Fragmentele ridicate de la Nufăru sunt dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă. Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat miercuri că echipa mixtă de cercetare şi verificare deplasată în raionul aflat la aproximativ 1,5 km est de localitatea Nufăru, judeţul Tulcea, a ridicat probe de la faţa locului în vederea analizării şi expertizării tehnice.
„Din primele date transmise a rezultat că fragmentele în cauză sunt dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă. Procesul de expertizare continuă pentru stabilirea circumstanţelor producerii acestui incident”, se arată într-un comunicat al MApN.
Ministerul Apărării Naţionale reiterează faptul că atacurile Federaţiei Ruse asupra infrastructurii portuare a Ucrainei de la Dunăre, executate în proximitatea graniţei cu România, sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu regulile dreptului internaţional.
Citește și: O nouă portiță pentru proiecte imobiliare controversate pe terenurile statului. PSD și PNL schimbă definiția „majorității calificate”
Comunele Nufăru și Victoria sunt situate la 14, respectiv 16 kilometri de granița cu Ucraina, pe Brațul Sfântu Gheorghe. Anterior, MApN transmisese că face verificări după ce au fost „sesizări telefonice prin serviciul 112 despre posibile cazuri de impact de dronă într-un sector cuprins între localitățile Nufăru, Malcoci și Valea Nucarilor, județul Tulcea”.
MAE îl convoacă pe ambsadorul rus
Ministerul de Afacerilor Externe (MAE) a anunțat, într-un comunicat de presă, că îl va convoca de urgență pe ambasadorul rus în țara noastră, după ce noile fragmente de dronă au fost găsite în județul Tulcea.
„Pe fondul identificării în cursul zilei de 13 septembrie 2023 de noi fragmente de dronă similară cu cele folosite de armata rusă, dispersate pe o suprafață de câteva zeci de metri, în județul Tulcea, Ministerul Afacerilor Externe reiterează protestul ferm față de violarea, din nou, a spațiului aerian al României”, au transmis reprezentanții MAE, în comunicat.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Ministerul Apărării Naționale / Facebook)