Românii nu sunt informați despre amploarea traficului de persoane din țară și sunt complet dezinformați cu privire la complicitățile dintre traficanți, procurori, polițiști și politicieni, a declarat Silviu Tăbușcă, coordonator al Programului de Securitate Umană din cadrul Centrului European pentru Educație și Cercetare Juridică, la Interviurile Presshub
„Din păcate în România nu se vorbește foarte mult de acest fenomen al traficului de persoane. Suntem complet dezinformați despre realitatea fenomenului și amploarea lui.
În 2013, am constat că după aproape 10 ani de activitate fie în domeniul corupției, fie cu comunitățile sărace sau pe drepturile femeii și ale copiilor, în special copii instituționalizați, toate domenile acestea peste care mă uitam aveau o legătură cu traficul de persoane.
De aceea în 2013, oarecum împinsă de la spate de experți internaționali, am fost obligată să fac o cercetare în domeniul traficului de persoane și amploarea fenomenlui în România.
Practic, în acel moment am constatat cât de dificilă este situația, cât de mare este numărul victimelor traficului de persoane, cât de ample sunt rețelele trans-naționale românești și din acel moment am început să ma uit peste politici, să monitorizez cazuri.
Cazul Țăndărei a fost cel care l-am identificat în cadrul acestei cercetări. Pentru mine, la acel moment, în cazul Țăndărei, a existat suspiciune de corupție. Era de neînțeles cum procurorul DIICOT avusese enorm de multe probe din Marea Britanie, de la interpol și de la alți parteneri europeni care s-au implicat în destructurarea rețelei Țăndărei, dar nu avusese capacitatea să scrie un rechizitoriu coerent.
Practic, rechizitoriul fusese întors de către instanța de judecată de două ori către structura centrală a DIICOT, deoarece acest rechizitoriu nu fusese redactat conform standardelor profesionale.
Din acel moment am început să mă uit peste mai multe cauze care aveau legătură cu posibile situații de corupție sau peste politici publice și îmbunătățirea diverselor domenii legislative, astfel încât România să poată să combată eficient acest fenomen.
Din păcate nu există voință politică. În toți acești ani de zile am ajuns la concluzia că, indiferent de culoare politică a partidelor care au fost la guvernare, niciunul dintre aceste partide sau coaliții de partide nu și-a dorit într-adevăr realizarea unei legislații coerente și crearea unor structuri în plan național care să poată să coopereze și care să poată să combată acest fenomen în mod eficient”, este diagnosticul categoric pus de Silvia Tăbușcă după ce a monitorizat modul cum se face trafic de persoane în România.
Coordonatorul Programului de Securitate Umană din cadrul Centrului European pentru Educație și Cercetare Juridică a explicat, în cadrul Interviurilor Presshub, că lipsa de voință politică vine din faptul că traficul de persoane aduce foarte mulți bani nu doar rețelelor implicate, ci chiar statului român. Care vede diminuată, prin aceste filiere abuzive, și problema șomajului, deoarece traficul de persoane nu se referă doar la activități sexuale, ci și la muncitori exploatați în ferme sau companii.
„Din acest tip de infracționalitate se câștigă enorm de mulți bani. Pe de-o parte, dacă privim din prisma statului care nu dorește să-și apere proprii cetățeni, așa cum percep eu statul român în momentul de față, exploatarea asta reprezintă un beneficiu, pentru că minorii exploatați în străinătate produc niște sume foarte mari de bani care sunt trimise în România și sunt spălate în România.
România este unul dintre statele membre ale Uniunii Europene care are mari probleme și din punct de vedere al procedurilor de combatere a spălării banilor, fiind în procedură de infringement impusă de Comisia Europeană.
Practic acești bani negrii ajung în România și reprezintă un beneficiu pentru anumite politici publice, dar nu pentru piața liberă, pentru că, în momentul în care, pe piața națională sunt spălate sume foarte mari de bani, business-urile sau afacerile care sunt legal constituite nu vor putea să intre într-o competiție reală cu aceste business-uri fictive și vor fi afectate.
Sănătatea economică a României este, deasemenea, afectată de acest sistem de spălare a banilor și vorbim de foarte mulți bani care vin din trafic de persoane, care se întorc în România.
Pe de altă parte, costurile cu persoanele neangajate pentru statul român scad, pentru că cei care sunt exploatați în străinătate, fie că sunt exploatați în prostituție, fie că sunt exploatați în muncă, sunt, în general, persoane neocupate în plan intern. Romania are o rată a șomajului extrem de scăzută și nu pentru că ar avea o economie sănătoasă sau pentru că am avea foarte multe locuri de muncă, ci tocmai datorită faptului că foarte mulți români au părăsit România fie în mod legal, au contracte de muncă în alte țări europene, fie exploatați prin intermediul acestor rețele de trafic”, a menționat Silvia Tăbușcă.
Aceasta insistă asupra faptului că statul are numai de câștigat, are „un beneficiu total”.
Iar schimbarea va veni greu, pentru că foarte mulți politicieni locali se bazează pe banii care vin din zona traficului de persoane pentru a-și susține activitățile politice, potrivit Silviei Tăbușcă.
„Constatăm că în plan local, cel puțin din expertiza pe care noi o avem din diverse județe care se confruntă cu acest fenomen la nivel amplu, constatăm că foarte mulți politicieni locali sunt implicați sau sunt în spatele acestor rețele locale de trafic și atunci nu există interes din partea partidelor politice să combată fenomenul propriu zis.
România reprezintă țara cu cele mai multe victime exploatate în plan european, dar nu numai în spațiul Uniunii Europene, ci și în Statele Unite și Canada sau în Asia îndepărtată: Thailanda, Philipine, China, Japonia sau în Asia mică, în special în Dubai și în Doha. Cu toate acestea, deși avem această problemă în plan național, partidele politice nu se uită peste politicile naționale și nu prezintă interes pentru îmbunătățirea politicilor în plan local sau un plan național”, a menționat coordonatorul Programului de Securitate Umană din cadrul Centrului European pentru Educație și Cercetare Juridică.
Cazul Buzău. Corupție poliției locale
Rețele de trafic nu sunt destructurate în mod voit pentru că din componența lor ar face parte autorități sau angajați ai instituțiilor publice care au chiar sarcina de a ne proteja de astfel de rețele de trafic, acesta este paradoxul românesc.
„Cu siguranță în plan local rețelele sunt extraordinar de puternice.
Actualul Ministru al Justiției, domul Predoiu, la sfârșitul mandatului precedent în calitate de ministru al Justiției, în 2016, menționa public că România trebuie să privească fenomenul criminalitățiilor organizate ca o amenințare la siguranța națională, deoarece rețelele de crimă organizată din plan local au început să numească șefii structurilor de poliție, de Parchet și diverse alte funcții publice în plan local.
Practic, rețelele în 2016, deci acum patru ani, dețineau controlul în anumite județe și aveau această forță de a numi persoane.
Noi ne-am uitat peste anumite cazuri și, de exemplu, Buzău este unul dintre județele în care există foarte multe probleme și în care, pentru mine, nu există niciun dubiu că autoritățile locale sunt direct implicate în sprijinirea acestor rețele locale.
La Buzău, am avut mai multe cazuri cu suspiciune de corupție în care, deși familiile fetelor traficate sau răpite și exploatate în străinătate au depus numeroase plângeri, plângerile respective nu au fost înregistrate de către poliția locală.
În 2019, am colaborat excelent cu structuri de poliție din străinătate, cu structuri de poliție din țara de destinație practic, în care aceste fete erau exploatate și am constatat că Poliția de la Buzău nu deschisese niciun dosar în urma plângerilor repetate depuse de familii.
Am avut trei cazuri la Buzău, ceea ce m-a surprins în mod neplăcut și am să menționez aici public, pentru a conștientiza cât de departe se poate ajunge cu aceste influențe care există în plan local.
Într-una dintre cauzele de la Brăila am constatat că exista un mandat de arestare european pe numele unei persoane care conducea rețeaua în plan local. Acel mandat de arestare fusese emis de către autoritățile belgiene, exista, de asemenea, o hotărâre de condamnarea în lipsă a persoanei respective.
La o simplă căutare pe Facebook, puteam constata că acea persoană, de la momentul emiterii mandatului de arestare european până la momentul în care noi ne uitam la cauza respectivă, schimbase două mașini de lux și se plimba liniștit prin oraș, fără ca autoritățile locale să încerce să implementeze, să aplice acel mandat european de arestare.
