Manuale lipsă pentru clasele a I-a, a II-a și a VI-a, deși școala a început de mai bine de o săptămână 

Data:

spot_img

Manuale lipsă. Secretarul de stat din Ministerul Educației Florian Lixandru dă asigurări că manualele de Comunicare în Limba Română pentru clasa a II-a și cele de Matematică pentru clasa a VI-a vor ajunge în școli până la finalul acestei săptămâni, adică la aproximativ două săptămâni de când a început anul școlar 2023-2024.

În cazul manualelor de Matematică și Explorarea Mediului, pentru clasele I-a și a II-a, secretarul de stat spune că termenul este finalul lunii septembrie, scrie Agerpres.

În ultimele luni, au fost tipărite 43 de manuale noi care au ajuns pe băncile elevilor, conform secretarului de stat din Ministerul Educației. Întârzieri sunt doar în cazul celor patru manuale pentru clasele a I-a, a II-a și a VI-a, a spus Florian Lixandru, marți, pentru Agerpres.

„Au rămas patru titluri care nu au ajuns pe data de 11 septembrie în şcoli. Este vorba despre manualul de Comunicare în Limba Română clasa a II-a şi manualul de Matematică pentru clasa a VI-a a căror distribuţie s-a finalizat în această săptămână.

Deci, practic, ieri a fost termenul de livrare a acestor manuale în depozitele Inspectoratelor şcolare urmând ca în această săptămână şi aceste două manuale să ajungă în posesia elevilor.

Citește și Închisoare cu suspendare pentru poliţistul beat care a provocat un accident mortal la ieşirea din Sfântu Gheorghe

Mai sunt încă două titluri, respectiv Matematică şi Explorarea Mediului pentru clasa I şi clasa a II-a, acolo unde s-au înregistrat contestaţii din partea unor edituri participante la licitaţie. S-au întârziat procedurile contractante.

Pentru aceste două manuale ieri s-a încheiat perioada de lansare a comenzilor de către unităţile de învăţământ. Astăzi se vor centraliza comenzile şi se vor întocmi contractele cu editurile, urmând ca aceste manuale să ajungă în posesia elevilor până la finalul lunii septembrie”, a explicat secretarul de stat.

Ministerul Educației a transmis școlilor să tipărească pentru copii conținuturile din acele manuale care nu au ajuns, momentan, pe băncile elevilor. Conținutul manualelor este disponibil pe manuale.edu.ro.

Manualele de liceu, neschimbate

Florian Lixandru a punctat faptul că pentru clasele de liceu manualele nu au fost schimbate, pentru că se folosesc vechile programe.

„Manualele de liceu – acolo mergem pe vechile programe şi nu s-au elaborat manuale noi. Acolo se merge pe proceduri de retipărire.

Astfel, pentru manualele de clasa a IX-a şi a X-a procentul de retipărire a maximum 15% din numărul de elevi, iar pentru clasele a XI-a şi a XII-a procentul de retipărire a fost de maximum 10%.

Această operaţiune de retipărire a presupus încheierea de contracte între inspectoratele şcolare şi editurile care au editat manuale pentru liceu”, a mai spus secretarul de stat din Ministerul Educației.

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Judecătorul – avocat pentru Guvern, în procesul Danileț contra România

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ),...

TermeneAI: Creșterea afacerii cu 27% în 2024, susținută de tehnologiile inteligenței artificiale

Termene.ro, compania care a devenit un lider recunoscut în...