joi, 21 octombrie 2021
spot_img
AcasăDeutsche WelleLuptă la nivel european împotriva terorismului islamist

Luptă la nivel european împotriva terorismului islamist

În cadrul unei conferințe cu președintele francez, șefi de guverne europene s-au angajat să ia măsuri rapide și coordonate împotriva terorismului. Este vorba despre mai multe controale – la granițe, dar și pe Internet. 

Președintele Macron a reamintit de atentatul devastator din clubul muzical Bataclan din Paris. În trei zile se împlinesc cinci ani de la oribilul eveniment, soldat cu 130 de morți. Franța nu și-a regăsit liniștea, mărturie fiind recenta serie de atacuri de la Paris și Nisa. Însă și atacul petrecut la Viena l-a determinat pe Macron să solicite din nou măsuri mai drastice de combatere a terorismului în UE.

Acțiune rapidă și coordonată

Președintele francez a identificat mai multe lacune în lupta europeană împotriva terorismului, subliniind în special instabilitatea frontierelor externe. Asasinul de la Nisa a călătorit din Italia în Franța cu câteva zile înainte de atentat, traversând granița deschisă Schengen, după ce intrase recent în UE ca migrant ilegal din Tunisia, urmând așa-numita rută mediteraneană. 

Cancelara federală Angela Merkel – Foto: Council/AA/picture alliance

Mulți șefi de guvern solicită de ani de zile închiderea acestei căi de acces în Europa, dar idei precum consolidarea agenției de frontieră Frontex, desfășurarea polițiștilor de frontieră ai UE, combaterea traficanților de persoane, deși discutate în repetate rânduri, nu au fost urmate de succese importante. 

Cancelara federală Angela Merkel

Președintele francez dorește o reformă ”profundă” a normelor Schengen, care garantează traficul de frontieră deschis în UE. Franța însăși a anunțat deja că își va dubla propriile efective de polițiști de frontieră și va spori controalele. 

Deutsche Wellehttps://www.dw.com/ro
Deutsche Welle este un post de radio internațional din Germania. A început să emită regulat din anul 1953. Este membru ARD.Primul program în limba română a fost difuzat de postul de radio german la 19 august 1963. Și-a încetat activitatea pe 1 ianuarie 2012.Momentan, există un site în limba română.
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE