Magistrați care nu au reușit să motiveze o sentință aproape un an

Data:

spot_img

Magistrați care nu au reușit să motiveze o sentință aproape un an. Judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia nu au reușit să motiveze o sentință dată în luna aprilie 2023. Atunci portalul just.ro arăta că directorul Spitalului Municipal Lupeni, Carmen Misaroși, a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate.

Au trecut 10 luni de la pronunțarea sentinței, însă motivarea nu a fost redactată. Ce spune Curtea de Apel? ”Dosarul nr.2778/97/2021 cu obiectul contencios administrativ şi fiscal – conflict de interese/incompatibilitate – constatate de ANI – Raport evaluare nr.53335/G/II/2021  a fost soluționat de Curtea de Apel Alba Iulia prin sentința nr.53/2023, în sensul respingerii acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta Misaroși Ioana Carmen, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată. Sentința nr.53/2023 a fost pronunțată cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii judecătorești, care în prezent este în curs de finalizare a motivării și nu a fost încă atacată cu calea de atac prevăzută de lege. După finalizarea redactării hotărârii judecătorești, persoanele interesate pot accesa conținutul hotărârilor publice în formatul anonimizat pe Portalul de Jurisprudență Rejust”, se arată într-un răspuns remis de Curtea de Apel către publicația Gazeta de dimineață.

Citește și A murit președintele Consiliului Județean Vrancea. Liberalul Cătălin Toma, omul care l-a învins pe Oprișan

Informațiile GDD arată că nu este o normalitate o astfel de practică, însă motivele pot fi variate. Fie unele legate de încărcătura nejustificată per judecător, fie legate de comoditatea magistratului, fie de alte aspecte independente de litera legii. În contra-punct, dosarul 239/97/2020, în care Delia Băda – director Direcția de Sănătate Publică Hunedoara – a pierdut procesul cu aceeași ANI, sentința a fost dată în data de 31 mai 2023. Adică fix la o lună și 25 de zile după dosarul prezentat anterior. În acest dosar a fost motivarea scrisă rapid, iar în data de 5 iulie Delia Băda a și depus recurs. Mai multe aflați AICI.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Gazeta de Dimineață
Gazeta de Dimineațăhttp://gddhd.ro
Platforma online gddhd.ro acoperă, echilibrat, zona mass-media din județul Hunedoara. Informațiile principale sunt din județul Huendoara, dar nu sunt excluse județele Alba, Gorj, Timiș care își regasesc deseori loc pe platforma. Platforma reprezintă un vehiciul informațional pentru toți cei care vor să-și facă o idee despre potențialul acestui județ al României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related