Lucian Bode a pierdut în prima instanță procesul împotriva UBB

Data:

spot_img

Tribunalul Sălaj a respins marți cererea ministrului de Interne, Lucian Bode, care a solicitat suspendarea hotărârii prin care Universitatea Babeș-Bolyai s-a autosesizat în cazul suspiciunilor de plagiat din teza sa de doctorat.

Anunțul a fost făcut de jurnalista Emilia Șercan, cea care a dezvăluit că Lucian Bode a plagiat cel puțin 18,5% din teza sa de doctorat.

„Dr. Bode pierde în instanță procesul deschis împotriva UBB prin care a cerut suspendarea hotărârii UBB de autosesizare în cazul suspiciunilor de plagiat din teza sa de doctorat.

Tribunalul Sălaj a respins, azi, ca „nefondată cererea de supendare a executării Hotărârii nr.10/13.12.2022 a Comisiei de etică din cadrul UBB formulată de reclamantul”.

Deci ca nefondată, nu ca rămasă fără obiect după ce UBB s-a pronunțat și a confirmat plagiatul, ceea ce arată că o instanță a decis că UBB avea tot dreptul să se autosesizeze și să verifice teza lui dr. Bode”, a scris Emilia Șercan pe pagina sa de Facebook.

După investigația privind plagiatul ministrului Bode publicată de Emilia Șercan pe PressOne.ro, rectorul UBB, Daniel David, a declarat că teza de doctorat a ministrului Lucian Bode va fi analizată din nou de Comisia de etică a UBB.

Prima analiză a Comisiei a identificat probleme de tip plagiat reprezentând doar 2,95% din totalul cuvintelor tezei.

Lucian Bode a dat în judecată Comisia de Etică a UBB. Procesul a fost deschis de ministru la Tribunalul Sălaj, secția Contencios Administrativ și Fiscal, și a avut ca obiect decizia prin care Comisia de Etică s-a autosesizat la data de 13 decembrie anul trecut.

Comisia de etică a UBB a decis în 10 ianuarie că suspiciunile de plagiat în teza de doctorat a lui Lucian Bode se confirmă în marea lor majoritate. „Abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”, a stabilit Comisia.

Instituția de învățământ superior și-a revizuit astfel decizia inițială, care spunea că actualul ministru de Interne ar fi copiat doar 2,95% din fragmentele analizate și a susținut că nu are pârghii privind eventuale sancțiuni.

Citește și: Formular 230. Redirecționare 3,5% din impozitul anual datorat, pentru Freedom House România

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici...