MApN: „Probabilitate unei zone de impact” în apropiere de Periprava, în urma atacurilor ruseşti cu drone în Ucraina

Data:

spot_img

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunțat că două aeronave F-16 trimise pentru monitorizarea situației aeriene au observat o dronă care a intrat în spațiul României apoi a părăsit teritoriul spre Ucraina.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de MApN, forţele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina în această dimineaţă, în proximitatea frontierei cu România. Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţele Tulcea şi Constanţa, fiind transmise, la orele 2,20 şi 2,38, mesaje RO-ALERT.

Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene.

Citește și: RO-ALERT pentru județele Tulcea şi Constanţa despre posibilitatea căderii resturilor de drone

„În cursul acestor evenimente, a fost identificat şi urmărit de către sistemul de supraveghere radar traseul unei drone care a evoluat în spaţiul aerian naţional şi care a părăsit teritoriul naţional spre Ucraina. Situaţia evoluţiei acestei drone a fost monitorizată şi de cele două aeronave F-16, care au revenit în bază în jurul orei 4,08”, a transmis MApN.

Potrivit autorităților, din datele disponibile la acest moment, a fost indicată probabilitatea existenţei unei zone de impact pe teritoriul naţional, într-o arie nelocuită din proximitatea localităţii Periprava, fiind efectuate cercetări în zonă, începând din această dimineaţă, cu mijloace aeriene şi cu echipe la sol.

„MApN a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea. Ministerul Apărării Naţionale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, a precizat MApN.

Citește și: Despre cum și cu cine se face politica externă a României. Selectarea ambasadorilor

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: MApN / Facebook – Arhivă)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Preşedintele Klaus Iohannis: „Există premise ca în foarte scurt timp să avem o formaţiune guvernamentală”

Preşedintele Klaus Iohannis: „Există premise ca în foarte scurt...

Sorin Dumitrescu, pictor și grafician român, a trecut la cele veșnice

Sorin Dumitrescu s-a născut în Bucureşti la 18 martie...

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să rămână la putere pe termen nelimitat

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să...

Ziua Victoriei Revoluţiei Române și a Libertăţii. Mesajul lui Klaus Iohannis

Ziua Victoriei Revoluţiei Române a Libertăţii este comemorată în fiecare...