Cu complicitatea politicienilor de la putere, mandatele unor înalți funcționari ai statului au fost prelungite abuziv prin ignorarea legii. Este cazul lui Renate Weber care a depășit cu 7 luni mandatul de Avocat al Poporului, Klaus Iohannis cu mandat de președinte depășit cu 24 de zile sau a fostului președinte al CSM, Bogdan Mateescu, cu mandat prelungit cu cinci luni.
Renate Weber a depus jurământul după ce a fost numită Avocat al Poporului pe 3 iulie 2019, fiind susținută pentru numirea în funcție de ALDE și de PSD. Au trecut de atunci 5 ani și 7 luni. Legea privind organizarea și funcționarea Avocatului Poporului este clară: „Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună. Mandatul Avocatului Poporului poate fi reînnoit o singură dată”.
Un alt articol spune că „Mandatul Avocatului Poporului durează până la depunerea jurământului de către noul Avocat al Poporului”. Numai că, de șapte luni, politicienii alianței PSD-PNL nu au prelungit mandatul lui Weber, nici nu au propus alt candidat pentru această funcție. Politicienii au ignorat legea și au prelungit astfel, ilegal, mandatul lui Weber.
Modelul Iohannis
Nu este prima dată când cei aflați putere interpretează grosolan legile exclusiv în favoarea lor. După anularea primului tur al alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, mandatul președintelui Klaus Iohannis a fost prelungit în baza unui articol similar din Constituție: „Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales”. Din moment ce nu avem un președinte ales, nu are cine să depună jurământul și să-l înlocuiască pe Iohannis, deci el rămâne președinte interimar.
Un alt precedent a fost prelungirea mandatului de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în cazul lui Bogdan Mateescu. În decembrie 2021, plenul CSM a respins ambele candidaturi la șefia consiliului și a decis ca Mateescu, fostul președinte, să rămână interimar începând din 6 ianuarie, când i s-a terminat mandatul de drept.
Potrivit art. 133 din Constituție, „preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit”. În aceste condiții, aleșii magistraților au inventat funcția de „președinte interimar” al CSM.
Alegeri repetate până iese candidatul dorit
În 2022, într-un alt exemplu de lege interpretată deficitar în favoarea puterii, fostul CSM a decis organizarea unui tur doi pentru două posturi de membru din partea judecătorilor ca urmare a contestațiilor depuse și a faptului că niciun candidat nu întrunise majoritatea de 50 + 1, o nouă interpretare abuzivă a regulamentului de organizare a alegerilor pentru CSM.
USR a cerut conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat „cu mai bine de jumătate de an în urmă”.
USR o acuză pe Renate Weber că „a încetat de mult” să fie Avocatul Poporului, devenind în ultimii ani „avocata intereselor PSD şi PNL, a pensionarilor speciali şi a celor care au fraudat statul”.
„Avem preşedinte de ţară cu mandat provizoriu, inspectori şcolari cu mandat provizoriu, tot felul de şefi şi directori cu mandat provizoriu, Avocat al Poporului cu mandat provizoriu. Mandatul Renatei Weber a expirat în 26 iunie. De atunci au trecut şapte luni, am avut o întreagă sesiune parlamentară la dispoziţie pentru a desemna în funcţie pe cineva care chiar apără interesele cetăţenilor români. PSD şi PNL trebuie să înţeleagă odată pentru totdeauna că statul român trebuie să funcţioneze, că instituţiile nu se negociază şi tranzacţionează ca la târg şi că nu totul este de vânzare. Nu putem păstra oameni în funcţii-cheie doar pentru a-i face simple piese de schimb în trocul politic”, a afirmat senatorul USR Ștefan Pălărie.
În septembrie 2007, Renate Weber s-a înscris în PNL. Ea a fost aleasă de trei ori europarlamentar pe listele PNL, însa a fost exclusă din partid, în 2015, alături de Norica Nicolai, motivul constituindu-l faptul că cele două s-au afiliat grupului ALDE din Parlamentul European.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!