Expoziția în memoria cunoscutei disidente anticomuniste Doina Cornea, găzduită de Muzeul de Artă din Cluj-Napoca până de curând, nu a suscitat interes pentru autoritățile centrale sau locale.
„Cu excepţia vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, responsabil pentru cultură, care a participat la vernisaj, nicio autoritate locală sau centrală nu a avut curiozitatea să viziteze expoziţia”, ne-a declarat Leontin Horațiu Iuhas, fiul Doinei Cornea.
Din păcate, casa în care a trăit Doinea Cornea nu este transformată în casă memorială nici în ziua de astăzi şi nu este nici clasificată ca monument istoric, avizele de la București lăsându-se așteptate.
A fost „casa memorială Doinea Cornea” doar pentru câteva zile. De ce Romfilatelia a refuzat să emită un timbru omagial Doina Cornea și cât de dificil este să strângi bani pentru activităţi culturale în România, dar și care sunt proiectele la care este nevoie de ajutorul fiecărui cetățean care dorește să facă un gest mărunt pentru o cauză mare, explică domnul Leontin Horațiu Iuhas, într-un interviu pentru PRESShub.
PRESShub: Domnule Leontin Horațiu Iuhas, de trei ani există Fundația Doinea Cornea. Casa în care a locuit Doinea Cornea, transformată în casă memorială, ar trebui să fie un monument istoric de referință pentru județul Cluj. Cum au fost acești trei ani?
Leontin Horațiu Iuhas: În primul rând, doresc să vă mulţumesc pentru faptul că vă interesaţi de casa mamei, de stadiul în care se află demersurile pentru protejarea ei şi, implicit, pentru faptul că nu aţi uitat-o pe mama.
Într-adevăr, în curând se vor împlini trei ani de când am înfiinţat Fundatia Doina Cornea şi unul dintre obiectivele principale, probabil cel mai important în acel moment, a fost salvarea casei. Trebuie totuşi să vă dezamăgesc…
Casa nu este încă transformată în casă memorială şi nu este nici clasificată ca monument istoric. Lucrurile merg în România mult mai greu decât ne-am dori noi! Aceşti trei ani au fost plini. Fundaţia îmi ocupă tot timpul şi, bineînţeles, mă bucur că este aşa.
În urmă cu trei ani, dumneavoastră ați avut inițiativa ca Primăria Cluj-Napoca să cumpere casa în care a trăit Doina Cornea și să o tranforme în monumentul care este acum. Ce alt sprijin a venit din partea autorităților?
Aşa cum vă spuneam, din dorinţa de a salva această locuinţă pe care eu o consideram încărcată de istorie – de istoria noastră recentă, cea care din păcate se învaţă prea puţin în şcoli – am înfiinţat fundaţia. Apoi, la sugestia prietenului meu Marius Oprea, am luat legătura cu domnul Emil Boc, primar al Clujului.
Cu toată neîncrederea pe care mi-o manifestasem faţă de propunerea lui Marius, trebuie să recunosc, domnul primar Emil Boc a îmbrăţişat din primul moment ideea achiziţionării de către Primărie a casei şi transformarea ei într-o casă memorială.
Chiar mi-a spus că transformarea acestei case se integrează perfect într-un proiect pe care îl are pentru Cluj: realizarea unui circuit al caselor memoriale din oraş.
Am constatat foarte curând după aceea că în Cluj, practic nu există case memoriale… Cele câteva care există sunt gestionate sau de persoane fizice, cum e casa compozitorului Sigismund Toduţă, sau de instituţii publice, cum e cazul casei memoriale Ioana Petrescu. Pot fi vizitate doar cu o programare prealabilă.
Asociaţia Create.Act.Enjoy gestionată de doamnele Diana Buluga şi Andreea Iacob, de la Teatrul Național din Cluj, au făcut ceva remarcabil pentru clujeni: timp de câteva zile au deschis cele două case memoriale şi, împreună cu Fundaţia Doina Cornea, s-a transformat pentru câteva zile şi casa mamei în casă memorială.
