MAE/Iulian Fota: Chestiunea Bîstroe nu este relevantă pentru relaţiile bilaterale cu Ucraina

Data:

spot_img

Chestiunea canalului Bîstroe nu este „relevantă” pentru relaţiile bilaterale dintre România şi Ucraina şi nu este „definitorie” pentru această fază de război, a afirmat, joi, secretarul de stat Iulian Fota de la Ministerul Afacerilor Externe, potrivit Agerpres.

Iulian Fota spune că există disponibilitate din partea ambelor părţi pentru ca lucrurile să fie lămurite şi sunt instrumente necesare în acest sens.

Citește și: Scandalul Bîstroe, un dezastru de comunicare cum rar se poate vedea

„Multe lucruri care s-au cam aruncat prin presă nu sunt chiar aşa. (…) Ieri am avut o discuţie foarte bună cu ambasadorul, în fine, aş putea să spun cu prietenul meu de la Ambasada Ucrainei: aceeaşi dorinţă şi de partea ucraineană de a discuta, de a vedea un pic ce se întâmplă, dacă e ceva ce trebuie lămurit şi, împreună, să facem lucrul ăsta”, a declarat Iulian Fota, la masă rotundă „Un an de război împotriva Ucrainei. Impactul pentru România” – organizată de Institutul Diplomatic Român.

Secretaru de stat a adăugat că această problemă a fost „admirabil tratată” de către preşedinte Klaus Iohannis.

„Într-un fel, e păcat că lumea se uită foarte mult la această chestie. Noi, în momentul acesta, avem multe alte proiecte în discuţie cu partea ucraineană. Nu pot eu, din păcate, în această fază preliminară, să intru în detalii, o să le vedeţi materializate.

Deci, dincolo de ajutorul substanţial pe care noi îl dăm, în acest moment avem o agendă cu multe alte proiecte de colaborare între noi şi Ucraina, inclusiv chestiuni legate de Marea Neagră. Deci, efectiv, toată această într-un fel artificial umflată dezbatere publică aruncă o imagine care nu corespunde cu realitatea.

Deci, noi, cel puţin în Ministerul de Externe, colaborăm foarte bine, avem discuţii frecvente, ne întâlnim şi discutăm multe chestiuni. Au fost câteva vizite foarte importante pe care şi domnul ministru Aurescu şi alţi colegi de-ai mei le-au făcut”, a explicat secretarul de stat.

Citește și: „Scandalul” Bîstroe sau cum vă manipulează PSD și PNL pentru că se teme de voi. Și de AUR

Iulian Fota a arătat că această chestiune urmează să fie lămurită şi există instrumentele şi disponibilitatea din ambele părţi în acest sens.

„Deci, nu consideraţi chestiunea Bâstroe ca o chestiune relevantă pentru relaţiile bilaterale, că nu este. O să lămurim ce se întâmplă, o să discutăm, avem instrumente clare care ne ajută în acest sens şi, ceea ce e importat, disponibilitate şi la noi – de altfel se vede şi în comunicatul presă pe care Ministerul de Externe l-a dat, Ambasada venind în întâmpinarea noastră cu acea propunere de discuţie între experţi.

Deci, eu nu cred că aceasta este o chestiune definitorie pentru această fază de război. Este cel mai important şi toţi facem tot ceea ce putem pentru ca, pe de o parte, Ucraina să aibă tot ce-i trebuie ca să-şi apere ţara, iar, pe de altă parte, să încercăm, acolo când poate, cât se poate, să ne gândim un pic şi la viitor şi să vedem cum putem construi o nouă arhitectură de securitate europeană ca măcar statele civilizate din partea asta a Europei să se simtă în siguranţă”, a mai spus Iulian Fota. 

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

FOTO FB Sorin Grindeanu

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Numărul creditorilor Nordis Management a ajuns la 1.200. Cine se numără printre păgubiți | G4Media.ro

Numărul creditorilor persoane fizice și juridice înregistrați în procesul...

Fostul ministru Raluca Prună despre presiunile făcute de Iohannis pentru numirea Procurorului General

Fost ministru al Justiției în guvernul tehnocrat Cioloș, Raluca...