. Loc minunat pentru a face poze – dar până la urmă la orice cotitura de drum peisajele sunt minunate și dau prilej de a te opri.
Din port, drumul duce printr-o stâncă direct în centrul orașului, unde sunt magazine și terase. Este foarte frumos aici – magazinele au tot felul de produse locale, destul de tentante, dar știm că este doar începutul vacanței și încercăm să ne cumpătăm.
Un tunel decorat, care imită fundul mării, ne duce dn centru înapoi la gară pentru următoarea destinație.
Deși am putea petrece o zi întreagă aici, într-un ritm mai alert, dar suficient de lent încât să ne bucurăm de tot ce Riomaggiore are de oferit – noi am petrecut în jur de 4 ore și jumătate.
După părerea mea, este și destinația din Cinque Terre care merită cel mai mult timp.
Manarola, următoarea localitate, este probabil cea mai cunoscută, pentru că mai toate vederile din Cinque Terre au peisajele luate de aici, fiind cea mai emblematică.
Este la doar 900 de metri de Riomaggiore și există o Via del Amore – o pasarelă construită deasupra mării, care leagă cele două localități, dar care, din păcate, nu era deschisă când am ajuns noi. 5 euro și 3 minute mai târziu ajungem în Manarola.
Un tunel la fel de lung și frumos decorat leagă gara de oraș – un loc vivace, care zumzăie de agitație și străini. Strada principală se termină cu niște stânci în mare, care a sculptat niște piscine naturale, unde unii făceau plaja, în timp ce alții înotau în albastrul acela care ne chema și pe noi să intrăm în apă.
Fix lângă aceste stânci am văzut că se scurgea în mare un părău care străbătea în subteran întreaga localitate.
Dar dealul de lângă oferă niște priveliști absolut minunate asupra întregului orășel – este peisajul emblematic al întregii regiuni și de acolo se văd casele colorate care par să se termine direct în mare.
Da, este destul de aglomerat și lumea se înghesuie să își facă poze cu acest loc minunat, dar merită.
Țin să precizez un lucru: într-un grup mare și nu numai, problema găsirii unei toalete este laitmotiv. Oricând, oriunde, cineva va avea nevoie la baie, iar în aceste zone nu se găsește așa ușor.
De exemplu, noi am decis să mergem să mâncăm la un restaurant mai degrabă din acest motiv decât de foame. Nu mai țin minte exact localul, deși a fost primul care să acomodeze 11 persoane și să ne ofere și posibilitatea de a fuma (un balcon sau terasă).
Aici restaurantele care nu sunt de lux au prețurile destul de ok: o pizza în jur de 12 euro.
În Manarola, am petrecut în jur de trei ore și jumătate. Este mai mică și mai compactă decât Riomaggiore.
Ultima destinație pe care timpul din ziua respectivă – o zi de sâmbătă – ne-a permis să o atingem a fost Vernazza. Aici am petrecut 2 ore și am prins și asfințitul.
Strada principală care leagă gara de port este presărată de terase și magazine, însă acestea sunt și în stâncă. Pe stânga, se formează o grotă prin care din strada principală se poate ajunge la mare.
Ce-i interesant este că deasupra grotei este un întreg bloc de locuințe pe sub care se sparg valurile mării.
Vernazza este frumoasă. Se termină dramatic cu un port din care se pot vedea viile de pe dealurile din împrejurimi. Poziționată spre vest, noi am urmărit apusul de acolo, căci soarele se reflectă minunat în valurile care se spărgea furios de țărm – urmare a unei furtuni care avusese loc cu 2 zile în urmă.
Un alt loc perfect pentru a face alte poze.
Lăsând Vernazza în urmă, trenul ne-a dus înapoi în Rapallo într-o oră, cu un schimb în Levanto. Am ajuns în jur de ora 23.00, fiind plecați de la ora 9.00, dar am profitat cât am putut de mult de ziua de Cinque Terre.