Aşadar, trebuie să recunosc: casa mamei a devenit într-adevăr casă memorială. Pentru câteva zile.
Revenind la partea administrativă, Primăria a făcut o solicitare adresată Ministerului Culturii, pentru ca această casă să primească statutul de monument istoric. Cred că acest lucru trebuie să se aprobe înaintea începerii lucrărilor de conservare şi renovare.
Până în acest moment, Primăria a refăcut complet acoperişul, care era într-o stare foarte proastă şi era o ameninţare permanentă de distrugere a obiectelor şi documentelor din interior.
În prezent, casa a fost închiriată de la primărie de către fundaţie şi este sediul acesteia. Aici mă ocup de conservarea şi arhivarea documentelor, de organizarea bibliotecii (devenită filială a Bibliotecii Centrale Universitare Lucian Blaga din Cluj care ne şi ajută cu operaţiunea de cotare a cărţilor), de pregătire a tuturor evenimentelor pe care le organizăm (expoziţii, conferinţe, şantiere arheologice etc.).
Vă luptați de mult timp pentru a ține vie memoria mamei dvs, una dintre cele mai cunoscute disidente din România, care a avut curajul să înfrunte un sistem diabolic. Cât de greu este în România post-decembristă să faceți acest lucru?
Nu mă plâng. Doar atunci va fi uşor când nu va trebui să o fac eu sau diverse fundaţii şi asociaţii ci, în mod firesc, o vor face profesorii în şcoli, la orele de istorie.
De ce este atât de importantă memoria pentru viitorul unei națiuni? Și de ce credeți că nu există nici în acest moment un muzeu național al ororilor comunismului?
Este foarte important să ne cunoaştem trecutul şi să ni-l asumăm cu bunele şi relele lui. Doar aşa putem să ne pregătim viitorul. Există şi un „Muzeu al ororilor comunismului” care, din păcate, nu are sediu, dar cred că este foarte greu de făcut un muzeu care să reflecte mai bine ororile şi crimele regimului comunist din România decât Memorialul Sighet.
Ați demarat o campanie de solidaritate pentru realizarea expoziţiei „Doina Cornea, doamna din spatele ferestrei”, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN). Cât de dificilă a fost campania de strângere de fonduri și, dacă îmi permiteți, de ce autoritățile locale nu au dat o mână de ajutor? Doina Cornea este fără tăgadă cea mai importantă personalitate a județului. Nu ar trebui un sprijin mai mare din partea autorităților?
În România, este foarte greu să strângi bani pentru activităţi culturale. Ceri bani, primeşti „like-uri”. Noi nu avem obişnuinţa gesturilor mărunte.
Pagina fundaţiei are peste 3.000 de urmăritori, grupul de susţinători ai fundatiei are peste 2.000 de membri.
Dacă fiecare dintre aceştia ar fi răspuns apelului meu şi ar fi contribuit cu o modică sumă de 10-15 lei, s-ar fi strâns imediat suma necesară.
La fel se întâmplă de fapt la toate proiectele noastre. Nu iniţiativele ne lipsesc, ci mijloacele materiale care să ne ajute să le ducem la bun sfârşit. Sunt totuşi câţiva oameni inimoşi care ne ajută. În marea lor majoritate sunt de fiecare data cam aceiaşi.
Avem norocul ca, din când în când, să mai primim ajutor de la societăţi comerciale. Dar şi aici e o dinamică pe care nu o putem controla.
Anul trecut, fiind un an greu economic, ne-au cam părăsit toţi sponsorii. Dar când totul părea pierdut a apărut compania JTI care a făcut posibilă realizarea expoziţiei.
Din păcate, cu excepţia vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, responsabil pentru cultură, care a participat la vernisaj, nicio autoritate locală sau centrală nu a avut curiozitatea să viziteze expoziţia.
