VIDEO Luxosul Orient Express a ajuns în România. 55.000 de lire o călătorie

Data:

Celebrul tren Orient Express, compus din 15 vagoane, va circula în perioada 28/29 august – 4 septembrie 2022 pe teritoriul României, iar principalele obiective feroviare sunt gările Sinaia și București Nord.

Pentru un sejur de cinci nopți, pe ruta Paris-București-Istanbul, un călător trebuie să scoată din buzunar nu mai puțin de 55.000 de lire sterline pentru un apartament mare ,față de 17.500 de lire sterline pentru o cameră cu paturi „twin”. Prețurile variază în funcție de anotimp.

Ce meniuri oferă luxosul tren?

Printre bunătățile care se regăsesc în meniul Orient Express sunt: 

  • cotlete de miel la tigaie cu mustar (48 de euro);
  • cotlete de miel sotate cu muștar, Farfuria maestrului de brânza (20 de euro);
  • prăjitură cu lămâie Amalfi cu vanilie (18 euro).

La micul dejul, oamenii pot comanda scoici la grătar pe pat de mini-ratatouille, unt alb cu lapte si praf de cocos, piure de broccoli și quinoa cu coacăze.

Citește și: Procurorul Bogdan Pîrlog despre atacul la poliția judiciară: „Se desfășoară o adevărată ofensivă pentru a prelua controlul asupra dosarelor economice”

Traseul trenului Orient Express pe rețeaua feroviară din România:

  • 28/29 august 2022: Lokoshaza – Curtici (sosire la ora 17:24) – Arad – Radna – Ilia – Deva – Simeria – Șibot- Coșlariu – Teiuș – Sighișoara – Brașov – Sinaia – Ploiești Vest – București Nord, cu sosire la ora 15:42;
  • 30 august 2022: București Nord (plecare ora 10) – Videle – Giurgiu Nord (sosire la ora 12:18/plecare la ora 12:40) – Ruse;
  • 3 septembrie 2022: Ruse – Giurgiu Nord (sosire la ora 11:00/plecare la ora 12:05) –Videle – București Nord, cu sosire la ora 15:22;
  • 4 septembrie 2022: București Nord (plecare la ora 12:22) – Chitila – Ploiești Vest- Sinaia – Brașov – Sighișoara – Coșlariu – Teiuș –Simeria – Ilia- Arad – Curtici (sosire la ora 6:22/plecare la ora 6:55) – Lokoshaza, potrivit Monitorul de Cluj.

Trenul își va continua călătoria marți dimineață, la ora 10.00, când va pleca de la București spre Videle, Giurgiu, Ruse și apoi Istanbul – destinația finală.

Ultima oară, Orient Express a fost în România în anul 2019, când a ajuns în după-amiaza zilei de 26 august în Gara de Nord, după cum a relatat atunci Club Feroviar de la fața locului.

Din tot traseul său de 3.000 km ce traversează continentul european, singurul tronson neelectrificat este pe teritoriul României, între Videle (Rădulești) și Giurgiu.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Cluj
Monitorul de Clujhttp://monitorulcj.ro
Monitorul de Cluj este cel mai important cotidian local din judetul Cluj, care apare in format tiparit si online din 1998. Ziarul tiparit apare in format standard 12 pagini, din care 4 color (luni-joi), si o editie de weekend (vineri-duminica). Continutul este preponderent comunitar (stiri si analize din domeniile administratie publica, sanatate, educatie), precum si pagini tematice (economie, mapamond, sport).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului a plecat

Firma care trebuia să păzească Complexul Energetic Valea Jiului...

Magazinele nu vor fi închise în weekend. Decizia lui Ciolacu

Magazinele nu vor fi închise în weekend, a declarat...