Portofino și Santa Margherita Ligure
De ziua mea, mi-am dorit să închinăm un pahar în Portofino și să ne plimbăm agale pe acolo. Dar înainte de a ajunge aici, mi-am dorit să mă reîntorc și în Santa Margherita. Aceasta din urmă este la o stație de Rapallo, iar trenul a costat până în 3 euro.
Pentru că nu aveam stare, am plecat pe jos împreună cu o parte din prieteni – o distanță de 3 km – care urmărește coasta însorită și trecând pe lângă vilele luxoase construite să se bucure tot timpul de soare și de adierea brizei marine.
Într-o oră, am ajuns în Santa Margherita, un oraș cochet, cu o riviera superbă. Ne-am întâlnit cu restul grupului și am mâncat la una din terasele de-a lungul mării.
După, ne-a atras piațetele din centru cu mirosul de produse de patiserie abia scoase din cuptor. Era duminică, deci lumea se întorcea de la biserică și umplea terasele mici din centru, creând o imagine foarte pitorească, o adevărată incursiune în viață liniștită a locuitorilor acestui oraș de pe coasta Golfului Portofino.
De aici, un autobuz mic ne-a dus direct în Portofino (5 euro), șerpuind pe strada îngustă de-a lungul coastei și trecând pe lângă tot felul de vile și castele care îți fură privirile și cer să fie fotografiate.
Orașul este mic, o stradă principală. Golful din centru este simpatic, iar terasele care dau către el sunt practic cocoțate deasupra mării. Prețurile sunt mai mari, dar pentru câteva băuturi, destul de acceptabile.
Vederea de aici este superbă când golful este gol: ocazional parchează și vase mai mari, care într-un spațiu atât de mic iau toată vizibilitatea.
Lângă golf se formează o peninsulă unde se află Biserica San Giorgio – de unde se pot vedea ambele maluri ale peninsulei și se poate admira, departe în zare, apusul peste mare și, de cealaltă parte, Rapallo, orașul care începe să licăre pe măsură ce se lasă noaptea.
Restul peninsulei se poate vizita în aproximativ 2 ore: este Castelul Brown, de unde se poate vedea întregul Portofino, iar în extremitatea peninsulei este un far de navigație scos din uz și transformat într-o terasă cu vedere 360.
Ferry-urile circulă din oră în oră. Costă 10 euro, direct până în Rapallo, iar coada care se formează ne-a cam îngrijorat, așa că am plecat – un drum de 20 minute care trece destul de repede pe lângă toată coasta Portofino, făcându-și drum spre Rapallo.
Genova
Genova este cunoscută în principal pentru portul său istoric și pentru rolul important în comerțul maritim. Este, de asemenea, recunoscută pentru arhitectura medievală și pentru pesto-ul genovez, o delicatesă culinară renumită în întreaga lume.
Pentru Genova, ne-am alocat o singură zi: este suficient pentru a o parcurge de la un capăt la celălalt într-un ritm destul de lent. Sunt două gări mari: Genova Brignole și Genova Piazza Principe. Ne-am dus la prima, în ideea de a parcurge la pas tot orașul și de la lua trenul întors de la celalaltă.
Biletele de tren dus-întors au fost în jur de 12 euro, din Rapallo.
Parcurgând din nou coasta spre nord și trecând printr-o sumedenie de tuneluri și curți de case foarte aproape de mare, am ajuns la Brignole, de unde am luat-o la pas lejer pe Via San Vicenzo, o străduță mică, pietonală, unde se află multe terase și magazine.
Ce este în mod particular interesant în orașele italienești este că se pot găsi pe asemenea străzi multe magazine de tip butic, cu produse locale, de la patiserii până la magazine de vestimentație.
Mi s-a părut o idee interesantă să ne uităm și prin alt tip de magazine decât celebrele noastre mall-uri, unde mai toate produsele se aseamănă între ele, fiind parte din aceleași lanțuri de magazine.
Parcurgând strada printre clădirile înalte și grele, am dat în bulevardul principal, Via XX Settembre. Este un bulevard mare, frumos, cu multă însemnătate istorică: clădirile sunt masive pe ambele părți și au un iz medieval.
