Lumea sub declinul democrației

Data:

“Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, sunt mai multe regimuri autocratice decât democratice în lume”, constată cercetătorii “Varieties of Democracy” (V-Dem). 

V-Dem este un prestigios raport de măsurare a democrației la nivel global, realizat din 2016 de Universitatea Gothenburg din Suedia. Raportul din 2025 acoperă 202 de state, la care cercetarea cărora au participat peste 4200 de experți. Spre deosebire de alte cercetării care măsoare analizează democrațiile, V-Dem este apreciat pentru metodologia solidă, adunând peste 31.000.000 de date.

Metodologia raportului face distincția dintre mai multe tipuri de democrație: electorală, liberală, majoritară, consensuală, participativă, deliberativă, and egalitariană. Statele sunt măsurate din perspectiva acestor atribute și primesc scoruri.

Din perspectiva cercetătorilor, unul dintre cele mai importante aspecte al democrație este dimensiunea “electorală”. Aceasta presupune existența alegerilor libere, cu sufraj universal, “unde candidații și partidele pot participa liber”.

Statele sunt clasate în cinci categorii: (1) democrații liberale, (2) democrații electorale, (3) zonă gri, (4) autocrații electorale și (%) autocrații închise. Regimurile sunt privite din perspectiva a două procese, de “democratizare”, și respectiv, de “autocratizare”, în funcție de tendința de a trece de la o categorie la alta. 

Sursă: V-Democracy

Citește și: Bolojan: Dacă USR ar intra la guvernare ar fi un lucru bun pentru că întărește coaliția / Nu vom scăpa de restructurări, orice se spune

Autoritarismul prinde tracțiune pe tot globul

La nivel general, se observă o perpetuare a unei tendințe de autocratizare a statelor, începută în urmă cu 25 de ani. Pentru prima dată în 20 de ani sunt mai puține regimuri democratice (88) decât regimuri autocratice (91). 

19 state sunt în proces de democratizare, însumând numai 6% din populația globală (452 de milioane de locuitori). State precum Polonia, Brazilia sau Tailanda au cunoscut un progres important din perspectiva democratizării. 

De partea opusă,, s-a remarcat un număr în creștere al statelor în proces de autocratizare (45), în comparație cu anul precedent. 38% din populația lumii (3.1. miliarde) a ajuns astfel să trăiască într-un regim autoritar. India, Indonezia, Mexic sau Coreea de Sud sunt state unde tendința autocratică este mai pronunțată.

În Uniunea Europeană autocratizarea afectează state precum Grecia, Ungaria, dar și România. La nivel regional în Europa Centrală si de Est, aproximativ 65% din populație trăiește în state considerate “autocrații electorale”. Autocratizarea este în creștere în 8 state din regiune: Armenia, Belarus, Georgia, Ungaria, R.Moldova, România, Serbia și Ucraina.

Georgia este cel mai recent exemplu regional de democrație care s-a degradat până la nivelul de autocrație în urma alegerilor din toamna anului 2024 și ingerințele ruse care au provocat cele mai mari proteste din istoria țarii după destrămarea URSS.

România, într-un declin autocratic constant, dar încă democrație

România se află din 2020 într-un constant declin autocratic, care s-a accentuat în 2024. Cu toate acestea, România încă este considerată “democrație electorală”, spre deosebire de indexul The Economist care clasează România în categoria “regimurilor hibride”.

Dintre statele care au început procesul de democratizare de la un regim autoritar ( regimul comunist în cazul României), doar România și Armenia mai sunt astăzi democrații, deși “traiectoriile curente sugerează că democrația poate fi în pericol”. Raportul menționează de asemenea ingerințele Rusiei în alegerile prezidențiale din 2024 și anularea turului 1 de către Curtea Constituțională.

Democrația occidentală este în pericol când nu există libertate jurnalistică

Totodată, declinul democratic se observă și în statele occidentale care “nu este imună la valul autocratizării”. Sunt semne de îngrijorare în Cipru, Italia, Olanda și Portugalia. Marea enigmă este reprezentată de SUA, care de asemenea înregistrează declin al democrației, dar raportul nu cuprinde debutul administrației Trump.

 Abuzurile din ultime luni ale administrației prezidențiale americane prezintă în realitate o imagine mult mai îngrijorătoare, după cum observă și Associated Press.

Cenzura mediatică este cea mai populară practică a guvernelor autocrate și este un semn îngrijorător al erodării democrației. Partizanatul mediatic și autocenzura sunt din ce în mai prezente, în special în statele în curs de autoritarizare.

Raportul anual “Reporters Without Borders” a arătat de câțiva ani atacul politic împotriva jurnalismului, fiind de cele mai multe ori un prim simptom al autocrației. 

Democrațiile occidentale sunt în pericol în momentul în care nu mai există presa liberă. Raportul scoate astfel în evidență acest pericol al democrațiile de “a se autocratiza” când libertatea presei nu este respectată.

Citește și: Investițiile energetice ale României între oportunitate și riscuri geopolitice

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa imagine: Pixabay)

spot_imgspot_img
Robert Olteanu
Robert Olteanu
Absolvent de științe politice și masterand în dezvoltare internațională și ajutor umanitar. Pasionat de diplomație, cinematografie și literatură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Mai multe articole similare
Related