Mai mulți copii din Galaţi, accidentaţi grav din cauza unei provocări de pe TikTok | Viața Liberă

Data:

spot_img

Mai mulți copii din Galaţi au suferit accidente grave din cauza unei provocări periculoase, popularizată pe reţeaua de socializare TikTok.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” din Galaţi, în jur de 30 de copii şi adolescenţi, cu vârste de la 9 la 17 ani, au fost internaţi, în ultima săptămână, cu fracturi sau alte traumatisme cauzate de provovarea „Superman Challenge”. Unii dintre aceştia au suferit fracturi care au necesitat tratament ortopedic, iar într-un caz a fost necesară o intervenţie neurochirurgicală. Majoritatea copiilor răniţi sunt din municipiul Galaţi.

Citește și: Percheziții în Brașov la finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok

Managerul spitalului, dr. Marius Dănilă, atrage atenţia asupra pericolului la care se expun copiii şi adolescenţii atunci când dau curs „provocărilor” de pe reţelele de socializare. „Aceste accidente produse din joacă pot avea urmări extrem de grave pentru sănătatea şi chiar viaţa tinerilor”, ne-a declarat dr. Marius Dănilă.

Mai multe spitale din țară au anunțat că au îngrijit sute de adolescenți cu mâini și picioare rupte. Cazuri de tineri răniţi s-au înregistrat la Bucureşti, Iaşi, Tg. Mureş, Bistrița, Arad, Botoșani, dar şi în alte localităţi.

Continuarea, în Viata-libera.ro

Citește și: Anul în care am vrut să votăm „trei-în-unu”. Alexandru N. Stermin : „Așa ceva, nici în triburi n-am pomenit”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Pixabay.com)

spot_imgspot_img
Viața Liberă
Viața Liberăhttps://www.viata-libera.ro/
Are 6 ediții săptămânal și din 1998 este auditat BRAT. Este distribuit în județul Galați prin rețeaua proprie și Poșta Română. www.viata-libera.ro este ediția online și are aproximativ 20.000 de vizitatori unici zilnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Provocarea Superman Challenge pe TikTok a făcut zeci de victime la Iași | Ziarul de Iași

Noi victime făcute de provocarea Superman Challenge. 21 de...

Spitalul Județean din Botoșani, aproape de colaps financiar | Monitorul de Botoșani

Spitalul Județean din Botoșani se află într-o situație extrem...

Percheziții DNA la Primăria Iași în Afacerea Cărbunele | Reporter de Iași

Percheziții DNA la Primăria Iași. Procurorii anticorupție au descins...