​MAI despre cazul Emiliei Șercan: Condamnăm orice act de intimidare a jurnaliștilor și susținem independența acestora

Data:

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis marți un comunicat de presă în urma informațiilor privind amenințarea jurnalistei Emilia Șercan în care condamnă „orice act de intimidare a jurnaliştilor” şi îşi exprimă susţinerea pentru independenţa acestora.

„Susținem cu fermitate libertatea presei și dreptul la liberă exprimare ale oricărei persoane. Totodată, condamnăm orice act de intimidare a jurnaliștilor și susținem independența acestora. Societatea civilă și mass-media sunt parteneri instituționali care au un aport imens pentru buna funcționare a MAI”, a transmis MAI.

Ministerul a precizat că este deschis faţă de preocupările reprezentanţilor mass-media, activitatea acestora având un impact pozitiv asupra instituţiei, și dă exemplu ca relevantă „implicarea jurnalistei Emilia Şercan în procesul de reformă demarat la nivelul Academiei de Poliţie „Alexandru-Ioan Cuza”.

Instituția a mai transmis că ministrul Afacerilor Interne își exprimă încrederea că instituțiile cu atribuții în investigarea cazurilor penale vor clarifica aceste aspecte, încurajându-le totodată să acționeze cu celeritate.

MAI a mai precizat că organele de cercetare ale poliţiei judiciare îşi desfăşoară activitatea sub conducerea, supravegherea şi controlul procurorului, fiind obligate să ducă la îndeplinire dispoziţiile acestuia.

Șefii ierarhici superiori ai polițistilor nu pot să dea îndrumări sau dispoziţii privind cercetarea penală, procurorul fiind singurul competent în acest sens, astfel că ministrul Afacerilor Interne nu are atribuții în instrumentarea sau soluționarea dosarelor penale.

Citește și: Premierul Ciucă cere investigarea oricărei forme de intimidare a jurnaliştilor, după acțiunea de compromitere a jurnalistei Emilia Șercan

Jurnalista Emilia Șercan acuză Poliția Română că ar fi scurs către un site o probă depusă de ea în dosarul amenințărilor primite după ce a publicat ancheta în care îl acuza de plagiat la doctorat pe premierul Nicolae Ciucă.

Emilia Șercan a scris, într-un text publicat pe PressOne, că a primit mai multe amenințări de la persoane necunoscute, inclusiv un mesaj pe Facebook messenger de la o persoană care i-ar fi trimis mai multe fotografii private, făcute în urmă cu 20 de ani și despre care jurnalista spuen că i-au fost furate dintr-un dispozitiv electronic.

Șercan afirmă că a trimis către poliție o captură de ecran cu mesajul primit pe Facebook messenger, care includea și pozele personale, iar după o zi mesajul trimis poliției prin Whatsapp a apărut pe un site din Republica Moldova.

Jurnalista spune că a cerut o anchetă internă a poliției despre scurgerea informațiilor către site-ul din Moldova și acuză poliția că mușamalizează ancheta.

Citește și: Jurnalista Emilia Șercan acuză Poliția Română că a scurs date din plângerea sa penală și acuză mușamalizarea unor probe

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Lansarea Programului Național de Transplant Hepatic la Cluj |Monitorul de Cluj

Lansarea Programului Național de Transplant Hepatic la Cluj a...

Unde aleg românii să călătorească de Paște | Monitorul de Cluj

Unde aleg românii să călătorească de Paște, 1 Mai...

Războaiele de lângă UE fac și mai important votul la europarlamentare | Eurobarometru

Războaiele de lângă UE fac și mai important votul...