Managerul Spitalului CF 2 din Capitală, urmărit de DNA pentru luare de mită

Data:

spot_img

Şerban Bucur, managerul Spitalului Clinic CF 2 din Capitală, a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupţie pentru luare de mită.

Acesta este acuzat că a cerut și primit de la diverși oameni de afaceri între 5 și 10% din valoarea fără TVA a fiecărei facturi din mai multe contracte ale unor firme cu spitalul.

DNA a transmis vineri un comunicat de presă în care se arată că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând cu ziua de joi, faţă de Şerban Bucur, manager al Spitalului Clinic CF Nr. 2 Bucureşti, pentru săvârşirea a şase infracţiuni de luare de mită, din care cinci în formă continuată, şi a unei infracţiuni de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată.

Citește și: Familia Vicol – Ciorbă a vândut un ceas cu aproape 1 milion de lei

Managerul Spitalului CF 2 cerea 10% din valoarea unor facturi

În aceeași sursă se mai menționează că „În perioada septembrie 2022 – martie 2024, inculpatul Bucur Șerban, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit de la mai mulți oameni de afaceri aflați în relație contractuală cu Spitalul CF Nr.2, sume de bani, reprezentând un procent variabil cuprins între 5% și 10% din valoarea fără TVA a fiecărei facturi plătite furnizorului/prestatorului de servicii de către unitatea medicală”.

Acesta pretindea foloase necuvenite pentru a asigura derularea în bune condiții a contractelor încheiate de oamenii de afaceri cu unitatea medicală pe care o conducea.

Citește și: Clotilde Armand cere verificarea averilor judecătoarei Lia Savonea și a fratelui șefului ANI

„În mod concret, după ce unitatea medicală efectua plăţile facturilor emise de societăţile comerciale, inculpatul Şerban Bucur i-ar fi contactat pe oamenii de afaceri, de regulă prin apel pe WhatsApp, şi i-ar fi atenţionat că s-a făcut plata, aceştia înţelegând din acest mesaj că trebuiau să se prezinte la biroul acestuia şi să-i remită procentul cuvenit. Sumele de bani ar fi fost primite direct de inculpat, în biroul acestuia, iar, după plecarea oamenilor de afaceri, managerul Şerban Bucur ar fi verificat cu atenţie plicurile primite şi ar fi procedat la numărarea sumelor de bani, de regulă sub birou, distrugând, ulterior, plicurile”, se precizează în comunicat.

25 de contracte

Totodată, în perioada august 2019-aprilie 2021, inculpatul Bucur Șerban, în aceeași calitate, ar fi încheiat 25 de contracte de achiziții publice cu două societăți comerciale pe care le controla fapt ce ar fi avut ca urmare obținerea pentru sine a unor foloase patrimoniale în sumă de aproximativ 10.107.439,73 de lei, reprezentând contravaloarea produselor și serviciilor livrate către unitatea medicală, mai transmit procurorii.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu părăsească teritoriul României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu să nu exercite funcția de manager, în exercitarea căreia inculpatul a săvârșit faptele.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fostul ministru Raluca Prună despre presiunile făcute de Iohannis pentru numirea Procurorului General

Fost ministru al Justiției în guvernul tehnocrat Cioloș, Raluca...

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...

Primele dispozitive acustice pentru nevăzători, instalate de CTP Iași în stațiile de tramvai și autobuz

Primele dispozitive acustice pentru persoanele cu deficiențe de vedere...

Marcel Ciolacu spune despre Geoană că nu poate fi considerat un candidat de dreapta

Marcel Ciolacu a criticat propunerea ca Mircea Geoană să...