La parter, formează arcuri mari, care sunt zone pietonale și unde se afla sediile mai multor magazine italienești și internaționale cunoscute. Nouă, cel mai mult de aici ne-a plăcut piața centrală, oarecum ascunsă de bulevardul aglomerat, dar a meritat de vizitat.
Centrul orașului se afla la finalul acestui bulevard – se numește Piazza Ferrari, iar aici se găsește Palatul Dogilor (pe care, de această dată, nu l-am mai vizitat) precum și foarte multe terase cu vedere la întreaga zonă.
Ca și în dățile precedente, am fost la Storico, un bistro cochet cu vedere la piață, unde se mănâncă foarte bine de 12 euro (porții mici, de diferite preparate tradiționale).
De aici, am pornit spre zona portuară. De-a lungul portului, se mai află o zonă de interes, o intersecție de mai multe străduțe înguste paralele cu strada principală, care șerpuiește de-a lungul portului: magazine cu fructe, îmbrăcăminte, bijuterii și o serie de cafenele de cartier se îndind cât vezi cu ochii până la ieșirea din zona centrală, spre port.
La ieșirea dinspre port, de obicei în fiecare weekend, se organizează câte un târg unde diverși comercianți tentează clientela cu tot felul de produse artizanale și oferte speciale.
Pe mine m-a convins o geacă de piele de la un stand de marochinărie, la un preț mult sub ceea ce găsim în magazinele din România, care într-adevăr dă un vibe de Italiano Vero.
Portul este frumos, însorit, are o promenadă destul de vastă, de unde se vede tot orașul cum se întinde pe dealurile vecine. Acvariul din zonă este un punct de interes pentru familii, în special întrucât are o mare diversitate de pești și alte viețuitoare marine.
Am spus pas de această dată, pentru că ne-au atras mai mult terasele însirate de-a lungul apei. Două cafele mai târziu ne-am dus în zona portuară, unde sunt parcate yacht-urile de lux – am vrut să ne clătim ochii și să vedem cum este să locuiești într-un bloc cu apartamente mari, construit direct în mare, și cu yacht-uri în parcare în loc de mașini.
Cu portul și ideea de lux lăsată în urmă, am reintrat în măruntaiele orașului, trecând pe la Muzeul Palatului Regal și Villa del Príncipe, doua puncte must see în Genova. Sincer să fiu, și Universitatea din Genova mi s-a părut destul de interesantă. Aceste 3 clădiri sumarizând esența și istoria întregului oraș.
Stația de întors, Genova Piazza Principe, este gara centrală, aproape în întregime ascunsă într-o stâncă mare.
Înainte de a lua trenul spre Rapallo, din gară am văzut că se formează un funicular. Ne-am urcat în el spre stația finală, Granarolo, care se situează pe vârf de deal, de unde se poate vedea tot orașul.
Am prins și apusul de aici – o priveliște absolut superbă: găsisem o terasă unde să ne luăm ceva de băut și să urmărim soarele cum se lasă agale înspre orizontul mării, scăldând totul în roșu, pe măsură ce luminile orașului încep să licăre încet în noaptea ce se instala.
De la baza stației de funicular, în doi pași suntem înapoi la stația de tren, de unde ne întoarcem spre Rapallo.
Camogli – orașul pescăresc
O altă zi, o altă destinație. Camogli este alternativa mai ieftină și mai puțin cunoscută a lui Portofino. Cândva un port local, centrul orașului a fost o insulă în Marea Tireniană, care acum este conectat de restul orașului.
Două stații de tren dinspre Rapallo, din gara Camogli se coboară destul de mult spre plaja pietroasă, dar de un albastru translucid, unde peștii curioși vin să analizeze turiștii care se scaldă în mare.
Petrecem o jumătate de zi sau chiar mai mult la plajă, fiind prima ocazie de a face baie în mare până acum. Se pot închiria șezlonguri la 10-15 euro pe zi, iar soarele de final de septembrie este numai bun pentru plajă.
