Reținerea a 4 medici. Managerul Spitalului „Marius Nasta”: O sesizare am făcut-o noi, cealaltă un pacient

Data:

spot_img

Reținerea a 4 medici. Ancheta în care patru medici de la Spitalul „Marius Nasta” au fost prinși luând bani de la pacienți a pornit de la o sesizare făcută în 2021 de conducerea unității și de la o alta depusă de un pacient la începutul anului, a declarat joi managerul Beatrice Mahler.

Conducerea spitalului a oferit joi primele declarații despre acest caz, în care Parchetul de pe lângă Tribunalul București a decis miercuri seară reținerea a patru medici, doi cunoscuți chirurgi și doi rezidenți.

„Din informaţiile pe care le am, sunt în cercetare două dosare penale. Unul dintre acestea pleacă de la o sesizare făcută de Institutul «Marius Nasta» în decembrie 2021, după care s-au desfăşurat cercetările astfel încât a rezultat inculparea anumitor persoane, dar date despre această modalitate aş prefera să vă dea organele abilitate”, a spus managerul spitalului Marius Nasta, Beatrice Mahler, într-o conferință de presă organizată joi.

Citește și: UPDATE/VIDEO Explozie urmată de incendiu la o magistrală de gaz în apropiere de Focșani: 4 muncitori au murit carbonizați. Cauza: fisurarea magistralei ca urmare a executării lucrărilor la autostrada A7

„I se solicitaseră bani”

Ea a explicat că sesizarea spitalului a venit în urma unui articol de presă, prin care erau aduse acuzații penale unor cadre medicale, și care a fost trimis instituțiilor abilitate să verifice și să cerceteze astfel de cazuri.

A doua speță ar pleca de la o sesizare făcută la începutul anului de un pacient.

„Unul dintre medicii Institutului «Marius Nasta» mi-a adus în atenţia sesizarea pe care unul dintre pacienţi a făcut-o şi după discuţia cu pacientul am trimis către secţia de poliţie sesizarea pacientului, faptul că i se solicitaseră bani şi schimbase medicul.

A fost operat de un alt medic, care şi-a desfăşurat actul medical legal, corect şi cinstit”, a mai spus managerul spitalului Marius Nasta, potrivit Europa Liberă!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
4 COMENTARII
  1. Daca dorit sa vedeti cata grija are Mahler pentru pacienti cititi search Google mahler-spune-ca-doctorul-nu-muncea . Oricum operau bine, nu au acuzatii de malpraxis.Daca i pasa de bolnavi si de morti,Mahler Mai bine citea reviewrile google maps ale Nasta.Asta I sadica, despre cei acuzati de spaga bine ca nu i omorau, doar cereau spaga.Altii prescriu substante cu potential mortal, te „trateaza ” sa ti fie Mai rau ,in private, pe bani multi,legal,vezi caz Tesloianu Iasi si altele cum ar Fi Daca vreți sa trăiți , feriti va de dr. DRAGHICI CRISTIAN TEODOR, NEUROLOGIE, si de tratamentele prescrise de acesta care va pot scurta viata.Tatăl meu, cardiac, infarct miocardic in antecedente, a ajuns cu salvarea la upu , simțindu-se extraordinar de rau.Am suspectat un nou infarct.L au trimis la urgente minore neurologie dr. DRAGHICI Teodor Cristian, care i a administrat Dexametazona intravenos,in condițiile în care se știe ( orice search google myocardial infarction dexamethasone) ca aceasta , administrata celor care au avut sau au infarct, poate provoca un nou infarct sau agrava pe cel existent.Tatal meu a precizat ca are în antecedente infarct anul trecut.Cel putin rea intenție, daca nu intenție criminala.Cum mai spunea cineva, răutate pura.Intors acasa, s a simtit slăbit in continuare, din ce in ce mai rau.Dupa o săptămână,Am fost nevoiți sa l ducem la upu militar, ne au primit dupa insistente.Diagnostic: infarct miocardic anteroseptal.Nu s a putut interveni. Dupa 10 zile, externat.Ajuns leguma, stat doar in pat.Multumita intențiilor rele ale medicului urgentist si ale tratamentului aplicat de dr. DRAGHICI CRISTIAN TEODOR,NEUROLOG, cel din poza de pe site .Poate se face si o investigatie la primiri urgente spital universitar , sa se vada cum sunt ajutati oamenii sa moara.Cititi si review urile Google maps ale spitalului.De asemenea,pare ca prescrie Dr neurolog Draghici Cristian prescrie Dexametazona si varstnicilor cardiaci si diabetici, la Ponderas, cu potential mortal, dupa cum gasesti pe net reviewuri

