Deinformarea pro-rusă care prinde la români este cea care exploatează fricile umane. Tema minoritarilor din Ucraina nu a avut succes masiv la public, deși a fost discutată între elite. Explicația provine din faptul că, probabil, atașamentul populației și cel al statului pentru minoritatea română în afara granițelor este ușor ipocrit.
Principala eroare pe care o fac politicienii nu este că nu comunică despre Ucraina, ci faptul că nu comunică despre viitorul cetățeanului român. Iar pe fondul aceasta, pe percepția haosului politic, un scor mare al AUR la viitoarele alegeri parlamentare este probabil.
După an de la începerea războiului, PRESShub a discutat cu Andrei Tiut, director de programe la Global Focus, care în acest timp a monitorizat propaganda pro-rusă în România, să explice care narațiuni favorabile Kremlinului au prins la români și care nu au avut succesul scontat.
PRESShub: După un an în care ai monitorizat propaganda rusă, ce ai descoperit?
Andrei Tiut: Nu este întotdeauna propagandă rusă. Propaganda care vine, de exemplu, de la Ambasada Rusiei este foarte plicticoasă. Este mai degrabă propagandă pro-rusă sau aliniată cu mesajele Kremlinului. Ce mi s-a părut mie mai interesant după un an de monitorizare este să înțeleg care mesaje prind și care nu.
Mesajele care sunt de proveniență rusă cunoscută nu prind întotdeauna, de pildă avem narațiunea că România ar putea să ia o bucată din teritoriul Ucrainei – acesta nu a avut succes. Ce prind sunt temele fricii.
De exemplu, dacă țineți minte, la începutul războiului, au fost discuții despre penurii: lipsă de benzină, lipsă de iod, lipsă de hârtie igienică, lipsă de ulei, lipsă de grâu. Toate acestea au prins, au avut un succes mai mare sau mai mic. Apoi pe partea de energie, nu doar pe lipsă de benzină, propaganda a prins destul de bine. A beneficiat și partidul AUR de aceste mesaje, unele promovate chiar de ei.
În ultimele luni, a apărut mesaje de genul – indiferent cu cine ținem, hai să ne temem de Rusia.
Ok, zic propagandiștii, Rusia este actorul rău, dar ce căutăm noi să susținem acest război? Rușii, zic ei, oricum nu mănâncă bătaie niciodată, iar Occidentul nu ne va ajuta la greu. Acesta este genul de mesaje spre care s-a făcut tranziția după ce Rusia a început iarăși să bombardeze civili (după explozia din Strâmtoarea Kerci).
Este vorba de un pacifism toxic care nu prezintă o cale spre pace, doar cere ca Occidentul să semnalizeze (inutil) dorința de pace, ceea ce ar servi propaganda rusă.
Este greu de spus în ce măsură a avut succes această narațiune deoarece nu au avut curajul să mențină această serie de mesaje care pe substanță demonizau Rusia.
Așadar vorbim de mesajele care exploatează anumite frici umane, cel mai adesea justificate și legitime?
Da. Statul român nu a făcut o treabă extraordinară în a preveni aceste aspecte. Este comunicarea Ministerul Energiei, care este așa cum este.
A fost comunicare de criză în momentul știrilor alarmiste despre benzină și care iarăși nu a fost ideală. Astfel, ai această poveste în care cetățeanul român are o frică, care este bazată pe fapte; în plus n-are o deosebită încredere în politicieni; iar politicienii oricum nu comunică – această combinație este o vulnerabilitate.
Citește și: 3 mari minciuni despre folosirea insectelor în alimente, în UE
A avut statul român o politică de comunicare strategică în perioada războiului, astfel încât să combată mai puternic mesajele alternative?
Statul român, ca pisica lui Schrodinger, are și nu are o strategie de comunicare strategică, în sensul că documentul există de peste un an, dar nu a fost operaționalizat. Dacă nu mă înșel, lipsesc normele metodologice și atunci, dacă ești un birocrat care ar vrea să se alinieze la politica statului român, nu știi cum să procedezi.
Noi am avut interviuri cu oameni din birocrația română și ce am observat este că adeseori nu simți nevoia, ca birocrat, să lupți cu dezinformarea rusă până când nu îți spune politicul ce și cum să faci.
Asta deși aceiași oameni sunt extrem de conștienti de nevoia de a răspunde cumva încercărilor de manipulare externă.
În mod particular, acest lucru se simte la acele birocrații care sunt militarizate. În acele sisteme se sugerează o idee de tipul „eu, ca militar, n-aș vrea să definesc care este interesul național vizavi de Rusia”.
Nu este treaba noastră și nu vrem să fie treaba noastră. O poziție onorabilă pentru cadrele militare, dar nimeni nu obligă ministerele de forță să militarizeze total, inclusiv partea de comunicare.
Dacă ne uităm la scena politică, partidele nu și-au dat în cap pe tema războiului, dar nici nu au avut o strategie foarte clară. Această inacțiune vine poate și din teama post-pandemie, unde comunicarea a fost groaznică și foarte multă lume a avut de suferit.
În afară de narațiunile care speculează temerile românilor, ce alte narațiuni au prins? Cea referitoare la minoritatea românilor în Ucraina?
Tema minorităților nu a avut un succes masiv la public, deși a fost des discutată între elite.
Iar acest lucru provine din faptul că (probabil) atașamentul populației și (cu siguranță) atașamentul statului pentru minoritatea română în afara granițelor este ușor ipocrit. Ne place să fim cei cărora le pasă de minorități, dar dacă te uiți ce facem pentru ei, nu facem mare lucru.
Este în continuare de urmărit, este în continuare o posibilitate ca această temă să explodeze, dar nu mi se pare că a avut succesul scontat.
În schimb, în acest an au început să se miște niște narațiuni care sunt de succes și nu sunt ale fricii.
Partea de Schengen, care nu este explicit anti-Ucraina, dar este anti-occidentală, a prins foarte bine.
Vedem pe datele noastre cum discursul public, cel puțin în social media, a fost dominat de către George Simion și de către AUR prin diversele site-uri ale lor. Ei erau cei care dădeau tonul. Iar politicienii nu au avut un discurs anti-austriac moderat dar cu totul prodemocratic. N-au știut să ofere o alternativă de critică robustă a Austriei, care în același timp să arate fără compromis, că este dedicată alinierii cu valorile democratice și cu statul de drept.
Și mai prinde în prezent tema canalului Bîstroe.
Toată discuția despre Ucraina este stagnantă. Din când în când mai scade, după care stagnează pe un platou. Dar discuția despre canalul Bîstroe a sporit volumul discuției despre Ucraina și nu știm cum se va poziționa populația pe aceste teme sau dacă se va schimba ceva în opinia față de război. Dar în același timp, dacă ne uităm la discursul public, vedem că acesta are valențe anti-Ucraina.
Și iarăși, pe social media, George Simion a dominat discursul extremei.
Lângă Simion, în trena lui s-a aflat Marcel Ciolacu, care și-a promovat pe Facebook o postare până a ajuns la 1.000.000 de vizualizări. Și care postare este ambivalentă și se termină cu ceva ce pare rupt din Sergiu Nicolaescu: „Ne vom proteja, cu toate forţele, moştenirea generaţiilor următoare”.
Discursul pe care îl aude cetățeanul român este anti-Ucraina.
Crezi că acest discurs se va transforma într-o-mare surpriză electorală?
Pe de o parte, eu mă tem de un scor mare al AUR, poate, Doamne ferește, AUR plus încă alt partid extremist, nu pot să exclud și această variantă. Nu în principal pe fondul preocupării față de Ucraina, ci pe fondul frustărilor românilor față de clasa lor politică.
Principala eroare pe care o fac politicienii nu este că nu comunică despre Ucraina, ci este aceea că nu comunică despre viitorul cetățeanului român. Te uiți în gura lor și nu știi ce să înțelegi.
Cum poți să combați frica? Frica o combați prin speranță. Iar noi nu avem niște politicieni care să ne dea speranță. Nu este în primul rând frica de ucraineni, ci frica de ziua de mâine. Și pe fondul aceasta, pe percepția haosului politic, care este legitimă, mă tem de un scor mare al AUR.
Pe de altă parte, da, observăm cum discursul anti-occidental, expus cu paravan, mai cu fereală, devine mainstream.
Avem un studiu în lucru pe tema Schengen, unde nimeni nu a fost în stare să dea un discurs nenaționalist. Și vedem și în partea de media, ne-am uitat și există un mic studiu al nostru despre emisiunea Ancăi Alexandrescu cu Luis Lazarus. Luis Lazarus fiind al doilea cel mai nociv personaj din mediul on-line din România.
Ai putea să nominalizezi care sunt cei mai importante vehicule de narațiune pro-rusească?
Pe televiziuni nu o să mă bag foarte puternic, pentru că n-am avut pur și simplu atâția oameni să urmărim atâtea ore de discuții. În privința politicienilor și social media, vorbim despre AUR, iar AUR reprezintă un întreg ecosistem.
AUR înseamnă AUR, mai înseamnă contul lui George Simion, AUR înseamnă un cont care îl promovează pe Mugur Mihăescu.
Mai înseamnă două site-uri de știri: unul este 60m.ro și celelalt este 4media.ifo. Deci tot ecosistemul ăsta trage foarte mult și foarte bine.
Și iarăși, dacă te uiți la Simion cum își sponsorizează postările, poți să te uiți un pic la intențiile lui, pentru că Simion sponsorizează local: zice „mă duc în județul cutare, veniți să mă vedeți”. Și putem specula că aici se fac rețelele care se vor vedea la alegeri.
După care este Luis Lazarus, care are o emisiune online și care face sute de mii de vizualizări și, când te uiți pe audiență, sunt televiziuni care nu fac sute de mii de vizualizări unice pe zi.
Luis Lazarus este mai puternic decât unele televiziuni.
Mai este Diana Șoșoacă, care intră în topul zece al celor mai disruptive voci din România în ciuda scăderii din ultimul an.
Mai există impactul televiziunilor în on-line. RTV și apoi Realitatea TV (cu Gold FM, cu Gold TV, cu Cozmin Gușă expunându-și teoriile cele mai bizare și aducându-și invitații). Și există un ecosistem de invitați, de la Lazarus, la Andrei Bădin, care acum a lansat teoria că americanii fac bază militară în Deltă ș.a.m.d.
Gheorghe Piperea este în scădere, nu mai are popularitate așa mare. Active News, de asemenea, nu s-a pliat neapărat foarte bine pe acest război dar par într-o ușoară revenire.
Diana Șoșoacă se adresează tot electoratului AUR sau va rupe din electoratul AUR?
În primul rând, faptul că Diana Șoșoacă are partid nu înseamnă neapărat că va candida cu acest partid. Se poate oricând ca in extremis să formeze o alianță.
Voturile Dianei Șosoacă nu sunt în sine foarte multe, reprezintă 2% în cele mai optimiste sondaje pe care le știu. Problema cu Diana Șoșoacă și cu toți acești oameni este că mută discursul public. Extrema mai vocală poate astfel să îl facă, de exemplu, pe Simion să pară moderat.
Dacă, de exemplu, tu o ai pe Șoșoacă drept extremă și îl ai pe Rareș Bogdan cu discurs naționalist, pe care îl considerăm că ar fi undeva pe centru, atunci Simion brusc apare mult mai moderat și mult mai rezonabil.
Și există acest pericol ca tot efortul politicienilor de a imita discursul naționalist să nu le folosească lor, adică PNL și PSD.
Șoșoacă este ca un ferment care crește această mișcare radicală.
Dacă dispare Șosoacă, inclusiv dacă dispare Simion, nu înseamnă că mișcarea dispare.