De-a lungul plajei, o multitudine de terase oferă o varietate destul de mare de preparate proaspete din peste, fructe de mare și nu numai.
În continuarea plajei se formează un munte, Capul Portofino, care este de fapt o peninsulă. M-ar fi încântat să fac un traseu montan care leagă Camogli de Portofino printr-o serie de drumuri și sătuce cu priveliști absolut minunate de-a lungul mării, care cuprind San Fruttoso, o localitate cu două restaurante, un hotel și o biserică.
Însă drumul este mai lung de 20 de km de traseu montan nepavat, care ar fi mai potrivit pentru cei cu o condiție fizică mai bună și mai mult timp la dispoziție.
Rămânând totuși în Camogli, după plajă, am fost să explorăm zona maritimă și portul – un mix nostalgic de clădiri și piețe care nu s-a schimbat foarte mult de-a lungul timpului.
Mâncăm aici – prețurile bune, pe același interval ca și în Rapallo – după care ne plimbăm prin port pe măsură ce soarele se lasă la orizont și împrăștie o umbră portocalie peste tot orașul și dealul din spate.
În mediul acesta aurit de soare, bem un ultim pahar de vin, facem poze și ne uităm la apus, ascultând melodiile vechi italienești care se auzeau de la o terasă din apropiere.
Monteallegro – priveliștea de sus
O zi pe ritm mai lent: plimbare prin Rapallo în prima parte a zilei și în a doua. Tocmai am descoperit că este o telecabină despre care nu știam unde duce, dar am fost dispuși să aflăm pe loc: un dus-întors a costat 10 euro și aparent duce în munți într-o localitate Monteallegro.
Drumul până acolo trece peste toată zona muntoasă a Rapallo și pe măsură ce câștigăm altitudine întreaga peninsula Portofino se face din ce în ce mai vizibilă în toată splendoarea ei.
Ajunși sus, ne plimbăm puțin prin zonă, pentru că de aici peisajele sunt minunate. Se vede totul: Rapallo, Santa Margherita, Portofino și, dacă ne chinuim puțin, inclusiv Camogli.
Dar nu sunt multe de văzut: este o zona oarecum izolată. Este Basilica Nostra Signora Di Monteallegro, o biserică ce stă semeață pe un vârf de munte.
Înăuntru liniștea predomină peste toate fotografiile locuitorilor acestui sat. Sunt scrisori, poze, portrete desenate de copii din sat – o întreagă imagine asupra tuturor care fie își doresc ceva, fie mulțumesc pentru altceva.
În aceeași biserică este o cameră unde figurine din ceară și lemn recreează scene din viață de zi cu zi a satului de odinioară.
Însă Monteallegro este și punctul de plecare a unor trasee montane care străbat toată zona, până în Chiavari învecinat sau Levanto, mai la sud pe riviera Liguriei.
Pornind pe unul din aceste drumuri, mai mult de curiozitate, ajungem la Casa del Pellegrino.
Este un hotel modest, dar absolut uimitor: în inima munților, o clădire de 2 etaje cu o terasă care vede asupra întregului golf și localităților de jos…
O terasă la umbra unor tei și a unor lamai. Un hotel adormit care își usucă rufele în vântul blând adus de mare spre munte. Ne-am oprit la terasa – am ales o masa fix lângă marginea hăului că să putem să admiram mai bine tot peisajul.
Este probabil cel mai autentic și mai memorabil loc în care am luat masa: nu a fost nici scump și nici aglomerat.
Până ăla urma urmei nici noi nu știam de acest loc. Îmi imaginez o petrecere aici de unde se poate admira apusul și rămâne peste noapte în inima pădurii.
Cinque Terre (partea a 2a)
Ne rămăsese două orașele neexplorate din Cinque Terre din prima vizită: Corniglia și Monterosso al Mare.
O altă excursie de o zi a început cu Corniglia: un sat liniștit cocoțat de un vârf de munte. Am luat un autobuz mic, care ne-a dus acolo pentru 3 euro.
