Frig, întuneric, incertitudine și multă propagandă – este atmosfera de criză umanitară în care și-au început anul și și-au petrecut sărbătorile de iarnă locuitorii din regiunea separatistă pro-rusă Transnistria, lăsați de Gazprom, adică de Rusia, să înghețe fără gaze.
Cu nopți în care temperaturile au ajuns și până la -9 grade și deconectări de electricitate de 5-8 ore pe zi, unii transnistreni au recurs la soluții extreme și și-au găurit pereții locuințelor pentru a-și improviza sobe în apartamente, în timp ce administrația regiunii a refuzat orice ajutor oferit de Chișinău.
Din 1 ianuarie Rusia a oprit gazele către regiunea separatistă care îi este fidelă, iar propaganda de la Tiraspol și Moscova a pus responsabilitatea pe Chișinău, Kiev și Occident.
Președinta Maia Sandu spune însă tranșant: „Rusia are căi alternative de livrare a gazelor în Transnistria, dar refuză să le utilizeze. Criza a fost declanșată artificial de Rusia, iar scopul acestei crize umanitare este generarea unei crize politice pe restul teritoriului Republicii Moldova, creșterea tarifelor la electricitate și escaladarea nemulțumirilor în societate”.
Republica Moldova nu mai consumă gaze rusești de aproape trei ani, toată cantitatea livrată de Gazprom ajungând pe malul stâng al Nistrului, în Transnistria. Acolo funcționează centrala electrică de la Cuciurgan care asigura la un preț sub cel de piață cam 70-90% din necesarul de curent pentru Republica Moldova. În lipsa gazelor rusești în Transnistria, Republica Moldova s-a pomenit cu un deficit imens și a început să cumpere cam 50-60% din necesar din România, unde prețurile sunt mai mari. Acest lucru a dus la o majorare de tarife la curent cu 70% în acest an, după ce cu câteva săptămâni mai devreme și gazele s-au scumpit cu 40%. O povară grea pentru o populație cu venituri mult sub cele europene și un teren fertil pentru a provoca nemulțumiri sociale în pregătirea alegerilor parlamentare decisive pentru viitorul european al Republicii Moldova, care vor avea loc în toamnă.
„Rusia a avut și are în continuare căi alternative de livrare a gazelor în Transnistria, însă ține regiunea transnistreană în frig pentru a destabiliza politic Republica Moldova”, a spus Maia Sandu marți la Chișinău, în cadrul unei conferințe de presă susținute după ședința Consiliului Superior de Securitate a Țării, care a examinat provocările ce țin de criza energetică declanșată de oprirea livrărilor de gaze rusești către Transnistria.
Maia Sandu a subliniat că teritoriul Republicii Moldova este complet asigurat cu electricitate și gaze, datorită eforturilor din ultimii trei ani a guvernării pro-europene. „Am făcut tot ce s-a putut în ultimii ani pentru a diversifica sursele de aprovizionare, pentru a putea cumpăra energie la un cel mai bun preț și a nu mai putea fi șantajați de Kremlin. Acum, Rusia folosește din nou energia ca armă în Republica Moldova, prin intermediul Transnistriei”.
Președinta a subliniat că de la începuturile independenței, guvernările pro-ruse de la Chișinău nu au asigurat alternative dependenței de energia rusească. „Imaginați-vă ce ar fi fost acum în Republica Moldova dacă nu am fi construit în ultimii ani alternative – în toată Republica Moldova nu ar fi acum curent electric și gaze, ar fi criză umanitară ca în Transnistria”.
„Știm că tarifele pe care le plătim sunt mari, dar vom continua să construim interconexiuni cu piața românească și europeană, să investim în regenerabile, în eficiența energetică și să îndemnăm la consum rațional. Alocăm anul acesta 2,9 miliarde lei moldovenești (peste 150 milioane de euro) pentru compensații către populație și agenți economici – o sumă foarte mare, dar facem ce putem ca să diminuam impactul scumpirilor asupra oamenilor. Am reușit să depășim de fiecare dată provocările Rusiei, uniți, solidari și asta trebuie să facem și în continuare”, a mai spus Maia Sandu.
