Mamele minore care merg la şcoală vor primi bursă de 700 de lei. Copii acestora au prioritate la creşă

Data:

spot_img

Mamele minore beneficiază de o bursă 700 de lei dacă merg la şcoală, iar copii acestora au prioritate pentru locuri la creşă, a anunțat Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. Ministrul a menţionat că prin acordarea bursei se încearcă şi prevenirea separării mamei de copil.

„La Parlament, primul eveniment mi-l aduc aminte cu mare emoţii a fost acel al lansării campaniei ‘Clasa M. Clasa Mamelor Minore’, când am convins foarte mulţi colegi parlamentari, pe care îi salut şi le mulţumesc că sunt astăzi aici prezenţi, să vină cu un punct de vedere şi un semnal de alarmă care să fie transmis apoi în fiecare judeţ.

Cristina (Chiriac, preşedinta CONAF n.r.) , alături de doamne extraordinare, au dus apoi acest mesaj în întreaga ţară. Şi da, mamele minore beneficiază de acea bursă de 700 lei pornind de la acea campanie.

Şi să ştiţi că nu este o formă de încurajare. să creştem cumva numărul mamelor minore, pentru că am auzit şi acest aspect, chiar din partea liceenilor ‘sunt unele colege care au spus că o să încerce să fie mame pentru că primesc bursă’.

Nu, vor primi bursă doar cele care vor merge la şcoală. De ce?

Încercăm să prevenim separarea copilului de mamă. Încercăm să le ajutăm pe aceste minore care au ajuns în această situaţie şi care trebuie de acum să-şi ia viaţa în piept, în mâini, nu doar viaţa lor, ci şi viaţa copilului pe care sau copiilor, poate sunt şi cazuri de gemeni, pe care ele le-au i-au adus pe lume.

Deci această bursă se primeşte numai în situaţia în care ele participă la şcoală şi da, au şi prioritate copiii acestora pentru locuri la creşă şi la grădiniţă”, a precizat ministrul.

Citește și Aktual24 | Cum a reușit traficantul „Himera” să scoată Fentanil din farmaciile Catena

„Şi apoi, mai departe toate celelalte programe de sprijin, şi anume după împlinirea vârstei de 18 ani – şi acesta a fost încă un motiv pentru care noi am demarat în urmă cu aproximativ o lună o campanie la nivel de minister, campania se numeşte 17 plus şi mame minore, încercând să discutăm cu toţi minorii instituţionalizaţi în momentul în care au împlinită vârsta de 17 ani, să ştie că o dată cu împlinirea vârstei de 18 ani ei pot să acceseze nişte drepturi.

În acest an ei au posibilitatea să se gândească ce accesează, să-şi continue studiile superioare şi vor primi în fiecare lună peste 2.800 lei şi posibilitatea să rămână cazaţi în locaţiile unde sunt acum sau să primească la împlinirea vârstei de 18 ani o sumă de 9.000 lei, posibilitatea de a munci în două locuri oferite de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă, prin implicarea societăţilor comerciale, inclusiv CONAF, cu locuri de muncă pe ceea ce ei cunosc până acum şi s-au pregătit şi de asemenea şi aducerea la cunoştinţă mamelor minore a acestor forme de sprijin şi spun că este nevoie de informare, pentru că repetiţia este mama învăţăturii”, a explicat ministrul. (Monitorul de Cluj)

 Foto: pixabay.com

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Cluj
Monitorul de Clujhttp://monitorulcj.ro
Monitorul de Cluj este cel mai important cotidian local din judetul Cluj, care apare in format tiparit si online din 1998. Ziarul tiparit apare in format standard 12 pagini, din care 4 color (luni-joi), si o editie de weekend (vineri-duminica). Continutul este preponderent comunitar (stiri si analize din domeniile administratie publica, sanatate, educatie), precum si pagini tematice (economie, mapamond, sport).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Judecătorul – avocat pentru Guvern, în procesul Danileț contra România

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ),...

TermeneAI: Creșterea afacerii cu 27% în 2024, susținută de tehnologiile inteligenței artificiale

Termene.ro, compania care a devenit un lider recunoscut în...