Mai mult decât atât, în momentul în care noi am început să atragem atenția asupra faptului că aveam un mandat de arestare european care nu este pus în practică de către autoritățile române, mandat care se găsea pe site-ul Curții de Apel Galați, acel mandat de arestare a dispărut de pe site.
La linkul inițial nu mai găseam niciun document și mai mult decât atât, în baza de date națională, acel mandat european de arestare nu mai exista”, a menționat Silvia Tăbușcă.
Rețeaua de trafic care duce până la Dragnea
Aceasta arată care este puterea, în plan național, atunci când aceste rețele se bucură de impunitate și se bucură de sprijinul autorităților atunci când își duc la îndeplinire aceste infracțiuni.
„Pentru mine este foarte clar ceea ce se întâmplă la Buzău și la Brăila și la Galați, în acea zonă este o situație care combină criminalitatea organizată cu interesul autorităților locale de a proteja astfel de rețele.
O situație similară am identificat și la Piatra Neamț, ne-am uitat peste rețele de trafic de minori la Piatra Neamț, este situația de la Bacău peste care ne uităm și constatăm că DIICOT Bacău, în mod nejustificat, încadrează faptele ca abuz sexual cu un minor, deși sunt clar fapte de trafic de minori. Acolo sunt trei polițiști, oameni de afaceri și destui de mulți oameni publici implicați în rețeaua respectivă.
De asemenea, este situația din Teleorman, unde chiar rechizitoriul DNA vorbește de trafic de persoane, iar rețeaua de trafic de copii din Teleorman duce până la Dragnea.
Autoritățile locale și autoritățile naționale nu au capacitatea și nu sunt finanțate suficient să combată acest fenomen, de aceea România, în momentul de față, este practic top 1 în plan european atât din punct de vedere al numărului de victime care sunt exploatate, dar și din punct de vedere al rețelelor, care sunt foarte bine organizate și care sunt foarte violente, de traficanți.
Ceea ce s-a menționat recent într-o conferință globală și s-a justificat prin argumente științifice, a fost faptul că rețelele de crimă organizată nu pot să se dezvolte decât în țări în care corupția este la un nivel destul de înalt. Într-o țară în care corupția este limitată, aceste rețele pot funcționa pentru o perioadă scurtă de timp, dar, în general, sunt destructurate, iar acțiunile sunt eficiente”, a menționat coordonatorul Programului de Securitate Umană din cadrul Centrului European pentru Educație și Cercetare Juridică.
Concluzia generală este că nivelul de corupție din România generează practic sprijin pentru rețelele trans-naționale de trafic de persoane și criminalitate organizată, în general.
Dramaticele cazuri cu adolescenți
„ Am întâlnit victime care, probabil, nu vor putea trece niciodată peste acele momente de tortură.
De obicei, fetele trec printr-o perioadă de obligare la prostituție sau la comiterea unor forme de exploatare, dar cele mai dificile situații sunt cele întâmpinate de tinerele care nu doresc să se prostitueze atunci când se află într-o situație de exploatare, în special în străinătate sau în România, și trec prin luni întregii de tortura și pur și simplu sunt bătute crâncen, sunt drogate sau chiar supra drogate și acele momente sunt foarte greu de depășit, chiar și în condițiile în care pot beneficia de o consiliere psihologică foarte bună.
De exemplu, una dintre studentele mele, vorbitoare de cinci limbi străine, care vine dintr-o familie extrem de bogată, a fost recrutată pe sistem Loverboy și obligată să se prostitueze în Germania.
După doi ani de zile a reușit să conștientizeze, cu sprijinul familiei, că de fapt tot ce s-a întâmplat în relația cu acel iubit nu a fost altceva decât o formă de exploatare. În momentul în care, cu sprijinul autorităților germane și cu cooperarea DIICOT, am reușit să destructurăm rețeaua respectivă, o rețea de proxeneți, pentru că DIICOT nu a reușit să adune probe suficiente pentru a încadra la trafic de persoane, studenta despre care vorbesc a afirmat public că da, este real ceea ce părinții i-au spus în toată această perioadă.