Liderul separatist Krasnoselski a revenit marți de la Moscova
Între timp, liderul separatist transnistrean a fost la Moscova – informația a fost confirmată chiar de Maia Sandu. Aceasta a subliniat că Chișinăul nu va împiedica tranzitul de gaze rusești către Transnistria, dacă Rusia va decide să reia livrările. Dar a sugerat că este puțin probabil ca Republica Moldova să mai poată cumpăra electricitate ieftină de la Cuciurgan. „Scopul Rusiei a fost de a provoca scumpirea curentului și nu cred că vor renunța”, a spus Maia Sandu.
Declarațiile președintei par că confirme zvonurile care circulă informal la Chișinău, precum că Rusia se pregătește să reia livrările către Transnistria, sub formă de „gest de bunăvoință”, erijându-se în „salvatorul” care oprește criza umanitară. Unele surse spun că acest lucru s-ar putea întâmpla chiar la finalul acestei săptămâni, altele – mai aproape de finalul lui ianuarie. Se vorbește despre livrarea a 3,7 milioane de metri cubi de gaze pe zi, față de 5,7 milioane cât mergeau în Transnistria înainte de sistare. Această cantitate va putea asigura consumul intern al regiunii separatiste, însă Rusia va interzice vânzarea curentului electric către Republica Moldova. Astfel, scopul imediat al Rusiei va fi practic atins – tarifele la energie vor rămâne extrem de mari, la fel ca și potențialul de nemulțumire electorală al oamenilor din Republica Moldova care vor fi nevoiți să le plătească.
Propaganda de la Tiraspol nu a scris nimic despre vizita lui Vadim Krasnoselski la Moscova, care ar fi plecat cu avionul vineri, 10 ianuarie, și ar fi revenit astăzi, marți, 14 ianuarie, și nici despre întâlnirile sau rezultatele discuțiilor pe care acesta le-a avut acolo.
Încă înainte de declanșarea crizei, Chișinăul s-a oferit să ajute regiunea transnistreană cu ajutoare umanitare, generatoare, evacuarea bolnavilor din spitalele reci și fără curent, dar și cu achiziția de gaze pentru regiune de pe piața europeană. Ofertele au fost refuzate însă de Tiraspol. Nici măcar ambulanțele Chișinăului nu sunt lăsate să intre în regiune. A rămas fără răspuns și oferta președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a livra cărbune din Ucraina la centrala electrică de la Cuciurgan, pentru ca aceasta să producă electricitate pentru Transnistria, Ucraina și Republica Moldova.
Moscova își pune vasalii din Transnistria în fața unei realități dure – după frig, i-a adus și în prag de foame
Între timp, economia Transnistriei a ajuns pe butuci și este puțin probabil să-și poată reveni în viitorul apropiat.
Odată cu oprirea gazului, au fost închise toate întreprinderile, cu excepția celor care țin de sectorul alimentar. Șomaj, o populație rămasă fără venit și scăderea cu 60% a exporturilor în primele zece zile ale anului este doar partea imediat vizibilă a catastrofei. Lunile următoare bugetul regiunii, care și așa avea un deficit de peste 50%, nu va mai putea fi completat din veniturile pentru vânzarea gazelor către populație și agenți economici și nici pentru curentul electric care era vândut către Republica Moldova. Asta înseamnă o gaură de peste 50-60 la sută, agravată de lipsa încasărilor din exporturile ratate și necesitatea de a importa produse alimentare – în total scăderile la încasări ar putea ajunge și la peste 80% din bugetul regiunii separatiste.
În jocurile sale, Rusia nu a avut scrupule în a ține în frig și întuneric peste 300 de mii de oameni din Transnistria și a pune pe brânci, posibil iremediabil, economia și bugetul regiunii care i-a fost fidelă în ultimele decenii.
Regiunea transnistreană nu a plătit niciodată pentru gazele rusești, acumulând o datorie de 11 miliarde de dolari.
Maia Sandu însă subliniază că „gaze gratuite nu există”. „Republica Moldova plătește un preț foarte mare pentru aceste gaze care se livrează ca și cum gratuit în Transnistria – acest preț îl plătim cu toții. Gazele nu sunt pe gratis, acest cost vine mai devreme sau mai târziu și îl simțim pe ambele maluri ale Nistrului”, a spus președinta Republicii Moldova la conferința de presă.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: presedinte.md / moldova1.md)