Evenimentul a fost curatoriat de istoricul și criticul de artă francez de origine română Ileana Cornea, în colaborare cu Julie Combes şi cu implicarea artistei canadiene Gabriela Hebert, respectiv a tehnicianului de sunet Zachary Perreault Samson, autorii instalaţiei sonore prezente în spaţiul expoziţional. Cu alte cuvinte, importanța acestui eveniment a fost înțeleasă de personalități care activează în țări unde acest lucru este ceva normal. Cât de important a fost că ați beneficiat de acest sprijin?
A fost foarte important pentru noi. Fără Ileana, care îmi este şi verişoară, nu cred că am fi reuşit. Ea a lucrat foarte mult, împreună cu soţul ei – arhitect specializat în design interior şi a obţinut un rezultat remarcabil.
Toată ideea expoziţiei, cu succesiunea sălilor, amplasarea tablourilor, intercalarea spaţiilor intime cu cele artistice sau cu cele care reflectă atitudinea mamei de opozant al regimului comunist din România este deosebită.
Puteți să spuneți pentru cei care nu stau în Cluj și nu au reușit să o vadă expoziția în ce a constat?Poate ne puteți oferi amănunte despre tablourile expuse – desene şi picturi sau despre instalația sonoră?
Expoziţia, fiind folosită în acest sens configuraţia generosului spaţiu pe care ni l-a pus la dispoziţie Muzeul de Artă, se parcurge pe două axe formate din cupolele uşilor dintre săli.
În fiecare dintre aceste axe, chiar dacă vizitatorul se află în realitatea sălii pe care o parcurge, în fundal privirile îi sunt atrase de tema centrală a acesteia. Astfel, prima axă, cred eu, reprezintă ieşirea mamei din cotidian prin artă.
A doua axă reprezintă axa speranţei. Chiar dacă treci prin „camera de ascultare”, unde am refăcut la scară 1/1 o instalaţie de ascultare pe care Securitatea mi-a pus-o în birou, la Centrul de Calcul Electronic Minier din Cluj, în final observi mereu un simbolic copac al vieţii.
Tot Ileana a avut ideea – şi a găsit şi specialiştii care să o pună în practică – prelucrării sunetului de pe o veche casetă audio, astfel încât să redea publicului frânturi abia perceptibile din înregistrările făcute de Securitate în casa mamei.
Ce alte proiecte importante ați demarat sau realizat în cei trei ani care au trecut de la înfiintarea Fundației? Știu că ați colaborat cu istorici cunocuți, precum Marius Oprea sau Gheorghe Petrov, pe care i-ați susținut să-și ducă la bun sfârșit proiectele pe care le aveau în zonă.
Da, chiar de la începutul existenţei fundaţiei, din momentul în care exista doar de facto nu şi de jure, am preluat activitatea grupului de arheologi strânşi în jurul lui Marius Oprea şi Gheorghe Petrov şi care fuseseră îndepărtaţi de conducerea de la acea vreme a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, care se îndepărtase de la menirea lui iniţială.
Din acel moment, am făcut în fiecare an câte două sau trei campanii de cercetări arheologice pentru descoperirea victimelor comunismului ucise în lagăre de exterminare sau închisori în timpul regimului communist. Această activitate s-a desfăşurat sub coordonarea Parchetului Militar, acolo unde erau deschise dosare penale.
Acum suntem chiar în momentul în care, ţinând cont de importanţa acestor cercetări, tocmai am întins mâna institutului propunându-i să colaborăm în cadrul cercetărilor pe care dorim să le începem anul acesta în Insula Mare a Brăilei unde după investigaţiile de teren făcute şi ascultarea unor martori care mai sunt în viaţă am identificat două perimetre unde există o probabilitate foarte mare să fi fost îngropaţi foşti deţinuţi din lagărele de pe insulă.
Este foarte important să ne unim toţi cei care dorim să aflăm adevărul despre ororile şi crimele comunismului.