Dar a mai spus că iubitul ei era un traficant și el a traficat toate celelalte femeii, însă pe ea a iubit-o. Nici măcar în acel moment, în care aveam în instanța din România suficient de multe probe din care rezulta că în situația ei mai erau încă 39 de fete recrutate de același bărbat, iar o rețea de alte 20 și ceva de persoane au traficat în Suedia și în Germania peste 300 de fete, această supraviețuitoare a traficului nu a putut să conștientizeze că a fost traficată și că a fost exploatată”, a povestit Silvia Tăbușcă.
Specialista a menționat că tânăra a avut nevoie de doi ani de consiliere, astfel încât să treacă peste momentul respectiv.
Iar România nu are foarte mulți experți în acest domeniu, sunt câteva ONG-uri care oferă expertiză psihologică și poate, într-adevăr, să sprijine aceste fete care se întorc din trafic, dar autoritățile publice din România nu au investit în astfel de expertiză.
„Practic, DCASPC-urile care ar trebui să aibă personal calificat în acest domeniu și să ofere expertiza, să ofere consiliere pentru victimele traficului de persoane, duce lipsă de personal calificat.
Mai mult decât atât, România este singurul stat european care nu oferă servicii celor de sex masculin exploatați, fie că vorbim de exploatare prin muncă sau că vorbim de exploatare sexuală, practic, serviciile acordate bărbaților sunt reduse în România, iar atunci când vorbim de copii sunt foarte puține ONG-uri care oferă servicii specializate copiilor care sunt întorși din trafic.
Recent, cele două ONG-uri care oferă servicii de calitate au trecut printr-o situație neplăcută, deoarece autoritățile au decis închiderea centrelor respective. Deși România are un număr foarte mare de copii traficați annual, deși nu are expertiză la nivelul DCASPC-urilor, statul a decis să închidă acele centre. Este destul de neplăcut și în toată această plajă de lipsă de servicii, de lipsă de eficiență la nivelul autorităților publice, constatăm un dezinteres total din partea autorităților române, pentru îmbunătățirea protecției victimelor”, a menționat Silvia Tăbușcă.
Investigațiile financiare, evitate
Coordonatorul Programului de Securitate Umană din cadrul Centrului European pentru Educație și Cercetare Juridică a menționat că este foarte greu să fie asigurată protecția victimelor traficului de persoane în România.
Pentru ca o victimă a traficului de persoane să poată colabora cu autoritățile, ar trebui să fie protejată de membrii rețelei de trafic de persoane, ca aceștia să nu poată să influențeze victima respectivă sau să o amenințe.
„Din păcate, situațiile de acest gen în România sunt foarte puține, sunt foarte puține locuri în care rețelele de trafic de persoane nu pot să influențeze victimele traficului de persoane.
Dacă mă întorc la cazul de la Bacău, unde am întâlnit câteva fete care au fost obligate să se prostitueze într-un club secret, am înțeles că după momentul eliberării din arest a celor care au fost arestați, în special al polițiștilor implicați, fetele au fost vizitate de acei oameni și au fost amenințate să nu coopereze cu autoritățile sau cu DIICOT, să nu mai depună plângere sau să nu își mențină plângerile făcute până la momentul respectiv.
De aceea este foarte greu pentru autoritățile publice din România să construiască probe solide împotriva rețelelor de trafic de persoane.
Majoritatea țărilor europene construiesc aceste dosare împotriva rețelelor de crimă organizată și pe alte tipuri de probe decât declarațiile victimelor, și anume investigații financiare.
România nu a vrut și nu dorește să aibă investigatori financiari și să facă investigații financiare pe lângă cele penale.
Practic, ceea ce fac autoritățile din România este să adune probe pentru a trimiterea în judecată și condamnarea membrilor rețelelor de trafic, dar banii obținuți din această metodă de crimă organizată nu sunt căutați și nu sunt identificați sau sechestrați.
Investigațiile financiare completează, întotdeauna, investigațiile penale și pot ajuta la destructurarea întregii rețele. Acest tip de investigație financiare pot duce inclusiv la acele persoane care protejează rețelele în plan local sau în plan național, acele persoane care își primesc anumite sume de bani pentru a proteja rețelele și de a nu a acționa împotriva lor, de aceea investigațiile financiare sunt esențiale”, a menționat specialistul.
Silvia Tăbușcă a amintit că în perioada Guvernului tehnocrat a existat o inițiativă legislativă prin cre s-a reușit o reformă a DIICOT susținută de procurorul șef al instituției, însă acea măsură nu a fost implementată nici până în acest moment, nu a fost implementată.
„Deoarece, pe de o parte, nu există voință politică pentru finanțarea acestor posturi suplimentare pentru poliția judiciară și pentru experții tehnici, investigatorii din domeniul economico-financiar și din domeniul IT, iar senzația mea este că nici conducerea DIICOT nu și-a dorit foarte tare ca această reformă să fie implementată.
Este absolut necesar să avem o structură independentă și o structură eficientă care să fie, de asemenea, finanțată conform nevoilor sale, pentru că o altă forma de limitare a eficienței DIICOT este aceea de alocare a unui buget foarte mic, a unui buget care nu permite acestei structuri să își ducă la îndeplinire atribuțiile pe care le are”, a menționat Silvia Tăbușcă.
În 2015, România raporta jumătate din numărul victimelor traficului de persoane care erau identificate în plan european.
„După 2015, această procedură de centralizare în plan european a numărului de victime a fost modificată, iar acum raportările se fac prin instituțiile naționale.
Chiar și în această situație noi ne-am uitat peste datele raportate de către Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și constatăm că aceste date sunt contradictorii.
Pe anumite pagini ale raportului anual, constatăm că se raportează un anumit număr de victime care au venit din spațiul Uniunii Europene, iar numărul total de victime în plan național pentru anul respectiv este mult mai mic decât ar trebui să fie.
Problemele pe care noi le-am identificat au fost acelea că, multe victime care sunt identificate în spațiul Uniunii Europene, ca și victime prezumate, nu sunt recunoscute de autoritățile din România și aici avem câteva probleme legislative.
De exemplu, deși directiva Uniunii Europene prevede faptul că victimele exploatate pentru comiterea unor infracțiuni ar trebui să fie victime ale traficului de persoane, deoarece Codul Penal din România nu are o astfel de prevedere, aceste victime adesea nu sunt înregistrate ca victime ale traficului de persoane.
De exemplu, dacă aveam un număr mare de copii care au fost repatriați, de exemplu din Franța, unde comiteau diverse furturi sau infracțiuni mici, adesea nu sunt văzuți de către autoritățile din România ca victime ale traficului de persoană, pentru că noi nu avem această infracțiune prevăzută în Codul Penal sau în legislația penală din România.
De asemenea, multe victime ale traficului de persoane care sunt exploatate sexual în străinătate și recunoscute ca atare de celelalte state membre ale Uniunii Europene, în România la a doua audiere, autoritățile române constată că nu sunt victime ale traficului de persoane, ci sunt prostituate.
Diferența între percepția autorităților române și percepția autorităților străine este momentul asupra căruia aceste autorități se uită.
De exemplu, autoritățile europene se uită asupra momentului recrutării și vrea să știe cum o fată care este identificată ca fiind exploatată în străinătate a fost recrutată. Dacă la momentul recrutării, a fost forțată să intre în prostituție fie prin droguri, tortură, bătăi, amenințări sau chiar constrângere psihologică, atunci autoritățile europene consideră acea persoană ca fiind victimă a traficului de persoane.
Adesea autoritățile române nu se uită la momentul recrutării, se uită la ce s-a întâmplat în momentul în care victima a fost identificată.
Vă rog să vă imaginați o femeie care este bătută zilnic, și dimineața, și seara, torturată să accepte să se prostitueze care este supra-drogată în fiecare zi, după doi trei ani de zile aflată în această situație este firesc să își accepte situația, iar în momentul în care este identificata respectivă, dacă ea va menționa că s-a prostituat în acel moment de bună voie, autoritățile din România o încadrează ca prostituată și nu ca victimă a traficului de persoane chiar dacă recrutarea s-a făcut în mod forțat sau a existat o constrângere așa cumpere vede legea penală”, a menționat coordonatorul Programului de Securitate Umană din cadrul Centrului European pentru Educație și Cercetare Juridică.
