Lucian Bode a pierdut, definitiv, cel de-al doilea proces prin care a încercat să scape de decizia de plagiat dată de Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) în ianuarie 2023, a anunțat pe pagina sa de Facebook, jurnalista Emilia Șercan.
Bode a mai deschis un proces anul trecut
Lucian Bode, fost ministru de Interne, în prezent deputat PNL a pierdut procesul deschis anul trecut, prin care a cerut anularea hotărârii Comisiei de etică a UBB, care a decis că teza sa de doctorat este plagiată.
Comisiei de etică s-a autosesizat după ce jurnalista Emilia Șercan a publicat în premieră, în noiembrie 2022, probe care arătau că Lucian Bode a plagiat cel puțin 18,5% din teza sa de doctorat.
Din comisia de analiză a tezei a făcut parte prof. Corneliu Bjola, de la Universitatea din Oxford, și prof. Alin Fumurescu, de la Universitatea din Houston.
Marți, Curtea de Apel Cluj i-a respins recursul lui Lucian. Bode, după ce acesta a pierdut și fondul procesului la Tribunalul Sălaj.
Lucian Bode a pierdut al doilea proces
„Lucian Bode a încercat mai întâi, printr-un alt proces, să suspende Hotărârea nr. 10 din 13.12.2022 de autosesizare și de cooptarea în Comisia de analiză a profesorilor Bjola și Fumurescu, însă și în acest proces a pierdut pe linie, atât la Tribunalul Sălaj, pe fond, cât și la Curtea de Apel Cluj, în recurs.
Dr. Bode a mai deschis un proces anul trecut și la Tribunalul București, în care de această dată a cerut anularea deciziei de plagiat emisă de Comisia de etică a UBB. Acest proces a fost suspendat în mai 2024 în așteptarea deciziei de astăzi”, a scris Emilia Șercan pe Facebook.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Sursă foto: Lucian Bode / Facebook