Marius Manole: „Nu îmi doresc neapărat o funcție. Eu am ce face în viață”

Data:

spot_img

„Avem patru partide care nu își asumă nimic și un președinte care mai mult a încurcat lucrurile”, afirmă la RFI actorul Marius Manole. El spune că degringolada de pe scena politică îl face să ia din ce în ce mai în serios intrarea în politică.

„Deocamdată nu sunt în niciun partid”, subliniază actorul care a fost luat în calcul ca independent de către USR pentru a ocupa postul de ministru al Culturii în Cabinetul Cioloș.

Marius Manole: Cred că și pentru mine și pentru foarte mulți dintre români se vede foarte rău. E ceva absolut incredibil. Nu aș fi crezut că în România după 30 de ani de la revoluție putem să asistăm la așa ceva. Avem patru partide mari și late. Niciunul nu își asumă nimic. Și avem un președinte aproape absent, care mai mult a încurcat decât a descurcat. E mai mult un război al orgoliilor decât un război pentru țară, pentru oameni în timp ce oamenii stau în frig și mor în spitale. Azi avem 570 de morți (n.r. marți). În Parlament e circ pe timpul și pe viața noastră.

Reporter: Vi s-a propus postul de ministru al Culturii. Asta a scris presa inițial. Dumneavoastră ați confirmat. Apoi, chiar că ați fi acceptat. În final, a fost propus un alt nume. Cum ați simțit dumneavoastră bâlbâiala referitoare la propunerea dumneavoastră la ministerul Culturii? V-ați simțit ofensat sau dezamăgit?

MM: Nu mă simt nici ofensat și nici dezamăgit pentru că nu am orgoliul ăsta. Se purtau niște discuții. Eu am fost luat în discuție pentru ministerul culturii. Era doar o propunere. Pe lângă mine mai erau alte nume, Iulian Bulai, Iulia Popovici. 

Știam că sunt o propunere care a fost dezbătută. Nu am fost acolo, dar am înțeles că s-a discutat cam două ore. Cred că ministerul Culturii nu a beneficiat vreodată de atâta timp alocat într-o ședință de partid. Mă bucură că s-a întâmplata asta. Înseamnă că a contat. Nu mă simt ofensat deloc. Nu am orgoliul ăsta. Nu îmi doresc neapărat o funcție. Eu am ce face în viață.

Interviul integral, pe RFI!

Foto: Facebook Marius Manole

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași | Ziarul de Iași

S-a semnat contractul pentru amenajarea Parcului Ciurchi din Iași,...

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...