Marea prescripţie: condamnat pentru o gaură de două milioane de lei, scos basma curată

Data:

spot_img

Numărul celor pe care prescripţia răspunderii penale îi scapă din plasa justiţiei creşte în fiecare zi. Fostul secretar al Consiliului Local Paşcani, Mircea Zuzan, a fost achitat de acuzaţiile aduse de DNA într-un dosar trimis în instanţă acum şapte ani.

Zuzan a fost condamnat de două instanţe, dar până să se ajungă la o concluzie, timpul acordat de Curtea Constituţională pentru anchetă şi proces a expirat. Tribunalul a dispus achitarea, dar fostul secretar a contestat sentinţa: cum nu se putea susţine că era nevinovat, magistraţii îi impuseseră plata cheltuielilor judiciare, în valoare de 2.500 lei. Prejudiciul produs municipiului Paşcani care-l adusese în faţa judecătorilor a fost de 2 milioane lei.

Cum s-a acumulat un prejudiciu de 2 milioane de lei

Mircea Zuzan fusese trimis în judecată în 2015 pentru abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, favorizând prin acţiunile sale firma condusă de viceprimarul de atunci al Paşcaniului, Dumitru Pantazi. Faptele de care era acuzat Zuzan se petrecuseră în 2007, dar cercetările penale începuseră abia cinci ani mai târziu.

Citește și: „Rechizitoriul” Mitropoliei din 2003 împotriva părintelui Calistrat: îşi crea „o armată” de discipoli, călugărind tineri într-o casă privată

În 1997, CL Paşcani a decis oferirea spre concesionare a 60 ha de teren situat în apropierea acumulării de pe Siret. Suprafaţa respectivă a fost preluată de Agrocomplex Lunca Paşcani, societate agricolă administrată de Pantazi, care urma să plătească anual echivalentul a 500 kg de grâu pentru fiecare hectar.

Continuarea, în Ziarul de Iași!

Sursă foto: ziaruldeiasi.ro

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului | Știri Craiova

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului....

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat în ruine | Ziarul de Iași

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat...