MApN a propus Administrației Prezidențiale trecerea în rezervă a generalului Cătălin Zisu, pus sub control judiciar pentru abuz în serviciu

Data:

spot_img

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, sâmbătă, că a propus Administrației Prezidențiale trecerea în rezervă a generalului-locotenent Cătălin Zisu, după ce Direcția Națională Anticorupție (DNA) a dispus punerea acestuia sub control judiciar pe cauțiune pentru abuz în serviciu.

Ministerul Apărării Naţionale a transmis, sâmbătă, într-un comunicat de presă, că a luat act de informarea oficială transmisă de către Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, începând cu data de 14 februarie, faţă de generalul-locotenent Cătălin-Ştefăniţă Zisu, comandant al Comandamentului Logistic Întrunit, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

„În consecință, conducerea Ministerului Apărării Naționale a dispus aplicarea de urgență a măsurilor prevăzute de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. Astfel, a fost înaintată, astăzi, 15 februarie, către Administrația Prezidențială propunerea de emitere în regim de urgență a decretului prezidențial pentru trecerea în rezervă a generalului-locotenent Cătălin Ștefăniță Zisu”, a transmis ministerul.

Cătălin Zisu, general locotenent în cadrul MApN, a fost pus sub control judiciar pe cauțiune în valoare de un milion de lei, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu și falsificare de documente, a tarnsmis, sâmbătă, DNA.

Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au pus în mişcare acţiunea penală şi au dispus măsura controlului judiciar pe cauţiune începând cu data de 14 februarie 2025 faţă de generalul locotenent Cătălin-Ştefăniţă Zisu, colonelul în rezervă Lucian Amorăriţei şi administratorul SC Garden Center Grup SRL, pentru fapte de corupţie și falsificare de documente.

Citește și: Cătălin Zisu, pus sub control judiciar pe cauțiune în valoare de un milion de lei

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Inquam Photos / George Calin)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related