Lui ÎPS Teodosie i-a fost tăiat microfonul de Ziua Marinei, pentru a-i scurta slujba

Data:

Slujba oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Ziua Marinei a fost întreruptă, luni, de organizatori, care au vrut să recupereze astfel întârzierea la program. Apoi, a luat cuvântul şefului Statului Major al Forţelor Navale, Mihai Panait, relatează News.ro.

ÎPS Teodosie şi-a continuat apoi slujba religioasă, aproximativ cinci minute, fără sunet, după care a părăsit portul militar.

Citește și: Consiliera milionară de la Ministerul Digitalizării, asociată la un coafor din Londra

Arhiepiscopul a declarat jurnaliştilor că este pentru prima oară când i se opreşte microfonul în timpul unei slujbe religioase şi că nu vrea să interpreteze acest gest.

Întrebat dacă s-a supărat, el a răspuns: „De ce să mă supăr, nu am voie să mă supăr. Îi compătimesc pe cei care au făcut asta pentru că înaintea lui Dumnezeu vor răspunde”, mai precizează News.ro.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ce spune Comisia Europeană de candidatura Ramonei Chiriac pe listele PSD-PNL pentru europarlamentare

Pe 11 martie, liderii coaliției PSD-PNL anunțau, pe surse,...

Tentative de înșelăciune prin metoda „spoofing”

Poliția Română informează cu privire la un nou mod...

Digitalizarea ONG-urilor se face cu fonduri din PNRR

Apelul Digitalizarea sectorului organizațiilor neguvernamentale va fi destinat atât...