În aceşti ani am început organizarea bibliotecii şi transformarea ei în filială a Bibliotecii Centrale Universitare Lucian Blaga din Cluj.
Am organizat două expoziţii, una la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în colaborare cu Centrul Ceh de la Bucureşti, Eroinele”, având ca personalitate centrală pe Doina Cornea şi cea de acum de la Muzeul de Artă. Am colaborat cu asociaţia Create.Act.Enjoy pentru deschiderea pentru câteva zile a „Casei Memoriale Doina Cornea”.
Am pregătit, cooptând şi alte organizaţii în acest sens, pelerinajul pe care l-a făcut Marius Balo la revenirea lui în ţară după cei opt ani petrecuţi pe nedrept in închisorile din China.
La iniţiativa noastră, cei 2.922 de kilometri (atâţia câte zile a fost închis în China) pe care dorea Marius Balo să-i parcurgă au acoperit principalele locuri de detenție a foştilor deţinuţi politic din România. După încheierea pelerinajului, Televiziune Română, în colaborare cu Fundaţia Doina Cornea, a realizat un film al acestuia intitulat “2922”.
Au fost publicate la Editura Doina Cornea (editură înfiinţată de fundaţie) volumul de poezii „Sorin Grecu – Vara Coriştilor” şi albumul de fotografie „Feleki István – Transpaysage”.
Anul trecut am organizat în colaborare cu Clubul Monarhiştilor Clujeni şi cu Fundaţia Corneliu Coposu conferinţa “1990 – Primăvara de la Bucureşti” care a dorit să rememoreze fenomenul Pieţii Universităţii de la Bucureşti, dar s-a săvârşit şi un Parastas la cinci ani de la plecarea Doinei Cornea.
Într-unul dintre interviurile acordate presei, Doina Cornea spunea: „Lupta mea nu s-a îndreptat, în esenţă, împotriva lui Ceauşescu, ci împotriva comunismului ca ordine socială. Am luptat împotriva unui sistem. Ceauşescu nu era decât un produs al sistemului”. Domnule Iuhas, ce credeți că s-a întâmplat cu sistemul cu care a luptat Doina Cornea? A dispărut, a rezistat, este la butoane?
Nu cred că trebuie să vă răspund eu la această întrebare. Uitaţi-vă în jurul dumneavoastră şi-l vedeţi… îi vedeţi urmele. Din păcate, multe urme au rămas adânc înfipte şi în noi.
Vorbiți-ne, vă rog, și despre proiectele pe care vi le-ați propus pentru acest an.
Avem câteva proiecte importante pe care dorim să le realizăm în acest an. Ele sunt deocamdată la nivel de proiect. În momentul în care fiecare dintre proiecte este finalizat urmează partea cea mai dificilă: strângerea fondurilor necesare. Apoi, transformarea proiectului în realitate! Dorim să ducem expoziţia “Doina Cornea – Doamna din spatele ferestrei” la Chişinău.
În anul acesta am dori ca împreună cu Casa Memorială Iuliu Maniu, de la Bădăcin, să organizăm la Cluj un concert la două piane: Pianul Doinei Cornea împreună cu pianul lui Iuliu Maniu, pe aceeaşi scenă.
În luna mai vom organiza la Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga din Cluj o expoziţie cu frânturi din viaţa Doinei Cornea, însoţite de autoportretele ei, din fragedă pruncie şi până la ultimul pe care şi l-a făcut. Mai dorim să demarăm o serie de evenimente anuale ţinute în jurul datei de 1 iunie şi bineînţeles destinate copiilor.
E vorba de nişte concursuri de desen iar acele lucrări care vor fi desemnate câştigătoare de către un juriu format din profesionişti vor fi expuse împreună cu desenele din copilăria Doinei Cornea.
