Am citit cu interes editorialul lui Ciprian Mihali despre Marea Scăpare din România. Pare că nimic și nimeni nu ne mai poate scăpă de un stat eșuat în care România Noastră să fie capturată definitiv de corupție și incompetență. Suntem toți în poezia in proză din Filantropica „Gravidă în luna a șaptea. Îi dam un cărucior de copil de copil în care să plimbe o păpușă. Păpușa să fie vai de capul ei. Text. Măcar ăsta micu să trăiască”.
Așa cum Ucraina părea fără speranță la începutul invaziei Rusiei Țariste așa pare că și noi nu mai avem altă scăpare decât să facem totul, să nu precupețim niciun efort, ca să trimitem copiii în altă țară din Vestul decadent. Avem varianta să credem că nu mai avem deja libertate, deși încă o avem.
Putem trăi ca puiul de elefant care de mic a fost ținut legat cu o sfoară și care și când a ajuns mare ajunge să nu mai insiste să o rupă pentru că a rămas cu credința că orice efort să se elibereze este inutil. Dar avem totuși libertate, avem dreptul să mergem la vot să votăm pe cine dorim, putem să reclamăm abuzurile celor care sunt la putere cu șanse destul de ridicate să câștigăm dacă avem dreptate.
O națiune moare atunci când nu mai are speranță, când nu mai crede în viitorul ei și ajunge să se predea de bunăvoie destinului unei dictaturi cleptocrate. Chiar și în orizontul nostru ce pare lipsit de speranță, lucruri bune se întămplă.
Avem tineri sportivi care au apărut din nimic și care ne fac cinste la competiții internaționale. Dacă David Popovici a putut face performanță într-o Românie fără bazine de înot, cred că și noi putem să mergem la vot și să punem presiune pe aleșii noștrii să își facă treaba decent.
Cine crede că e greu să lupte în fiecare zi pentru ca munca și proprietatea lui să nu ajungă mai lipsită de valoare decât rubla țaristă, poate să se uite la cei doi băieți fantastici Constantin Popovici și Cătălin Preda care sar ca niște supereroi, deși în România nu au condiții de niciun fel.
Canotajul și caiacul românesc au fost umilite de beizadelele din Snagov care tratează lacul cum tratează unii România, dar au fost găsite soluții să ne antrenăm în altă parte și să facem cinste lui Ivan Patzaichin, care are urmași în acest moment.
Avem doctori tineri care au decis să rămână în România și care își fac datoria în spitale de stat și refuză plățile suplimentare de la românul mediu pentru că sunt mulțumiți cu cât le oferă acum statul român. Avem români care continuă să creadă în turismul românesc și care vine de afară pentru a investi în România banii câștigați cu greu în Vestul decadent. Chiar dacă munca de zi cu zi este ucigătoare, sunt români care se trezesc dimineață și găsesc bucurie în a cultiva pământul țării, deși profitul obținut abia le permite să supraviețuiască.
Dacă avem oameni care sfințesc locul și care ne oferă o speranță tuturor, ar fi cazul să sperăm și să luptăm în fiecare zi pentru ca tineriii noștrii să aibă un viitor la noi în țară.
Chiar dacă vom ajunge să avem o dictatură ca în Rusia Țaristă, vom ști că ne-am făcut datoria dacă trăim ca și cum am mai avea încă o țară. Să crezi în țara ta înseamna să cinstești modelul democratic al președintelui Kennedy care transmitea tuturor iubitorilor de libertate să nu se întrebe ce poate face țara pentru ei, ci ce pot face ei pentru țară.
Atâta timp cât trăim aici, nu putem renunța. Când viața nu ne va mai fi în siguranță pentru că statul eșuat va deveni o dictatură cleptocrată, atunci fiecare va avea dreptul să plece pentru a rămâne în viață. Deocamdată putem încă lupta. Chiar dacă ne pleacă tinerii la studii afară, au șansa de a se întoarce într-o țară mai bună dacă fiecare dintre noi își va face treaba și nu se va lăsa călcat în picioare de tovarășii dornici de puterea absolută.
Nu ne luptăm cu nazismul, dar ceea ce facem acum va stabili dacă mai avem sau nu viitor. Așa cum bine spunea Friedrich Gustav Emil Martin Niemöller
„Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea”.
Doar pare . Nimic nu este mai fals decit sa ne amagim . Romania este o democratie, cu bune cu rele si care are o perspectiva pozitiva atunci cind ne gindim la viitor . Diaspora va avea si ea cindva rolul ei . Acum diaspora ofera mari sume de bani celor ramasi in tara si contribuie la cresterea PIBului .Pesimismul excesiv „dauneaza grav sanatatii ” natiei romane si alarmismul produce fara sa vrea pagube irecuperabile .„Dracul nu e chiar asa de negru ”cum il arata unii .O natiune tinara , o democratie si mai tinara, parcurge ,cu pasi mari ,drumul batatorit de altii in sute si sute de ani .Sansa noastra uriasa se numeste UE si NATO ce au experienta si competenta necesara sa aduca Romania si nu numai Romania pe un drum al Democratiei functionale .Nimic nu se bate din palme atunci cind e vorba de a fauri un viitor .Provocarilor , ce ne tin atentia treaza, trebuie sa le facem fata .UE este un colos economico- politic si care devine, pe zi ce trece si unul militar . Nu avem de ce ne teme .Bine ar fi ca exceptiile negative , care confirma regula , sa nu fie atit de mult mediatizate .Sa nu facem mereu „din tintar armasar ”ar trebui sa devina obisnuinta .