Un centru de comunicare al statului care să combată această formă de propagandă rusă, unde ar trebui să aibă sediu, în zona Guvernului, în zona Ministerului de Externe, în zona Președinției?
Ar trebui să existe o formă de coordonare, iar aici e opțional la ce nivel o faci. Însă, trebuie comunicată la toate nivelele până la primarul de sat, sau directorul de școală.
Crezi că s-ar putea coopera cu Facebook astfel încât să nu mai promoveze narațiunea rusească?
Facebook are un număr scazut de angajați vorbitori de limba română. Nu știm câți sunt, eu i-am întrebat de mai multe ori și au ocolit răspunsul încercând, ultima dată, să mă convingă că nu știu să măsoare așa ceva.
Deci, indiferent de voința și putința statului român, Facebook nu are resurse. Iar UE, care are forța de a legifera așa ceva, nu cere prin Digital Services Act o alocare măsurabilă de resurse pentru limbile „mici”.
Crezi că discursul naționalist anti-occidental va crește și mai mult în contextul alegerilor?
Mă tem că da. În aceste două luni au fost pur și simplu abandonate o seamă de tabu-uri.
Nu sunt toți românii naționaliști, nu sunt toți românii implicit de acord cu Simion, există oameni tăcut-occidentali și există chiar o minoritatea solidă pro-europeană federalistă cu care nu vorbește nimeni.
România profundă nu mai este cea din 1989. România Profundă este acum mult diferită și mult mai deschisă decât era pe vremuri…
Doar că acest electorat e adormit. Nu este trezit de către un actor politic.
Da, nu i se adresează nimeni sau i se adreseeaza foarte ineficient (USR). Sociologul Barbu Mateescu a făcut prima dată această observație: 80% din partide se bat pe un electorat naționalist de 20%.
Care este metodologia Global Focus atunci când analizează propaganda rusă?
Ce facem noi și diferă de ce fac alte organizații care se ocupă și preponderent de dezinformare este că ne uităm la ceea ce se numim discurs toxic, un discurs care combină adevărul cu dezinformarea și care, dacă are succes, ajunge să fie răspândit nu doar de către cei rău-intenționați ci și de cei care cred în acest discurs, practic de cei care îi cad victimă.
Ce înseamnă să analizați mesajele disruptive?
Mesajul disruptiv afectează în mod negativ echilibrul comunității vizate. Și când spun asta, fac automat o referință la valori, pentru că, în ultimă analiză, este o opțiune valorică să spui ce este disruptiv și ce nu este.
Drept urmare, noi, în metodologia noastră, spunem foarte transparent că, în contextul acesta, valorile care ne ajută pe noi să distingem ce este disruptiv și ce nu este disruptiv sunt democrația liberală în România și sprijinul despre Ucraina în relațiile externe. Ambele sunt asumate de statul român și de populația României.
Dacă am înțeles bine, nu analizezi narațiunile venite din zona lidership-ului politic de la Kremlin, dacă sunt reflectate și în România, ci mai degrabă un specific al mesajului disruptiv favorabil Kremlinului.
Uneori ajung să văd cum aceste mesaje vin de la Kremlin. Mai ales în primele luni, de la începutul războiului, se vedea destul de clar că există o mai mare aliniere cu mesajul Kremlinului.
În rest, ce mă interesează pe mine este ce se discută în România și, din ceea ce se discută în România, ce are cu adevărat impact.
Cât de reprezentativă e analiza voastră ținând cont de datele cantitative pe care le aveți la dispoziție? Cum ați ales acele site-uri pe care le monitorizați constant?
Noi avem instrumentul cantitativ care este mai puternic pe social media și instrumente separate pentru presa online. În aceste instumente nu avem o listă de site-uri, ci avem o anumită combinație de termeni cheie și ce intră în această combinație de termeni este potențial o narațiune disruptivă.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
[…] an de la începerea războiului, PRESShub a discutat cu Andrei Tiut, director de programe la Global Focus, care în acest timp a monitorizat […]
[…] Ce manipulări rusești au prins în România. […]