Bineînţeles, vom continua activitatea de căutare a victimelor ucise în închisori şi lagăre de exterminare de regimul comunist din România. Anul acesta vom realiza prima campanie arheologică din Insula Mare a Brăilei. (S.O.S. Căutăm sponsori)
Cum vă explicați că în cărțile de istorie despre eroii anticomuniști este alocat un spațiu extrem de redus. Sunt manuale de istorie în care doar este menționat numele unei personalități precum Doina Cornea. Aveți cunostință să se fi schimbat aceste lucuri? Ați discutat cumva la ministerul Educației, deși normal ar fi ca ministerul să aibă această inițiativă.
Evident că nu-mi explic. E un subiect pe care l-am abordat de câte ori am avut ocazia. Explicaţia nu poate fi decât de natură politică.
Dezinteres faţă de istoria recentă sau, şi mai rău, interes de mistificare a ei de către foştii torţionari sau urmaşii acestora. Mi-aţi adus aminte de o altă acţiune pe care am iniţiat-o acum câţiva ani. Eşuată.
Împreună cu fundaţiile Academia Civică şi Corneliu Coposu, am făcut o solicitare către Romfilatelia să emită un timbru omagial Doina Cornea. Nu o serie. Nu o coliţă. Doar un timbru.
Începând de anul acesta, în semn de protest, pe toată corespondenţa fundaţiei aplic un autocolant cu textul: „Aici ar fi fost un timbru omagial Doina Cornea, dacă Romfilatelia ar fi acceptat să-l emită.”
Anul trecut, Poşta Română a tipărit un set de 100 cărţi poştale cu personalităţi ale luptei împotriva comunismului. Ghiciţi cine nu face parte din selecţie?
Ați fost invitat de școlile sau facultățile din România pentru a susține prelegeri în care să prezentați lupta pentru libertate a Doinei Cornea?
Nu.
Care este cel mai important lucru pe care l-ați învățat de la mama dvs?
Am învăţat că trebuie să trăim în Adevăr.
Cum a fost viața unui tânăr cu Securitatea la poartă 24 de ore din 24?
A fost o viaţă pe care am încercat să o fac cât mai normală în condiţii deloc normale. Am avut noroc şi cu colegii şi prietenii de la serviciu, care nu s-au izolat de mine.
De exemplu, în ziua în care am revenit la serviciu, după cele cinci săptămâni petrecute în arestul Securităţii, colegii mei de birou, şi nu numai, au întins o masă mare plină de bunătăți şi am sărbătorit împreună revenirea mea.
Acum mă distrez citind în dosarul meu de urmărire procesele verbale de predare-primire făcute de securişti în drumurile mele cu maşina la mare, atunci când aceştia se schimbau între ei la limita județelor.
Sau cum i-am făcut o dată, într-un 1 noiembrie, pe securişti să renunţe în a ne împiedica pe mama şi pe mine să mergem cu maşina la Făgăraş. Ne-au oprit în centrul Alba-Iuliei, vrând să ne forţeze să ne întoarcem acasă.
În acel moment, trotuarul de lângă noi fiind foarte aglomerat, am început să strig: „Oameni buni, dorim să mergem cu mama, care este Doina Cornea, să aprindem o lumânare la mormintele rudelor noastre din Făgăraş şi securiştii nu ne lasă”.
S-a produs atunci o rumoare, oamenii au început să-i huiduie pe securişti şi aceştia, surprinşi, ne-au dat imediat drumul să mergem mai departe.
Puteți să relatați ce s-a întâmplat în timpul revoltei de la Brașov din 1987 atunci când mama dvs a decis să răspândiți împreună peste 150 de manifeste de solidaritate? Ați fost arestați cinci săptămâni. Ce puteți să ne relatați despre perioada respectivă?
Am vorbit de foarte multe ori despre momentul în care am împrăştiat manifestele de solidaritate cu muncitorii braşoveni.
Ce pot să vă spun despre perioada respectivă? Doar atât: cele cinci săptămâni petrecute în arestul Securităţii m-au făcut ca, de atunci încoace, să mă pot uita în ochii băieţilor mei.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