  2. Daca vreți sa trăiți , feriti va de dr. CRISTIAN Draghici, NEUROLOGIE, si de tratamentele prescrise de acesta care va pot scurta viata.Tatăl meu, cardiac, infarct miocardic in antecedente, a ajuns cu salvarea la upu , simțindu-se extraordinar de rau.Am suspectat un nou infarct.L au trimis la urgente minore neurologie dr.cristian DRAGHICI , care i a administrat Dexametazona intravenos,in condițiile în care se știe ( orice search google myocardial infarction dexamethasone) ca aceasta , administrata celor care au avut sau au infarct, poate provoca un nou infarct sau agrava pe cel existent.Tatal meu a precizat ca are în antecedente infarct anul trecut.Cel putin rea intenție, daca nu intenție criminala.Cum mai spunea cineva, răutate pura.Intors acasa, s a simtit slăbit in continuare, din ce in ce mai rau.Dupa o săptămână,Am fost nevoiți sa l ducem la upu militar, ne au primit dupa insistente.Diagnostic: infarct miocardic anteroseptal.Nu s a putut interveni. Dupa 10 zile, externat.Ajuns leguma, stat doar in pat.Multumita intențiilor rele ale medicului urgentist si ale tratamentului aplicat de dr. CRISTIAN draghici ,NEUROLOG, cel din poza de pe site .Poate se face si o investigatie la primiri urgente spital universitar , sa se vada cum sunt ajutati oamenii sa moara.Cititi si review urile Google maps ale spitalului.De asemenea,pare ca prescrie Dexametazona si varstnicilor cardiaci si diabetici, la Ponderas, cu potential mortal, dupa cum gasesti pe net reviewuri

  3. De evitat consult cardiologie Dr Ana Maria Mitrica!Pacient diagnosticat anterior cu cardiopatie ischemica ( nu am aratat documente diagnostice dnei Dr.,fiind interesati de diagnosticul ei),posibil infarct miocardic apoi,avand in vedere analizele markeri cardiac.Consult superficial,super rapid de catre cardiolog Dna Dr Mitrica cu diagnostic doar de inceput de HTA.Degeaba s a plans de dureri retrosternale,dureri de gambe,lipsa de aer la efort.multi.Cateva saptamani mai tarziu persoana a suferit infarct miocardic, aproape mortal.La toate simptomele descrise ,dr Ana maria Mitrica cardiologie nu a comentat ceva, nici macar nu a incercat un raspuns, doar a întrerupt relatarea.Sec si rece.Precum doamna cu coasa Evitati daca daca doriti sa aveti mai multe sanse la viata.

  4. De evitat consult cardiologie Dr Ana Maria Serban . !Pacient diagnosticat anterior cu cardiopatie ischemica ( nu am aratat documente diagnostice dnei Dr, fiind interesati de diagnosticul ei),posibil infarct miocardic apoi,avand in vedere analizele markeri cardiac.Consult superficial, rapid de catre cardiolog Dna Dr Ana maria Serban, cu diagnostic doar de inceput de HTA.Degeaba s a plans de dureri retrosternale,dureri de gambe,lipsa de aer la efort.Cateva saptamani mai tarziu persoana a suferit infarct miocardic, aproape mortal.La toate simptomele descrise ,dr Ana maria Serban cardiologie nu a comentat ceva, nici macar nu a incercat un raspuns, Amabila,afabila, insa diagnostic gresit,pe bani multi.Nu respecta pacientul, intrat cu aproape o ora intarziere fata de ora programarii.Evitati daca daca doriti sa aveti mai multe sanse la viata

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...