Mic și întortocheat, orășelul are străzi înguste care, trecând printr-o piață principală, duc către o panoramă deasupra mării de unde se poate vedea mult din riviera Liguriei.
A fost un loc perfect pentru a savura un pahar de vin la înălțime (Corniglia fiind singura dintre cele 5 care este poziționată la nivelul marii). La întors, dinspre piața centrală se fac câteva străduțe în lateral, de unde ne-am plimbat ca să ne uităm la casele localnicilor: zone liniștite de zarva din centru, la nici măcar 100 de metri.
Erau zone liniștite unde localnicii își duceau viețile îngrijind plantele din curți prin care umblau leneșe niște găini. În zare se vedeau celebrele podgorii de unde se produce vinul local – testat, foarte bun!
Ultima din seria celor cinci, Monterosso al Mare, este, cum îi spune și numele, o localitate la mare cu plaje întinse. Aici am avut parte de cea de-a doua baie în mare, într-o zonă destul de aglomerată, recunosc, datorita faptului că tocmai ce oprise acolo cu o zi înainte un vas de croazieră.
Plaja – pietroasă; apa – foarte caldă și limpede; priveliștea – de neuitat. După baie, ne-am îndreptat spre centrul orașului, care se află după un munte: accesul se face printr-un tunel frumos decorat cu elemente din specificul zonei. Înăuntru: terase și magazine.
Voiam să rămânem cu ceva suveniruri, așa că am luat cu asalt magazinele de haine și fiecare și-a luat câte ceva: nu pot spune că au fost scumpe sau nu, dar măcar diferite de ce am fi găsit în țară și oricum o amintire din aceste locuri.
Asemenea tuturor orășelelor din Cinque Terre, strada principala duce către munte, casele și localurile evening din ce în ce mai rare, până când drumul se transformă într-o simplă potecă prin munte.
Noii am revenit totuși în centru pentru cină și am ales o terasă de-a unor localnici, unde mâncarea a fost, bineînțeles, foarte bună, iar vederea către mare a completat experiență.
Înainte de plecare, ne-am dus la cealaltă plajă, pentru câteva poze nocturne și pentru a ne lua la revedere de la ultima noastră destinație din Cinque Terre.
Drumul spre gară a fost presărat de terase de unde se auzea un jazz lent, acompaniat de sunetul valurilor care se spărgea de țărm.
Citește și: Ce trebuie să știm despre intrarea în Schengen de la 31 martie
Sfârșit de vacanță în Liguria
Puținul timp care ne-a mai rămas l-am petrecut în Rapallo, de-a lungul falezei. Am prins și un târg organizat în ultima noastră zi: antichități, vechituri, tot felul de lucruri care mai de care mai interesante. Conștienți totuși de limita de bagaj, am decis că ar fi mai bine doar să ne uitam la oferta nenumărată de lucruri.
Am fost destul de mulțumiți de ce am văzut până acum: ne-am depășit așteptările în materie de locuri minunate și diferite într-o zona nu atât de mare pentru diversitatea lor.
Ce aș mai fi făcut dacă aș fi avut timp ar fi fost La Spezia: este un oraș mai mare, la finalele Liguriei, un port destul de important și care are o promenadă frumoasă de-a lungul mării, într-un golf. De aici un autobuz sau ambarcațiune poate duce la Portovenere, un sătuc pe o peninsulă, care seamănă foarte mult cu Cinque Terre.
Probabil și Sestri Levante, cu cele 2 plaje superbe, ar fi intrat într-un plan de mai multe zile sau chiar Chiavari, un oraș istoric.
San Remo, de partea cealaltă a Genovei spre Franța, părea un paradis pierdut cu grădinile lui luxuriante și clădirile impunătoare.
Chiar mai departe, spre Alpii Maritimi ar fi Noli, Finale Ligure și Finalborgo – sate mici întortocheate, între mare și munte.
Probabil vor rămâne ca idei pentru o altă vacanță, o Ligurie de la Franța la Genova.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
